Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

10 ani de cooperare între România și Norvegia în cadrul Granturilor SEE și norvegiene

Peste 800 de proiecte au fost finalizate cu succes în cadrul Granturilor SEE și norvegiene, în aprilie 2017, în domenii precum sprijinirea afacerilor ecologice, cercetare, justiție și afaceri interne, reducerea sărăciei și incluziune socială.

Granturile SEE și norvegiene sprijină dezvoltarea socială și economică a României, precum și relațiile bilaterale și cooperarea dintre România și Norvegia, Islanda și Liechtenstein încă din anul 2007. Anul acesta, 2017, marchează cea de-a 10-a aniversare a Granturilor SEE și norvegiene în România.

București, 13 iunie 2017 – Doamna Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene (MDRAPFE) și ambasadorul Regatului Norvegiei în România, doamna Tove Bruvik Westberg, au vorbit, în cadrul unei conferințe de presă, desfășurată astăzi la Hanul Gabroveni, despre rezultatele pozitive obținute în cadrul proiectelor finanțate prin Granturile SEE și norvegiene în perioada 2009-2014, și finalizate în aprilie 2017. În total, au fost finanțate peste 800 de proiecte. Acestea s-au derulat în domenii cheie pentru dezvoltarea României, cum ar fi, protecția mediului, sănătate publică, incluziune socială, îmbunătățirea situației populației Roma, justiție și afaceri interne.

De asemenea, au fost menționate și prioritățile următoarei perioade de finanțare 2014-2021, în valoare totală de  502,5 milioane euro. În acord cu prioritățile României și ale statelor donatoare, Granturile SEE și norvegiene 2014-2021 vizează domenii ca dezvoltarea afacerilor, cercetare, sănătate publică, dezvoltare locală și reducerea sărăciei, energie regenerabilă, mediu, antreprenoriat cultural, societate civilă, justiție și afaceri interne.

România este cel de-al doilea stat beneficiar, ca mărime a investiției. Ţara noastră a primit finanțare încă din 2007, când s-a alăturat Uniunii Europene și a semnat Acordul privind Spațiul Economic European (SEE). În total, din 2007 până în 2021, România va beneficia de 906 milioane euro fonduri externe nerambursabile.

Granturile SEE și norvegiene au ca obiectiv reducerea disparităților economice și sociale în Europa și întărirea relațiilor bilaterale cu România și alte state din regiune. Rezultatele cooperării noastre sunt deosebit de încurajatoare: întreprinderile care au primit finanțare au devenit mai competitive și mai ecologice și au fost create noi locuri de muncă. Multe femei din medii defavorizate au participat la programe de prevenție a cancerului și au primit tratament adecvat unde a fost cazul, pentru a menționa doar câteva exemple. Munca depusă de promotorii de proiecte și de partenerii lor, români și norvegieni deopotrivă, a dat roade. Acest lucru este foarte încurajator pentru viitor, mai ales că vom continua colaborarea, a precizat d-na Tove Bruvik Westberg, Ambasadorul Regatului Norvegiei în România.

Ministrul delegat pentru fonduri europene a transmis un mesaj de mulțumire Regatului Norvegiei pentru sprijinul financiar acordat în acești ani și a apreciat demersurile de a fi continuate proiectele ce duc la creșterea calității vieții românilor.

Evenimentul a avut loc la Hanul Gabroveni, care a fost restaurat cu ajutorul unui grant oferit de Norvegia, Islanda și Liechtenstein în cadrul Granturilor SEE 2007-2009.

Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Regatului Norvegiei, Islandei și Principatului Liechtenstein la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la întărirea relațiilor bilaterale cu 15 state din Europa Centrală și de Est și din zona baltică.

Baza Granturilor SEE și norvegiene o reprezintă Acordul privind Spațiul Economic European (SEE), prin care cele trei state SEE/ AELS, Islanda, Liechtenstein și Norvegia, participă la piața internă europeană.

Informații suplimentare pot fi găsite pe paginile www.eeagrants.ro și www.eeagrants.org.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=81884

Publicat de la data iun. 14 2017. Categorii Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 iunie 2018, 3:29
 

NE
Senin
19°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 19°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 93%
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:30
Apus: 21:03
Prognoza 19 iunie 2018
Zi
 

ENE
Predominant însorit
31°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NNE
Senin
18°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2018 Ora : 20 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 20:40 si 21:40 In zona : Județul Olt: Corabia, Brastavățu, Rusănești, Tia Mare, Vădăstrița, Cilieni, Traian, Vișina, Obârșia, Scărișoara, Studina, Vlădila, Vișina Nouă, Vădastra, Grădinile; Se vor semnala : frecvente descărcări electrice,averse ce vor cumula 25 l/mp
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2018 Ora : 20 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 20:15 si 21:30 In zona : Județul Alba: Aiud, Blaj, Teiuș, Șona, Mihalț, Lopadea Nouă, Stremț, Sântimbru, Bucerdea Grânoasă, Crăciunelu de Jos, Hopârta, Rădești; Se vor semnala : Frecvente descărcări electrice, averse care vor cumula peste 20-25 l/mp
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2018 Ora : 15 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 17 iunie, ora 15 – 18 iunie, ora 05 Zonele afectate : conform textului și hărții Fenomene : pe arii relativ extinse instabilitate atmosferică accentuată Mesaj :   ACTUALIZARE ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ           În după-amiaza zilei de duminică […]
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 17-06-2018 Ora : 15 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 17 iunie, ora 15 – 18 iunie, ora 21 Zonele afectate : conform textului și hărții Fenomene : perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată Mesaj : ACTUALIZAREINFORMARE METEOROLOGICĂ În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor […]

Loto

Horoscop

  • 106.137 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team