Ultima ora
Publicat: joi, 23 februarie 2017

121 milioane de lei pentru Programul de realizare a Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor

Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, obiectivele și finanțarea etapei a XVIII-a 2017 a Programului de realizare a Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor pentru perioada 2010-2024.

Etapa din acest an a Programului va beneficia de fonduri în sumă de 121 milioane lei, din care 100 milioane de lei credite de angajament și 21 milioane de lei credite bugetare. Fondurile sunt asigurate prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

Obiectivele etapei a XVIII-a 2017 a acestui Program vizează:

  • Realizarea de studii, proiecte tehnice, execuție lucrări, achiziție echipamente și dotări pentru „Dezvoltarea capabilității combaterii căderilor de grindină, coordonarea integrată a siguranței spațiului aerian și extinderea domeniilor de activitate pentru intervenții active în atmosferă și aplicații în agricultură a Centrului Zonal de Coordonare MOLDOVA și a Unității de Combatere a Căderilor de grindină Moldova 1 Iași cu grupurile de combatere din structură”;
  • Realizarea de studii, proiecte, execuție lucrări, achiziție echipamente și dotări pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 2 Vrancea;
  • Realizarea de studii, proiecte tehnice, execuție lucrări, achiziție echipamente și dotări pentru Centrul Zonal de coordonare TRANSILVANIA-Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Mureș;
  • Realizarea de studii, proiecte tehnice, execuție lucrări, achiziție echipamente și dotări pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Timiș;
  • Realizarea de studii, proiecte tehnice, execuție lucrări, achiziție echipamente și dotări pentru „Dezvoltarea capabilității de combatere a căderilor de grindină a Unității Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova”;
  • Realizarea de studii, proiecte tehnice, execuție lucrări, achiziție echipamente și dotări pentru „Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Oltenia”;
  • Realizarea de studii de fezabilitate pentru realizarea Unității de Combatere a Căderilor de Grindină Maramureș;
  • Realizarea unui studiu privind concepția de elaborare și/sau achiziție și implementare a tehnologiei de creștere/uniformizare a precipitațiilor;
  • Realizarea de programe experimentale prin experimente locale de mică amploare pentru creșterea/uniformizarea precipitațiilor în regiunile: Banat, vestul Olteniei, sud-estul și nord-estul României;
  • Realizarea de studii privind concepția de sistem și strategii de dezvoltare a sistemului și a unităților din structură.

Programul de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor a parcurs până acum 17 etape anuale de dezvoltare. Sistemul are rol de prevenție și asigură protecţia culturilor agricole valoroase și a comunităților din zonele de intervenție, față de pagubele provocate de căderile de grindină.

Potrivit Legii nr.173/2008 privind intervenţiile active în atmosferă, cu modificările și completările ulterioare, prin hotărâri ale Guvernului se stabilesc, anual, obiectivele şi fondurile ce urmează a fi alocate pentru realizarea acestora.

Obiectivele Programului se vor atinge treptat, pe măsura implementării etapelor de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.

Sursa: Guvernul României

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>