Ultima ora
Publicat: joi, 18 mai 2017

18 mai – Ziua internațională a muzeelor

Muzeele și alte instituții culturale din întreaga lume sunt invitate să celebreze Ziua internațională a muzeelor în fiecare an în ziua de 18 mai, dar și în jurul acestei date.

În 2017, tema evenimentului este: ”Museums and contested histories: Saying the unspeakable in museums”, potrivit http://network.icom.museum/. Tema este concentrată asupra rolului muzeelor în cadrul societății, care devin puncte centrale în promovarea relațiilor pașnice între oameni. Acceptarea unor istorii contestate este primul pas în realizarea unui viitor comun sub simbolul reconcilierii. De asemenea, muzeele sunt încurajate să joace un rol activ în abordarea prin medierea și prin expunerea mai multor puncte de vedere ale istoriilor traumatice.

Stabilită în 1977, la inițiativa Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM), Ziua internațională a muzeelor are ca obiectiv promovarea și aducerea la cunoștința publicului a rolului acestor instituții de cultură în dezvoltarea societății. Este, totodată, un eveniment menit să întemeieze și să consolideze relațiile de cooperare dintre muzee, profesioniștii acestora și public. Muzeele au un potențial unic în abordarea diferitelor culturi, constituindu-se într-un loc predilect pentru înțelegerea lor aprofundată, într-o manieră interdisciplinară, dar și în ceea ce privește sensibilizarea oamenilor iubitori de cultură din întreaga lume.

Comitetul consultativ al ICOM alege în fiecare an tema pentru desfășurarea evenimentului, ce poate atinge subiecte precum globalizarea, populațiile indigene, reducerea decalajelor culturale și grija pentru mediul înconjurător.

De-a lungul anilor, evenimentul a reunit un număr tot mai mare de muzee din întreaga lume. În 2009, au participat aproximativ 20.000 de muzee din 90 de țări. În 2012, numărul muzeelor participante a ajuns la 30.000 din 129 de țări. În 2016, mai mult de 35.000 de muzee au participat la acest eveniment, ce s-a desfășurat în 145 de țări.

Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM) este organizația internațională a muzeelor și a profesioniștilor din domeniul muzeelor, care se angajează să conserve și să asigure continuitatea și punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural mondial, actual și viitor, material și imaterial. Creat în 1946, ICOM este o organizație neguvernamentală, cu sediul la Paris, aflată într-o relație formală de asociere cu UNESCO și care se bucură de un statut special, pe lângă Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite (ECOSOC).

Cei peste 30.000 de membri ai ICOM, din 20.000 de muzee, activi în 171 de comitete naționale și internaționale, colaborează la activitățile organizației, atât pe plan național și regional, cât și pe plan internațional: ateliere, publicații, programe de formare, programe de parteneriat și de promovare reciprocă a muzeelor, inclusiv prin evenimentele organizate cu ocazia Zilei internaționale a muzeelor. Pentru întărirea activității lor, unele comitete naționale sunt grupate în organizații regionale.

Evenimentele și acțiunile prilejuite de Ziua internațională a muzeelor pot dura întreaga zi, un weekend sau chiar o săptămână.

În acest context, este organizat și evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor, inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și patronat, în prezent, de Consiliul Europei, UNESCO și Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), potrivit http://noapteamuzeelor.ro/. În jur de 3.000 de muzee din Europa sărbătoresc anual evenimentul, cea de-a 13-a ediție având loc la 20 mai 2017.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>