Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

25 de articole din proiectul de revizuire a legii fundamentale sunt „defecte”

Publicat: duminică, 16 februarie 2014

Judecătorii Curții Constituționale au decis că 25 de articole și alineate din proiectul de revizuire a Constituției sunt neconstituționale, au declarat, pentru AGERPRES, surse apropiate dezbaterii.De asemenea, sursele au precizat că este posibil ca judecătorii Curții să recomande menținerea articolului privitor la desemnarea premierului în forma prevăzută în actuala Constituție.

Potrivit articolului 103 din actuala Constituție, Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Surse din CC spun că  au fost identificate greșeli și la articolele 3 (Teritoriul), 23 (Libertatea individuală) şi 28 (Secretul corespondenţei). Se pare că au mai fost articole care au fost găsite în contradicţie cu articolul 152, alineatul 2 din Constituţie și care nu pot fi revizuite pentru că încalcă sau afectează drepturile fundamentale. Articolul 152 al Constituţiei, referitor la „limitele revizuirii” precizeză la alineatul 2, că „nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora”.

Augustin Zegrean a confirmat într-o declarație de presă dată duminică la orele 17 că vrea să împiedice apariție unei ”Constituții defecte” iar în legătură de defectele a îndemnat presă să le găsească singură. ”Vă las această plăcere”, a spus președintele Curții Constituționale.

Reprezentanții USD în comisia de revizuire a Constituției vor vota în favoarea rectificării proiectului conform celor semnalate de Curtea Constituțională.

“Având în vedere declarațiile Președintelui Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, privind problemele de constituționalitate ale proiectului de lege pentru revizuirea Constituției, Uniunea Social Democrată precizează că reprezentanții săi în comisia parlamentară de revizuire vor susține și vor vota în favoarea rectificării proiectului în sensul celor ce vor fi indicate de judecătorii Curții. În acest fel, se poate obține un larg consens politic și social necesar adoptării unui document de o asemenea importanță”, se arată într-un  comunicat al PSD.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=23783

Publicat de la data feb. 16 2014. Categorii ACTUALITATE, Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

22 august 2018, 1:29
 

N
Senin
22°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 23°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 68%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 6:27
Apus: 20:10
Prognoza 23 august 2018
Zi
 

ENE
Predominant însorit
32°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

E
Senin
17°C
Vânt: 4 km/h E
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 21-08-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 19:40 si 20:30 In zona : Județul Cluj: Apahida, Cojocna, Feleacu, Aiton; Se vor semnala : averse care vor cumula 25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindina de dimensiuni mici
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 21-08-2018 Ora : 19 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 19:15 si 20:30 In zona : Județul Harghita: Toplița, Ditrău, Remetea, Joseni, Ciumani, Sărmaș, Lăzarea, Borsec, Bilbor, Gălăuțaș, Subcetate; Se vor semnala : averse care vor cumula 25-30 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină […]

Loto

Horoscop

  • 122.692 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team