Ultima ora
Publicat: miercuri, 15 noiembrie 2017

55.000 de profesori, abilitați curricular prin proiectul: „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” (CRED)

Ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, și ministrul delegat pentru fonduri europene, Marius Nica, au semnat marți, 14 noiembrie, la Palatul Parlamentului, contractul de finanțare privind derularea proiectului strategic „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” (CRED). Proiectul, al cărui obiectiv este abilitarea curriculară a 55.000 de cadre didactice din învățământul primar și gimnazial, se va derula în perioada 2017-2021 și are un buget de aproximativ 42 milioane de euro.

„Este un proiect ambițios și absolut necesar pentru sistemul de învățământ din România, întrucât a fost aprobat un nou curriculum atât pentru învățământul primar, cât și pentru cel gimnazial, acesta din urmă fiind în curs de implementare. Proiectul atinge toate elementele necesare formării pentru un act de predare de calitate din perspectiva profesorului”, a declarat ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop.

Veștile bune pentru finanțarea sectorului de educație urmează și în luna decembrie, când Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene va lansa finanțări de peste 370 milioane de euro, cu accent pe burse doctorale, A doua șansă pentru tineri și acordarea de subvenții pentru studenții din categoriile dezavantajate”, a declarat Marius Nica, ministrul delegat pentru fonduri europene.

Proiectul lansat de Ministerul Educației este o picătură în oceanul de nevoi pe care le generează sistemul de educație. Sper ca în continuarea acestui demers să existe abordări și dezbateri care să se concentreze pe conținuturile din curriculumul național, întrucât acesta trebuie adaptat la specificul, profilul și așteptările elevilor de astăzi”, a punctat Ecaterina Andronescu, președintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senatul României.

Întoarcerea spre studiu și formare este o condiție esențială în activitatea cadrelor didactice. CRED este un proiect provocator care pornește sub auspicii favorabile. Am încredere că va fi dus la bun sfârșit și că rezultatele vor aduce plusvaloare”, a conchis Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaților.

Pentru a asigura acoperire națională, CRED beneficiază de un parteneriat activ la nivel local: 3 inspectorate școlare județene (Bihor, Iași și București) și 8 Case ale Corpului Didactic (Botoșani, Brașov, București, Buzău, Cluj, Olt, Teleorman și Timiș).

Pentru desfășurarea activităților de formare vor fi alcătuite 2.750 grupe de profesori în toate județele și în Capitală. Numărul total de ore de formare la nivel național este de 330.000, implicând aportul a 900 de formatori. Toți cei 55.000 de participanți la cursurile de formare vor primi o subvenție în cuantum de 600 de lei. Suplimentar, pentru cadrele didactice generatoare de bune practici vor fi acordate 150 de premii. De asemenea, vor fi elaborate 18 ghiduri metodologice care acoperă toate disciplinele prevăzute în noile planuri-cadru pentru învățământul primar și gimnazial, respectiv 7.200 de resurse educaționale deschise (RED) pentru toate disciplinele. Acestea vor fi accesibile elevilor și cadrelor didactice atât în centrele de resurse educaționale deschise, cât și pe o platformă on-line de e-learning.

În primele luni ale proiectului va fi facilitată în rândul decidenților și partenerilor educaționali abordarea curriculară unitară și coerentă, centrată pe competențe, cu scopul de a asigura oportunități egale pentru elevii aparținând grupurilor dezavantajate, inclusiv pentru cei reintegrați în programe de tip „A doua șansă”. Totodată, prin intermediul activităților incluse în CRED, se are în vedere creșterea calității și relevanței educației în școlile aflate în zone cu populație vulnerabilă, ținta fiind reducerea ratei de părăsire timpurii a învățământului prin implementarea de proiecte inovative axate pe dezvoltarea competențelor-cheie, în contexte de învățare curriculare și extracurriculare stimulative si motivationale, pentru cel puțin 2.500 de elevi.

De asemenea, proiectul „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” reprezintă o intervenție sistemică destinată prevenirii fenomenului de părăsire timpurie a școlii prin măsuri care să susțină aplicarea inovativă și sustenabilă a noului curriculum național și creșterea accesului la experiențe de învățare de calitate ale elevilor din învățământul primar și gimnazial.

Conferința de lansare, organizată de Ministerul Educației Naționale în colaborare cu Institutul de Științe ale Educației, a reunit peste 500 de participanți: cadre didactice, reprezentanți ai partenerilor de dialog social (sindicate, asociații ale elevilor, părinților etc.), șefi ai inspectoratelor școlare județene și directori ai caselor corpului didactic (CCD), precum și reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului României.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>