Ultima ora
Publicat: duminică, 26 martie 2017

60 de ani de Comunitate Europeana – Simplificam trecerea granitelor pentru consumatori

Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net) sprijină consumatorii să profite pe deplin de avantajele pieței comune

În urmă cu 60 de ani, la data de 25 martie 1957, Tratatele fundamentale semnate la Roma au dat naștere Comunității Economice Europene (CEE). Astăzi, Uniunea Europeană este cea mai mare piață din lume, având 508 milioane de consumatori care beneficiază în fiecare zi de avantajele unor drepturi solide, iar persoanele, bunurile și serviciile pot circula liber peste granițe.
Pentru a consolida încrederea consumatorilor în Uniunea Europeană și pentru a se asigura că toți consumatorii profită din plin de avantajele Pieței Unice, Centrele Europene ale Consumatorilor (ECC) oferă informare, consiliere gratuită și asistență pentru achizițiile transfrontaliere din UE, Norvegia și Islanda. În cele mai multe cazuri, având informații concrete de la Centrele Europene cu privire la aceste drepturi este suficient pentru consumatori să-și rezolve singuri problemele pe cale amiabilă, fără a mai fi nevoie de intervenții suplimentare din partea Centrelor. Iar în alte situații mai complexe, Centrele Europene intervin efectiv și iau legătura cu respectivii comercianți pentru a contribui la găsirea unei soluții pe cale amiabilă.
Ajutorul Centrelor Europene ale Consumatorilor permite depășirea barierelor lingvistice și culturale și conștientizarea drepturilor pe care le au consumatorii în situații particulare.
În acest sens, Centrele Europene oferă consumatorilor consiliere profesională asupra diverselor teme legate de achizițiile transfrontaliere, precum achiziționarea de bunuri și servicii dintr-un alt Stat Membru, călătoriile și turismul în interiorul UE etc.
Rețeaua ECC este bine văzută de consumatori și are succes, așa cum arată cel mai recent sondaj de măsurare a gradului de satisfacție a consumatorilor:

  • 69% dintre consumatori au fost mulțumiți de serviciile Centrelor;
  • 75% dintre consumatori au considerat consilierea oferită un ajutor în înțelegerea drepturilor lor sau în soluționarea litigiilor;
  • 90% dintre consumatori au considerat că site-ul www.eccromania.ro este ușor de utilizat.

Datorită efortului depus în fiecare și de ECC-Net consumatorii dobândesc tot mai multă încredere: „Vreau să vă mulțumesc încă o dată pentru tot sprijinul acordat, nu credeam că această restituire ar putea fi posibilă. Continuați să faceți lucruri bune! Eu o să spun despre dumneavoastră ori de câte ori voi avea ocazia!” a declarat un consumator care a apelat la sprijinul ECC Romania.
Experții Centrelor Europene ale Consumatorilor din toate Statele Membre ale UE, plus Norvegia și Islanda împărtășesc experiența și cunoștințele lor în folosul consumatorilor. Scopul lor comun este ca integrarea europeană sa devină realitate, iar viața de zi cu zi a consumatorilor să fie mai ușoară și să le ofere acestora sprijin atunci când ceva nu merge bine.
”Mesajul pe care îl transmitem de aproape 9 ani în România, prin ECC Romania, și de mai mult de 10 ani în UE, prin Rețeaua ECC, este unul extrem de simplu: sunteți protejați și aveți drepturi în calitate de consumatori europeni, iar noi suntem alături de voi atunci când aveți nevoie. Efortul Centrelor din Rețea nu este unul deloc simplu, dar am dovedit de-a lungul timpului că putem să trecem peste orice fel de diferență, lingvistică, culturală, de legislație pentru a ajunge la rezultatul final care, de altfel, ne definește: sprijinirea consumatorilor în orice situație și creșterea încrederii acestora în piața unică a UE. Acest efort comun este unul din cele mai bune exemple despre cum se poate realiza integrarea europeană și despre cum funcționează UE în folosul cetățenilor săi”, a declarat Irina Chirițoiu, Director ECC Romania

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>