Ultima ora
Publicat: sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Acordul de Parteneriat 2014-2020 : Guvernul Ponta, acuzat de liderii europeni de lipsa viziunii strategice

Executivul român este lipsit de viziune strategică, susţin reprezentanţii Comisiei Europene. Prima versiune a Acordului de Parteneriat (AP) pentru utilizarea fondurilor comunitare în perioada 2014-2020 este lipsită de viziune strategică, prea vagă şi nu dovedeşte că lecţia dată de eşecul cheltuirii banilor UE este valorificată, spun aceştia.

Această primă versiune a Acordului, care reprezintă, practic, o formă mult mai avansată decât un simplu draft şi indică modul în care autorităţile române şi-au propus să atragă fonduri europene în perioada 2014-2020, a fost prezentată, în octombrie, membrilor Camerei Deputaţilor de premierul Victor Ponta şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Anterior, în 25 iulie, ministrul Toedorovici declara că Acordul de Parteneriat care urmează să fie trimis la Bruxelles în toamnă va fi „un document de bună calitate”.

Un document obţinut, vineri, de o publicaţie online, citată de B1 TV, şi care include toate aceste observaţii relevă că experţii CE i-au atenţionat pe oficialii români că textul final al Acordului trebuie ajustat, deoarece dimensiunea documentului a devenit acum „excesivă” când, de fapt, ar trebuie să se concentreze asupra datelor şi indicatorilor relevanţi.

„Sunt detalii/repetiţii extensive pentru anumite necesităţi în timp ce altele rămân slab dezvoltate. Necesităţile identificate descriu o gamă foarte largă de probleme fără să fie mereu demonstrată o viziune strategică globală asupra provocărilor de dezvoltare. Această lipsă a unei abordări strategice este valabilă şi pentru unele politici sectoriale, pentru care nu există strategii eficiente şi avizate. Provocărilor de dezvoltare economică nu li se poate răspunde fără o strategie coerentă de competitivitate, cuprinzând suportul public pentru operatorii economici, dar şi prin politici de cercetare şi inovare şi investiţii în capitalul uman”, se arată în document.

Reacţia Bucureştiului:

Acordul de Parteneriat 2014 – 2020, care va fi transmis Comisiei Europene la sfârşitul lunii ianuarie a.c., va răspunde comentariilor serviciilor CE

Acordul de Parteneriat 2014 – 2020 va fi transmis Comisiei Europene (CE) la sfârşitul lunii ianuarie a.c., iar în document au fost integrate deja unele dintre comentariile primite de la serviciile CE în decembrie.

Prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014 – 2020 a fost transmisă serviciilor Comisiei la începutul lunii octombrie 2013, în cadrul dialogului informal purtat pentru pregătirea documentelor de programare pentru perioada 2014 – 2020. În luna decembrie 2013, Comisia a transmis o serie de comentarii pe marginea documentului, iar ulterior reprezentanţii autorităţilor române au discutat cu partenerii comunitari despre acestea. În urma discuţiilor, unele comentarii a fost integrate în actuala versiune de lucru a Acordului de Parteneriat 2014 – 2020, în cazul altor comentarii s-a ajuns la o poziţie comună a celor două părţi, dar au fost şi comentarii pe care serviciile Comisiei le-au retras ca urmare a argumentelor aduse de partea română. Discuţiile dintre autorităţile române şi reprezentanţii Comisiei sunt o etapă firească în cadrul procesului de negociere dintre un stat membru UE şi Comisia Europeană.

România a avut o abordare proactivă în pregătirea documentelor de programare pentru perioada 2014 – 2020 şi a început din timp dialogul informal cu reprezentanţii Comisiei. Conform prevederilor regulamentelor europene, statele membre au la dispoziţie patru luni de la aprobarea regulamentelor pentru a transmite formal Acordul de Parteneriat. Regulamentele au fost publicate în Jurnalul Oficial al UE la sfârşitul lunii decembrie 2013, ceea ce înseamnă că nu există nicio întârziere în procesul de pregătire şi transmitere a documentului către CE. Pentru comparaţie, alte state membre UE nu au trimis până în prezent niciun document de programare serviciilor Comisiei Europene.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>