Ultima ora
Publicat: marți, 21 martie 2017

Adela – Garabet Ibrăileanu – RECENZIE

Garabet Ibrăileanu s-a născut în anul 1871, la Târgul Frumos și se stinge din viață la vârsta de 64 ani, în anul 1936, la București. A fost pedagog, critic și istoric literar, eseist, redactor literar și romancier român. Este o personalitate influentă a începutului secolului al XX-lea, din literatura română. De asemenea a fost teoretician, promotor al criticii literare științifice, creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași și redactor principal, între anii 1906 și 1930, al revistei ”Viața românească”. Hotărăște să folosească pseudonimul Cezar Vraja toate viața. Mai târziu debutează în revista ”Școala nouă” , scriind articole, după care publică versuri, poeme în proză, cugetări etc.

Romanul ”Adela” apărut în anul 1933 și este singura operă de ficțiune pe care a scris-o criticul român, acesta aducându-i în același an, Premiul Național pentru Proză. ”Adela” este un roman de dragoste ce ne prezintă povestea unei iubiri neîmplinite, ascunsă sub pretextul prieteniei. Doctorul Emil Codrescu venit în vizită, în casa unor prieteni, o cunoaște pe Adela, fetița de câțiva anișori, cu care se împrietenește foarte ușor, devenind de nedespărțit. Cu trecerea timpului cei doi își arată dragostea unul pentru celălalt, dar decid să nu o facă publică, de teamă că diferența de vârstă dintre ei ar putea să-i facă rău Adelei.
Cartea este un roman-jurnal, în care doctorul Codrescu notează detalii și impresii petrecute alături de Adela, despre locurile și oamenii pe care i-a întâlnit în călătoriile sale, dar și cugetări despre firea umană.
Sentimentele bărbatului sunt amplificate pe măsură ce își dă seama că ceea ce simte pentru Adela se transformă într-o iubire interzisă. Acesta aproape o venerează pe tânără devenind un analist al vorbelor ei, gesturilor și atingerilor pe care fata le făcea întâmplător. Începuse și o mică colecție cu obiecte neînsemnate oferite de ea.

Odată ce am început să citesc, m-a captivat, dorindu-mi să aflu mai multe despre povestea de dragoste dintre cei doi. Este una dintre acele lecturi care trebuiesc citite pe parcursul unei zile libere, când nu vă distrage nimeni atenția. Vă recomand să o citiți, asta dacă sunteți fascinați de poveștile de dragoste, de cuvinte care vă mângâie sufletul și vă transpune în pielea personajelor.

Pentru ziarul online Ultima Oră, Daniela Eremia

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>