Ultima ora
Publicat: joi, 26 septembrie 2013

Adevarul despre cei 80 de mineri pe care RMGC ii scoate la proteste in Rosia Montana

Nu a existat vreo iesire a politicienilor in teritoriu, vreo blocare in subteran, vreo vizita la Rosia Montana ori vreun protest spontan sau organizat pe tema exploatarii aurului de catre Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), ca sa nu apara in prim plan o echipa de mineri, in combinezoane regulamentare, cu casti albe sau galbene pe cap si cu „lampase” cu spot la bereta.

Reporterii gandul.info s-au deplasat la Rosia Montana, exact in ziua in care parte din Comisia parlamentara speciala pentru proiectul minier RMGC plecase si ea in Apuseni, ca sa cantareasca argumentele pro si contra, in cunostinta de cauza.

Cei 40 de ortaci constituie, numeric, unul din cele doua schimburi ale echipei care mai lucreaza in minerit, la aceasta ora, in Rosia Montana. Echipa numara, in intregime, aproximativ 80 de oameni, cu totii facand parte din departamentul de securizare, intretinere si conservare a minei Catalina-Monulesti, „piesa” de patrimoniu a zonei, care „insumeaza 350 metri de galerie romana in curs de cercetare arheologica, in perspectiva amenajarii ei turistice”. Asa scrie pe un banner mare, umflat de vant si arcuit triumfal peste strada principala, chiar in coasta intrarii.

Tot ei sunt cei care s-au blocat in subteran, in galeria turistica, la refacerea careia lucreaza, cerandu-i premierului Ponta sa „zboare”, de-ndata, la Rosia Montana; aceiasi care l-au determinat pe Traian Basescu sa afirme ca „blocajul” e spectacol, oamenii protestand „intr-o galerie de muzeu”.

Iar daca acolo, in viitorul muzeu, oamenii au pus umarul, de vreo trei ani incoace, la decolmatarea galeriilor, la securizarea lor prin lucrari de sustinere, la refacerea instalatiilor, precum si la munci mai delicate, impreuna cu arheologii din echipa, la exterior, ei devin imprevizibili.

Daca ii intrebi cine sunt, evita sa-ti raspunda, ca-ntr-un soi de omerta. „Mineri la Rosia Montana” si atat. Cati sunt? „Nu stim”. „Cum nu? Pai, nu lucrati impreuna?”. „Lucram, dar suntem mai multe echipe in departament!”. Care departament? „Un departament”. „Si departamentul ce face?!”. „Munceste”.

Unul singur a permis sa fie tras de limba; a rupt tacerea. „Da, lucram la departamentul de intretinere a minei Catalina. Aici, in zona, suntem singurii care mai intram in galerie. În Rosia, nu se mai munceste in minerit din 2006. Asteptam sa vedem ce s-o-ntampla cu proiectul” spune omul, scurt.

Unul dintre colegii sai explica, pe ton de repros, ca, practic, minerii sunt condamnati. „Noi asta stim sa facem, dom’le, sa lucram in mina. Daca ne iei asta, ne-ai condamnat. Pe stanci n-ai cum sa faci agricultura. Si nici turism. Cine dracu iti vine aici, daca n-ai drumuri, n-ai bani, n-ai de niciunele?!”. Îmi spune ca sunt mineri vechi, ca au cate doi copii, unii la facultati, altii pe la scoli, aici acasa. „Cum ii crestem, cum ii tinem la scoala? Cine vrea sa afle cum traim, sa vina aici, la noi acasa, nu sa bata sticla de asfalt, la Bucuresti!”.

Purtatorul de cuvant al RMGC, Catalin Hosu, ii confirma istoria si-mi spune ca sunt cam 80 de oameni in departament. „Lucreaza de cativa ani si, intr-o anumita masura, lucrurile sunt puse la punct, la Catalina”.

Sursa: bzi.ro

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>