Ultima ora
Publicat: miercuri, 08 ianuarie 2014

Adrian Năstase va depune plângere la CEDO

Fostul premier Adrian Năstase va depune o nouă plângere la CEDO pentru dosarul Zambaccian. Avocatul fostului premier, Ioan Cazacu, a spus că sentinţa dată în acest dosar este ciudată.

Ioan Cazacu luptă să obţină eliberarea condiţionată a fostului premier.

Sentinţa definitivă în dosarul Zambaccian. Adrian Năstase a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul Zambaccian, în care acesta este acuzat de luare de mită şi şantaj, iar soţia sa, Dana, la trei ani de închisoare cu suspendare, potrivit deciziei definitive de luni a Curţii Supreme.

Adrian Năstase este acuzat în acest caz că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.
De cealaltă parte, apărarea lui Adrian Năstase, formată din patru avocaţi, a arătat că există numeroase vicii în dosarul Zambaccian, precum probe şi documente fără relevanţă juridică, mărturii contradictorii şi acuzaţii ce nu există în materialitatea lor. Avocaţii au cerut judecătorilor să îi achite pe soţii Năstase sau, în cel mai rău caz pentru aceştia, să menţină decizia primei instanţe şi să respingă recursul făcut de DNA.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>