Ultima ora
Publicat: miercuri, 11 decembrie 2013

Am ziarul meu, sînt fericit! – Eugen BLAGA

Se apropie sfîrșitul de an. Ca de fiecare dată, pentru a ne ușura aglomerarea treburilor diurne și pentru că, și noi, ca toți ceilalți conservatori, puțini, e drept, mai avem nevoie de informare în formatul printat, am purces pe drumul abonamentelor. Acum, cînd toată lumea aleargă după bani, ziarele, revistele, firmele de cablu fac, care mai de care, oferte interesante. Discount-uri, oferte atractive, cadouri în cărți sau în abonamente la alte publicații din același holding și multe altele.

În una din zilele trecute, pentru că timpul era frumos, am făcut o plimbare interesantă prin centrul istoric, în miezul zilei, atunci cînd locul este eliberat de aglomerația de după apusul soarelui. Peste tot domnește acea letargie specifică celor care trăiesc intens mai mult noaptea. Cele mai multe dintre bistrouri, baruri, cafenele, pub-uri, la această oră sînt închise. Treaba lor începe abia spre înserat. De fapt, drumul nostru ducea spre o librărie, acolo unde doream să solicităm, cum ni s-a spus, un abonament la una dintre publicațiile pe care le citim de ani și ani. De fapt, relația, destul de intimă, cu această publicație, a început cu mai mult de șase ani în urmă, atunci cînd, pentru fapte de vitejie, am glumit, de fapt pentru succesul unui material personal publicat, am fost onorat cu un premiu pe toată durata vieții. M-am bucurat de două ori. Pentru succes și, evident, pentru abonament. În paranteză fie spus, după primul an, ca și cum viața mea s-ar fi încheiat deja, nu am mai primit ziarul. Dar, obișnuit fiind, am continuat pînă astăzi să-l citesc și să mă abonez an de an. Anul acesta, pentru că ne era teamă să nu dispară din formatul print, ca atîtea altele, am dorit să facem abonament numai pentru șase luni, după care, dacă supraviețuiește, îl prelungim. Zis și făcut.

După o traversare plăcută a istoriei, adică a locului ce se numește centrul istoric, de cîțiva ani noul Dorobanți, centru de/cu fițe, am ajuns în locul dorit. Am așteptat destul de mult, pentru că doar o tînăra, ce părea dedicată muncii ei, presta. Ceilalți, cu aere nemeritate de vechi și docți librari, tăiau frunze la cîini. Multe. Ne-am conformat obiceiului de peste tot de la noi, dar mai ales din instituțiile publice și am așteptat. Ajungînd în fața devotatei, am informat scurt și concis, pentru că din priviri am înțeles că asta se dorea, ce vrem. De trei ori a trebuit să confirmăm că este adevărat, da, chiar vrem să facem abonament. Adulții din jurul nostru care așteptau, nu se știe ce, ne priveau cu o mirare nedisimulată. Trebuia să recepționăm că ei nu înțelegeau de ce facem abonament, cînd internetul, presa online, este disponibilă free, la fel cum se mirau în legătură cu potențialul financiar, anume acela ce permitea ca noi, persoane numai fizice, să credităm un ziar nesigur pe durata a șase luni. Și toate acestea pentru că relația tinerei cu noi, mai exact comunicarea, se făcea la volumul strigat.

Am trecut, din dragoste pentru ziar, și peste asta. Ni s-a cerut, așa cum o cer agenții de circulație, buletinul, nu cartea de identitate, mai să ni se ceară biroul populației, cum li se cerea părinților și bunicilor noștri, pentru simplul motiv că documentului i s-a atribuit acest nume datorită înscrisului de pe copertă. Sub Ministerul de Interne, era specificată structura ce se ocupa de evidența populației, adică Biroul Populației. Cu simțul datoriei împlinite, în cel mai scurt timp, i l-am pus pe birou. Bineînțeles, nu am fost onorați cu nici-o privire. Am fost întrebați, apoi, unde să ni se trimită ziarul, la adresa din biroul populației sau la serviciu. Am ales ultima variantă. Am încercat să o dictăm, dar, pentru că lumea din jur își căuta biroul…populației, înțelegînd din experiența noastră ce urmează, prestatoarea nu recepționa. Pentru a simplifica lucrurile și pentru a confidențializa unele date strict personale, nu foarte personale, dar care, evident, nu interesau pe nimeni, mi-am oferit voluntariatul, adică să scriu eu pe document adresa destinatarului. Replica a venit scurt, concis, precis, agresiv, mitocănește și plin de neîncredere: eu vă las doar dacă se va înțelege ce scrieți. Perplexitatea noastră, deși nu doream, s-a remarcat. Fețele celor din jur au căzut. Iată cine a stat în preajma noastră! Doi adulți, de altfel decent îmbrăcați, la vîrsta unei maturități intelectuale pe care ar fi trebuit s-o aibă, dar care, vai, au fost depistați, deconspirați de acestă pricepută tînăra. Cu siguranță, scriu ilizibil, s-ar putea să fie chiar iletriști. Nu băgăm mîna în foc pentru nimic, chiar de ni s-ar spune că sînt analfabeți. Nu vezi ce se întîmplă astăzi? Nu vezi în ce lume trăim? Nu vezi că în legislativ sînt muncitori necalificați, repetenți, eșuați și cîte și mai cîte? Vai de capul nostru! Am asigurat tînăra că ne vom descurca. Ce rost avea să-i comunic că, nu cu mult timp în urmă, la ultimul tîrg de carte, mi s-a vîndut stocul ultimului meu volum, sau că soția mea este un redactor de carte apreciat. Nu conta nimic. Văzînd, probabil, în ochii noștri, străduința de a scrie pe înțelesul ei, domnișoara ne-a abandonat. A cerut imperativ unui imberb și inconstant emoțional coleg, timorat de competența colegei, în care, cel puțin noi, am văzut un viitor librar șef, oricum un șef, să o înlocuiască. Tînărul ne-a cerut din nou biroul populației. I l-am dat cu oarecare teamă.

Ne-am amintit atunci sfatul, de acum cîțiva zeci de ani, al unui vechi și fost prieten dat afară din miliție. Dacă vă cere milițianul biroul, să nu i-l dați. Mințiți că nu–l aveți, la fel și cu permisul de conducere, pentru că nu se știe ce urmează. Dacă vi le ia și nu vi le mai dă? Ne-am uitat cu îngrijorrare și chiar teamă spre tînăr de care acum ne despărțea deja o masivă vitrină. S-o sărim nu se făcea, dar nici nu puteam. Afară era frig și eram în palton. Să i-l smulg din mînă nici nu ajungeam și nici nu se făcea. Ce dracu? Păream oameni serioși și se mai putea înțelege că ne este frică. Nu conta că nu avea de ce. Și ce să vezi? Tipul a demarat procesul de scanare a biroului populației, adică a documentului de identitate, sau a cărții de indentitate, să nu înțeleagă cineva că a început scanarea vreunei încăperi. I-am adus la cunoștință junelui că există un act normativ, o lege pe înțelesul tuturor, care stabilește niște reguli referitoare la accesul și utilizarea datelor cu caracter personal. Că ziarul, în cazul nostru, trebuie să fie abilitat pentru aceasta. Replica ar fi descurajat pînă și pe înalții de la ÎCCJ sau de la CCR: astea sînt regulile noastre. Și, mai vreți sau nu să faceți abonament? L-am asigurat de dragostea nostră constantă pentru ziar. O lacrimă stătea să curgă pe obrazul nostru, deja obosit și congestionat de diferența de temperatură dintre stradă și încăpere. Nu l-am putut convinge nici că datele necesare expedierii ziarului erau deja înregistrate de noi pe documentul dat nouă, e drept, fără încredere, de către colega ce l-a delegat, atribuindu-i funcția de reprezentare a autorității, adică a ei. Nu l-a impresionat nici că se expune, în primul rînd el, și apoi expune patronii rigorilor legii, pentru că, iată, toți o încalcă.

Și, pentru că dorința noastră de informare a fost mai mare decît riscul asumat, anume acela de a ne trezi, ziua, noaptea, sunați, agresați la domiciliu de firme ce vor să vîndă te miri ce, noi, scanați fiind și preluați în baze de date cumpărate sau, și mai grav, să ne trezim somați de vreo bancă comercială străină de pe teritoriul țării, pentru că indigene avem doar două, să restituim vreun împrumut făcut de cineva cu biroul nostru de populație. Ne-am simțit, parcă, hăcuiți. Vai de noi! Totuși, bucuria de a avea ziar anul viitor a învins, pînă la urmă, mitocănia, obrăznicia, lipsa de profesionalism, lipsa de educație, lipsa de carte și, mai grav, încălcarea flagrantă a legii. Avem anul viitor ziar. Parafrazînd textul melodiei clujenilor de la Desperado, am cazanul meu, sînt fericit, spun am ziarul meu, sînt foarte fericit!

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>