Ultima ora
Publicat: duminică, 30 aprilie 2017

Andrus Ansip, Vice Presedintele Comisiei Europene, in dialog cu startup-uri romanesti de succes

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Smart Everything Everywhere (SEE) a organizat vineri, 28 aprilie 2017, la Palatul Ghica – Victoria, evenimentul “Vicepreședintele Andrus Ansip în conversație cu startup-uri românești din Industria 4.0” în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene din România și Europuls.

Evenimentul a fost deschis de Dan Nechita, co-fondator și președinte al Smart Everything Everywhere (SEE) și Vicepreședintele Comisiei Europene și Comisar pentru Economie și Societate Digitală Andrus Ansip.

În deschiderea evenimentului, Dan Nechita a declarat: „SEE continua munca începută anul trecut alături de Premier pentru digitalizarea industriei și a administratiei, dezvoltând din mediul nonguvernamental proiecte care aduc la aceeași masă marii jucători din industrie și administrația cu start-upurile inovatoare din mediul antreprenorial. România are un imens potențial de a contribui activ la consolidarea Uniunii prin susținerea dezvoltării inovației in industrii cheie precum industria auto, agricultură, sănătate, energie și orașe inteligente.”

Vicepresedintele Comisiei Europene Andrus Ansip a subliniat ca startup-urile au un rol cheie în industria 4.0 și a încurajat liderii politici să fie deschiși la adoptarea soluțiilor digitale. Prin Piața Unică Digitală, Uniunea Europeană le va putea permite antreprenorilor să scaleze produsele și soluțiile inovatoare, consolidând în același timp piața de IT europenă.

Cele 6 startup-uri care au tinut prezentări „pitch” sunt Box2M, care oferă soluții IoT pentru mai multe industrii; Coninflux, cel mai mare serviciu de criptocurrency din România; Silometer, cu soluții tehnologice în agricultură pentru silozuri; Profluo, care oferă instrumente digitale inovatoare pentru procese de business; TypingDNA, care utilizează trăsături biometrice pentru securizarea autentificării; și DeviceHub, cu soluții IoT în manufactură.

Printre participanți s-au numărat lideri de top din industria hi-tech din România; reprezentanți ai ambasadelor și ai camerelor de comerț; și lideri ai comunităților de programatori, startup-uri și antreprenoriat.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>