Ultima ora
Publicat: marți, 25 iulie 2017

Aniversări: Eugen Doga – 80

         Asociația culturală ”Regal d Art” din Botosani, președinte doamna Lili Bobu, l-a sărbătorit pe ilustrul compozitor prin două spectacole desfășurate în sălile arhipline ale Teatrului Național din Iași și ale Casei de cultură a sindicatelor din Botoșani, performanță rară pentru concerte de muzică cultă. Dar aparițiile sale pe micul ecran, inclusiv recitalul superlativ de la festivalul național al romanței ”Crizantema de aur” de la Tîrgoviște, difuzarea muzicii sale la radio, albumul remarcabil editat de casa de discuri Eurostar, paginile de mare popularitate, în special valsurile, cariera unică de autor de muzică de film l-au făcut foarte cunoscut pe muzician, mai ales că vorbim de două importante centre culturale ale Moldovei. Au fost nu doar concerte de imens succes de public, filmate de TVR Iași și TVR 3, dar și adevărate evenimente muzicale, desfășurate într-o ambianță de zile mari, de la orchestra ”Regal d Art” (concert-maestru: Gheorghe Petrescu), dirijată impecabil de Marius Hristescu, pînă la scenografie (”Art by Fuego”) și uluitorul program de sală, distribuit gratuit (!), deși includea și albumul Eurostar de care am amintit. Am insista mai mult asupra acestei broșuri de 30 pagini, editate în condiții excepționale de tipografia PIM din Iași, pentru că niciodată nu ne-a fost dat să vedem așa ceva, de la calitatea hîrtiei la zecile de fotografii, de la grafică la textele consistente și la partituri, recomandări ale unor personalități marcante și pînă la prezentarea amplă a tuturor protagoniștilor. Cunoșteam anterioarele performanțe în domeniu ale doamnei Lili Bobu (în prezent lucrează la o ediție monumentală Grigore Vieru), dar acest dar muzical a dus la cozi interminabile pentru obținerea de autografe pe foaia din pergament înstelat prevăzută special în acest scop, ceea ce firește l-a făcut fericit pe protagonist.

     Concertul extraordinar aniversar Eugen Doga s-a intitulat ”Dialogurile dragostei”, fiind structurat în mare parte pe o serie de lucrări compuse pe versurile marilor îndrăgostiți Mihai Eminescu și Veronica Micle. În afara documentatului program de sală, spectatorii au făcut cunoștință, în două reprize, cu personalitatea artistului omagiat prin proiectarea pe un ecran de mari dimensiuni (asistență tehnică: Tricorp Iași) a unor secvențe din episodul consacrat lui Doga în filmul serial ”100 de români celebri născuți în Moldova”. Este vorba de o realizare ”Flacăra Film” în colaborare cu Fundația ”Moldova” din SUA, proiect semnat de Luminița Dumbrăveanu (scenariu, producător) și Doru Guțu (regizor artistic), pelicula incluzînd și secvențe filmate la București, pe scena Ateneului Român. Înafara marilor artiști invitați în spectacol, organizatorii au făcut loc și cîtorva copii de mare viitor. Astfel, ”Balada pentru vioară și orchestră”, din coloana sonoră a spectacolului ”Păsările tinereții noastre” de Ion Druță, regia Ion Ungureanu (1972), a fost încredințată inspirat Ștefaniei Turcu, 12 ani, elevă cu zeci de premii la activ de la Colegiul național de artă ”Octav Băncilă” din Iași, unde îi are ca dascăli pe Adriana Patraș și Calistrat Catargiu. Regizorul Emil Loteanu, cu care Eugen Doga a lucrat la faimoasele filme ”Anna Pavlova”, ”Lăutarii”, ”Șatra”, spunea despre piesa ”Codrii mei” că este ”cîntecul de leagăn al maestrului Doga”. Pe ecran a fost proiectat videoclipul acestei melodii, în interpretarea formației basarabene Akord.  După care, pe fundalul cunoscutei piese ”Katia”, a intrat în scenă grupul de copii ”Cheia sol” din Botoșani, îndrumat de prof. Oana Pușcașu Pintea, micuții făcînd un ”tunel” din trandafiri prin care a intrat în scenă sărbătoritul, care s-a așezat la pian pentru a interpreta ”Adagio” și ”Rondo”. Ocazie pentru a ne aminti o mai veche declarație a compozitorului: ”Pentru mine scena înseamnă o imensă fericire, este o parte din viaţa mea. Puterea artei este aceea de a mîngîia sufletele. Muzica este de genul feminin şi este foarte capricioasă, cere o atenţie aparte şi un devotament total, o adevărată dăruire de sine”. La începutul acestui an, academicianul Eugen Doga a fost invitat la Botoșani de Asociația culturală ”Regal d Art” pentru a lua parte la un simpozion dedicat marelui său prieten, poetul Grigore Vieru, precum și la două activități de ”master class” la prestigioase licee din oraș. La Liceul de artă ”Ștefan Luchian” a remarcat o fată talentată, Mari Elena Predica, aceasta dînd viață în concert piesei ”Sunt lăcrămioarele înflorite”, pe versurile Veronicăi Micle, despre care Doga spunea: ”Poezia Veronicăi Micle pare a fi fost scrisă special pentru muzică. Întocmai cum aș fi descoperit o lume nouă, un continent necunoscut, am scris cu entuziasm, în continuu, o lucrare după alta”.

     Aceste secvențe muzicale au pregătit de minune intrarea în scenă a elegantei, rafinatei soprane Alexandra Coman. Absolventă a UNMB, aceasta a studiat cu Luciano Pavarotti (”Alexandra are o voce de briliant, cu un timbru special”) și Katia Riciarelli (soția cunoscutului prezentator de la Rai, Pippo Baudo) și a cîntat alături de Placido Domingo și Jose Carreras (”Frumusețe, prezență scenică deosebită, talent excepțional”). Fiică a cunoscutei actrițe de teatru și film Carmen Maria Strujac, Alexandra Coman a fost ovaționată pe scenele lirice din Viena, Roma, Los Angeles, Madrid, Washington, Londra, în Canada, Mexic, Filipine, Suedia, Belgia, Germania. În prima sa apariție ea ne-a propus un adevărat dialog al dragostei, dînd viață strălucit creațiilor lui Doga pe versuri de Eminescu (”Ochiul tău iubit”), respectiv Micle (”De-aș putea numai o clipă”). Eugen Doga s-a ilustrat în mod deosebit pe marile ecrane, semnînd muzica la nu mai puțin de 200 de filme de lung, mediu și scurt metraj! ”Sunt un simbolist romantic și un pragmatic liric. Notele mele sunt doar un pretext de a conversa cu lumea, un mijloc de comunicare”. Ca exemplificare a celor spuse de compozitor, orchestra ”Regal d Art”, dirijată de Marius Hristescu, a interpretat ”Aleea de mesteacăn”, din coloana sonoră a filmului ”Eternul circuit”. După care o surpriză de ultimă oră, ce-i drept ”prinsă” în programul de sală. În 2005 se năștea la Chișinău Orchestra municipală a Fraților Advahov, Vitalie (acordeon) și Vasile (vioară), originari din Cahul, ambii cu studii academice. Alături de impresionantul ansamblu de 35 de instrumentiști au evoluat, dintre artiștii de la noi, Paul Surugiu-Fuego, Irina Loghin, Andra sau Delia. Virtuozul acordeonist Vitalie Advahov a adus în fața publicului tot două secvențe muzicale cinematografice: ”Cascada de Paris”, din filmul ”Anna Pavlova” (1983), și ”Pârâiașul”, din filmul ”Olimpiada de primăvară”. Iată că după ce compozițiile lui Doga au figurat în banda sonoră la festivitățile de deschidere și de închidere ale Jocurilor olimpice de vară (Moscova) și iarnă (Soci), n-a fost uitată nici primăvara!

       Cu Sorin Lupu, deținător al Trofeului ”Crizantema de aur” în 2010, Eugen Doga a colaborat anul trecut la Tîrgoviște, la invitația directoarei artistice Alina Mavrodin, în splendidul medalion componistic ”Podul de romanțe de peste Prut”. Apreciat tenor, Sorin Lupu este absolvent al Academiei de muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și solist al Operei naționale române din acest oraș. Se mîndrește cu un master-class alături de Mariana Nicolesco, cu apariții pe toate scenele lirice din țară, dar și din Republica Moldova, Germania, Austria, Italia, Elveția, Spania, Belgia, Franța, Olanda, Marea Britanie. Înveșmîntat în elegantul smoking pus la dispoziție de sponsorul Madotex din Botoșani, el a dat viață superlativ lucrărilor compuse de Eugen Doga pe  nemuritoare versuri eminesciene, ”De-aș avea” și ”O, rămîi!”. ”Muzica te poartă, nu tu o porți pe ea. Muzica este prima și eterna mea dragoste. Am compus o piesă pentru spectacolul ”Sfînta sfintelor”, am numit-o ”Eterna” și o cînt în fiecare program de concert” – a declarat Doga înainte de a da viață acestei lucrări, la muzicuță de concert.

      Eugen Doga a primit pe scenă, pe lîngă sute de buchete de flori, mai multe trofee, unul din ele, din partea editurii sale, Anamarol, fiind adus de la București de poeta Rodica Elena Lupu. Un altul, o adevărată operă de artă aparținînd artistului Mihai Debeli, un Trofeu de excelență din partea Asociației culturale ”Regal d Art” (ne amintim și de cele oferite la lansarea albumului Eurostar, la magazinul ”Muzica”), a fost înmînat de scriitoarea Lucia Olaru Nenati, care a prezentat două recente volume închinate lui Eugen Doga. La 3 martie 2017, Eugen Doga a devenit membru de onoare al Academiei Europene de Științe și Arte, fondată la Salzburg, Austria, în 1990 și reprezentînd expresia unității spirituale a Europei și a artei la nivel continental. La investire, Doga a spus, între altele: ”Muzica este o formă de comunicare universală. Ea nu are nevoie de traducere, aduce oamenii împreună, șterge limitele, naște binele”, aserțiune evidențiată plenar de o voce care a colindat lumea, cea a sopranei Alexandra Coman, cu piesele pe versuri de Veronica Micle, transpuse cu o înțelegere superioară a feminității autoarei, ”Te știam numai din nume” și ”Drag mi-ai fost”. Muzicianul omagiat a stat aproape tot timpul pe scenă, urmărind cu încîntare evoluțiile invitaților și confirmînd astfel cele declarate de el cîndva: ” Astăzi mi-e greu să mă imaginez fără concerte, fără scenă, fără interpreții mei, pe această orbită a artei care înseamnă cum poți să te găsești pe sine în sine, privind printre ușile întredeschise ale Universului, ca să iau în propriile mâini ceea ce niciodată nu mi-ar fi fost permis”. Între momentele foarte aplaudate a fost și acela cînd, sub bagheta lui Marius Hristescu, ochestra ”Regal d Art” a interpretat piesa ”Vaporașul dragostei”, din filmul ”Casă pentru Serafim”, în regia lui Iacob Burghiu. Între sponsorii care au fost alături de Lili Bobu în această întreprindere artistică de ținută s-au mai numărat, înafară de ”Art by Fuego” și Madotex (emblema eleganței desăvîrșite), Grupul de distribuție ETA, ospitalera Casa Lux, R. V. G. (transport), Curtea veche, Lambertos (aranjamente florale), așa cum nu putem uita partenerii media, în frunte cu TVR 3, TVR Iași, revista ”Actualitatea muzicală”, cotidianul ”Ultima oră”, Eurostar. Concertul acesta aniversar a fost legat de o inițiativă culturală de excepție, fiind și punctul de plecare pentru editarea, de către ”Regal d Art”, a monumentalului volum ”Inscripție pe stîlpul porții”, ce va cuprinde opera completă a poetului Grigore Vieru, între care, firește, partiturile cîntecelor lui Eugen Doga pe versurile acestuia. Despre dragul lui colaborator, Vieru scria undeva: ”Eugen Doga trece ușor prin creația populară, ca un copil desculț prin roua dimineții. Cîntecele sale deprind ritmul melodios, de la murmurul izvorului, de la doinirea pomilor primăvara la căderea frunzelor toamna, pentru că frunzele pe la noi cîntă chiar și atunci cînd se desprind de ramuri…”. Revenind la concert, a fost rîndul tenorului Sorin Lupu, cu vocea sa impresionantă, să ne provoace la un dialog al dragostei, muzical și poetic, cu piesele pe versuri de Mihai Eminescu (”Să țin încă o dată”) și Veronica Micle (”Din pulberea iubirii mele”), după care Vitalie Advahov, cu acordeonul său vrăjit și, firește, alături de orchestra ”Regal d Art” (dirijorul Marius Hristescu a făcut un adevărat tur de forță, antrenîndu-se pentru…nunta sa de la Botoșani, de peste puține zile!), a interpretat ”Tangoul pe terasă”, din filmul ”Patul lui Procust” (2001), regizat de Sergiu Prodan și Viorica Meșină.

       Soprana Alexandra Coman declara înainte de spectacol: ”Muzica maestrului Eugen Doga se îmbină și se completează perfect cu genialitatea poeziei eminesciene, încît ai impresia că acestea două nu pot exista decît împreună”, în timp ce tenorul Sorin Lupu adăuga: ”Muzica nobilă a maestrului Eugen Doga are valoare terapeutică, creează o lume în care domină armonia și poezia. Sîntem privilegiați să-i ascultăm capodoperele”. Drept care cei doi și-au unit glasurile superbe în duetul titular, ”Dialogurile dragostei”, pe versurile Veronicăi Micle. Și parcă pentru a ilustra armonia și gingășia acestei seri, în foyer-ul Teatrului Național au făcut demonstrații de dans sportiv, pe muzica lui Doga, se înțelege, invitîndu-i apoi și pe spectatori să plutească pe aripile valsului, două perechi valoroase din Iași (la Botoșani au dansat doar spectatorii, pe esplanada din fața sălii). Micii campioni Ștefan Pădurariu (10 ani) și Anastasia Herman (9) au confirmat numeroasele lor succese naționale și internaționale, dar mai aproape de sufletul…profanilor s-a situat evoluția elegantă a cuplului Traian Irimia (notar la Vaslui, fratele cunoscutului promotor Dorin Irimia), de la clubul Dance Studio, și a partenerei sale Cătălina Negru, instructoare la Bel-Art Dance Iași, cei doi pregătindu-se pentru Campionatele naționale de seniori din 2018.

       Am mai scris despre faptul, absolut onorant, că în Top 100 cu cele mai bune lucrări muzicale din toate timpurile, clasament realizat de ”History Run Down”, Eugen Doga figurează cu două lucrări, înaintea multor celebrități mondiale ale istoriei muzicii. Una dintre acestea, ”Gramofon”, a fost cîntată la pian de însuși autorul ei, alături de orchestra spectacolului, înainte ca pe ecran să fie proiectată a doua parte a filmului care a deschis evenimentul, un eveniment ce a decurs fără nici o fisură, în pofida faptului că a fost unul complex, cu proiecții, orchestră mare, soliști celebri, secvențe instrumentale, grupuri de copii, discursuri ale invitaților, premieri. Meritul, incontestabil, revine doamnei Lili Bobu, care și-a ales o echipă tehnică de mare competență: ing. Cristian Ilina (sonorizare), Florin Petrosceac (editor imagine), Mihai Cătrună și Valentin Tănase (grafică). Pe ecran am urmărit emoționați fabuloase secvențe, filmate de TV Moldova, din baletul ”Luceafărul” de Eugen Doga, pe un libret de Emil Loteanu, înregistrat în 1983 la Teatrul național de operă și balet din Chișinău; n-ar fi deloc tîrziu ca măcar acum să fie pus în scenă și la noi…Cînd producătorul Paul Stîngă a aranjat materialul muzical pentru CD-ul Eurostar de care am amintit, și-a dorit cît mai multe piese din filmul ”Șatra”, atît de popular la noi. N-a obținut, decît cu greu, doar două și nu cele mai fredonate, pentru că Eugen Doga era exasperat că i se cer mereu titluri din banda sonoră a acestui film. În schimb, la Botoșani și la Iași a trebuit să accepte, cu dînsul la pian, încheierea apoteotică a concertului cu celebrul vals ”Dulcea și tandra mea fiară”, din filmul omonim (1978) regizat de Emil Loteanu și inspirat de nuvela ”O dramă la vînătoare” de Cehov. Și cum să nu fie așa, cînd minunatul vals, pe care dansează la nuntă tinerele perechi din Republica Moldova, a fost inclus de UNESCO între cele 3 capodopere muzicale ale secolului XX, a fost considerat de Ronald Reagan drept ”cel mai frumos vals al secolului trecut”, figurează, alături de ”Gramofon”, în Top 100 lucrări muzicale din toate timpurile și a fost inclus în muzica de la două Jocuri olimpice, în ceremoniile de deschidere și de închidere? Așa încît, după un concert memorabil, spectatorii s-au îndreptat către case fericiți, fredonînd și chiar…valsînd. La mulți ani, Eugen Doga!

Octavian URSULESCU

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>