Ultima ora
Publicat: luni, 16 octombrie 2017

Aparatul dentar – o investitie pe termen lung. Principalele avantaje ale acestui tratament

Desi multe persoane se tem ca tratamentul ortodontic este dificil de urmat deoarece impune anumite restrictii, eventualele eforturi presupuse de purtarea aparatului dentar sunt incomparabile cu beneficiile pe termen lung. Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont in cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, enumera principalele avantaje ale tratamentului ortodontic.

  1. Prevenirea cariilor si a altor probleme dentare

O dantura aliniata corespunzator va ajuta individul nu doar sa muste mai bine, sa mestece si chiar sa vorbeasca corect, ci si sa isi mentina dintii si gingiile sanatoase, tinand cont ca dintii drepti sunt mai usor de periat si de curatat.

In cazul dintilor strambi sau inghesuiti exista riscul aparitiei cariilor dentare si a gingivitei deoarece periuta si ata dentara nu pot patrunde in toate spatiile si, prin urmare, dantura nu va fi curatata corespunzator.

“Resturile alimentare se acumuleaza rapid in spatiile dintre dinti, iar de-a lungul timpului se transforma in placa, ceea ce creste riscul de aparitie a cavitatilor, chiar daca avem o buna igiena orala. Alinierea dentara cu ajutorul tratamentului ortodontic va favoriza curatarea cavitatii bucale, prevenind aparitia cariilor si, implicit, a unor complicatii cum ar fi scoaterea nervului, urmata de scaderea rezistentei dintelui si uneori de innegrirea lui, extractia dentara, urmata de implanturi sau lucrari dentare”, explica doamna doctor Mihaela Dan.

  1. Prevenirea parodontozei

Ocluzia (muscatura) incorecta produsa de pozitiile anormale ale dintilor si maxilarelor unul in raport cu celalalt pot produce parodontoza (retragerea osului si scaderea implantarii dintilor in os, pana la caderea acestora).

Alinierea dintilor si corectarea muscaturii cu ajutorul tratamentului ortodontic va impiedica aparitia sau agravarea parodontozei.

  1. Reducerea cheltuielilor de ingrijire a dintilor

Desi tratamentul ortodontic poate parea scump, tratarea afectiunilor dentare si parodontale produse de problemele ortodontice ignorate vor costa in timp mult mai multi bani, dar mai ales timp si durere.

“Investitia in ortodontie pentru a corecta o problema inca din stadiu incicipient va fi mai putin costisitoare decat ingrijirea dentara necesara pentru tratarea problemelor ce se pot agrava cu timpul sau a celor noi, care se pot dezvolta pe durata vietii din cauza danturii nealiniate corespunzator”, adauga specialistul ortodont.

  1. Imbunatatirea vorbirii

Desi multe persoane considera ca modul de a vorbi depinde doar de vocea pe care o avem, adevarul este ca sunetele se formeaza prin miscarea limbii impotriva cerului gurii si a dintilor. Astfel se explica, spre exemplu, faptul ca cei mici au probleme in a pronunta unele sunete dupa ce si-au pierdut dintii din fata.

“Daca dintii sunt mult prea iesiti in afara sau mult prea adanciti spre interior, exista riscul de a dezvolta probleme de vorbire. Multi logopeti recomanda parintilor tratament ortodontic pentru cei mici, deoarece de multe ori alinierea dintilor imbunatateste problemele de vorbire odata cu terminarea tratamentului”, explica specialistul ortodont.

Asadar, inceperea tratamentul ortodontic astazi va aduce beneficii pentru o viata intreaga. Chiar daca vizibile vor fi efectele imediate – cele estetice – cei care fac acest pas se vor bucura de avantaje viitoare atat din punct de vedere al sanatatii, cat si financiar.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>