Ultima ora
Publicat: vineri, 05 mai 2017

Aprilie 2017, în Sectorul 6: Poliţiştii locali au aplicat amenzi de peste 70.000 lei

În luna aprilie a acestui an, agenţii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 au aplicat zeci de sancţiuni contravenţionale persoanelor care nu au păstrat curăţenia trotuarelor, a arterelor de circulaţie, a parcurilor, a locurilor de joacă pentru copii, a pieţelor şi altor locuri publice.

Conform prevederilor Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 120/2010 privind Normele de salubrizare şi igienizare ale Municipiului Bucureşti, nerespectarea condiţiilor menţionate constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei pentru persoane juridice şi de la 200 lei la 500 lei pentru persoane fizice.

Tot în luna aprilie au fost aplicate sancţiuni contravenţionale şi posesorilor de animale de companie care, în timpul plimbărilor pe domeniul public, n-au deţinut asupra lor materialele necesare (făraş, mătură, pungă) pentru curăţarea dejecţiilor provenite de la acestea. Cei care nu se conformează riscă să fie sancţionaţi contravenţional cu amenzi cuprinse între 200 lei şi 500 lei.

Suma totală a sancţiunilor aplicate de către poliţiştii locali pentru nerespectarea prevederilor HCGMB nr. 120/2010 a fost, în luna aprilie, în valoare de 13.550 lei.

Tot în aceeaşi perioadă,  agenţii au acţionat şi în vederea combaterii actelor de comerţ ilicit, pentru respectarea normelor de igienizare şi salubrizare în pieţele Sectorului 6.

Au fost legitimate 981 persoane, aplicate 376 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 35.850 lei, şi au fost confiscate bunuri comercializate ilegal, în valoare de 9.003 lei.

       Au fost întreprinse acţiuni în vederea respectării ordinii şi liniştii publice, identificării grupurilor de persoane care consumă alcool până la ore târzii în zonele limitrofe locuinţelor şi depistării persoanelor care încalcă în mod repetat prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

       Astfel, au fost legitimate 1.109 persoane, identificate 102 persoane fără domiciliu şi aplicate 97 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 20.300 lei.

Acţiunile de acest gen vor avea caracter permanent, în vederea creşterii gradului de siguranţă civică şi pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice pe raza Sectorului 6.

 

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>