Ultimele titluri
Ultima Oră

Asistenţii sociali din Sectorul 6 învaţă de la specialiştii Poliţiei Române tehnici de negociere şi dezamorsare a conflictelor

 

Fie că e vorba de persoane vârstnice lipsite de sprijin, de adolescenţi cu probleme de comportament, de familii dezorganizate sau părinţi cu mulţi copii, talentul de a negocia face parte din abilităţile oricărui lucrător social.

Prin amabilitatea Poliţiei Române, în perioada 8-11 mai 2017, un număr de 40 de asistenţi sociali din Sectorul 6 au ocazia de a-şi perfecţiona tehnicile de negociere şi dezamorsare a conflictelor.

În incinta Centrului De Recreere şi Dezvoltare Personală “Conacul Golescu-Grant”, reprezentanţi ai Serviciului Special de Intervenţie Rapidă – Echipa de Negociatori, din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, susţin două sesiuni de cursuri de instruire pentru specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

Împărtăşind din cunoştinţele şi experienţa acumulată, specialiştii în comunicare ai Poliţiei Române îi vor învăţa pe cursanţi despre complexitatea comunicării eficiente în situaţii de criză, despre tehnicile de abordare şi despre riscurile care apar în aceste cazuri.

Prin intermediul unor exemple reale şi al jocurilor de rol, cursanţii vor deprinde noi tehnici şi perspective de abordare a problematicii complexe cu care se confruntă în gestionarea situaţiilor-limită.

Cele învăţate vor fi puse în practică de către asistenţii sociali în timpul intervenţiilor pe teren, în funcţie de particularităţile şi dificultatea fiecărui caz în parte.

Colaborarea dintre Primăria Sectorului 6 şi Inspectoratul General al Poliţiei Române se dovedeşte benefică şi în acest domeniu, cursurile de negociere şi comunicare în situaţii de criză constituind încă o dovadă că instituţiile publice trebuie să colaboreze în interesul general al cetăţeanului.

Comments

comments

Short URL: http://ultima-ora.ro/?p=80236

Posted by on Mai 8 2017. Filed under BUCURESTI. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Leave a Reply

24 ianuarie 2018, 7:32
 

E
Parţial noros
-5°C
4 km/h
Perceput de temperatură: -5°C
Presiunea: 1040 mb
Umiditate: 73%
Vânt: 4 km/h E
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:43
Apus: 17:14
Prognoza 25 ianuarie 2018
Zi
 

SV
Predominant însorit
-2°C
Vânt: 4 km/h SV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

NNE
Senin
-8°C
Vânt: 0 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 
O creație Gabfire themes