Au fost aprobate normele metodologice de gestionare a problemei maidanezilor

Normele metodologice de gestionare a problemei câinilor fără stăpân, prezentate la jumătatea lunii noiembrie, au fost adoptate, miercuri, de Guvern.

Proiectul de norme prevede că acei câini nou-născuţi cu proprietar vor fi identificaţi în termen de maxim 30 zile de la fătare şi, în orice caz, înainte de vânzarea sau scoaterea în spaţii publice a acestora, iar câinii adulţi cu proprietar – în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a normelor, dar nu mai târziu de 1 martie 2014, în timp ce câinii proveniţi din adăposturile publice trebuie identificaţi în momentul adopţiei, dar în orice caz înainte de a părăsi adapostul.

Câinii neidentificaţi şi neînregistraţi după data de 1 martie 2014 sunt consideraţi câini fără stapân şi sunt trataţi conform procedurilor legale, mai prevede proiectul de normativ.

Legea nr. 258/2013, adoptată de Camera Deputaţilor în 10 septembrie, stabileşte, printre altele, posibilitatea eutanasierii câinilor din adăposturile publice, dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, după un termen de 14 zile lucrătoare.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.