Ultima ora
Publicat: duminică, 16 februarie 2014

Bășcălia la români

Sau despre triumful tabloidizării în România.

Pornim de la două cuvinte cheie, după cum lesne se poate observa: BĂȘCĂLIE și TABLOIDIZARE.
Primul termen se referă la un mod de a fi, de a gândi, de a se exprima și de a exista. Al doilea, la un anumit tip de presă, un fenomen care, sub denumirea PRESĂ POPULARĂ, apare încă din secolul al XIX-lea.
Bășcălia, tot una cu DERIZIUNEA (dispreț batjocoritor, sfidare care transformă obiectul deriziunii în ceva derizoriu, nesemnificativ; se opune respectului, stimei), este o ipostază degradată a ironiei. Ironia, de la Socrate încoace, este o denunțare, o revoltă intelectual-existențială în fața relelor, a păcatelor, a ticăloșiilor, cu scopul de a le corecta. Ironia are o țintă constructivă, educativă: corectarea disfuncțiilor, eliminarea nemerniciilor. Având țelul de a corecta, așadar urmărind un scop constructiv, ironia nu este gratuită.
Bășcălia, în schimb, tocmai pentru că nu are ținta corectării, este o degradare. Ea este distructivă. Ea își bate joc de eforturile cinstite. Ea egalizează meritul și nemeritul, diminuează triumful (în orice formă a lui: eroism, efort, sacrificiu, inteligență etc.), aducându-l la același nivel cu eșecul. Așa zicând, din perspectiva bășcăliei, triumful este un fel de eșec, iar eșecul, un fel de triumf. (Ceea ce înseamnă relativism, adică anularea oricărei ierarhizări axiologice). Așadar, bășcălia aruncă în aer ierarhiile. De unde rezultă, că ea este o anarhie soft.
Întruchiparea perfectă a bășcăliosului este CHIBIȚUL. El privește și comentează, atotștiutor. El nu face nimic. Privește și se amuză. El nu greşeşte niciodată – nefăcând nimic – iată de ce, toţi ceilalţi sunt într-o perpetuă eroare. El deţine toate adevărurile, le ştie pe toate, se miră totdeauna (ipocrit) cum se face că ceilalţi sunt atât de ignoranţi, atât de nepricepuți, atât de neputincioși. Iar atunci când evidenţele demonstrează că s-a înşelat, a ştiut dinainte, a mimat ignoranţa… El este superior oricui, de aceea, oricine trebuie să ia aminte, să i se supună şi să-i respecte reţetele (infailibile, desigur). Este, în felul lui, un mic tiran. Totdeauna mulţumit cu sine şi de sine. Chibiţul este un fericit. Este în echilibru stabil, fiind împăcat cu sine şi mulţumit cu sine. Își este suficient. Nu poate avea îndoieli, devreme ce le ştie pe toate. Dar, din perspectiva lui Descartes, dacă nu are îndoieli nu gândește și dacă nu gândește, nu există. În ciuda lui Descartes însă, el este atotprezent, ne însoţeşte, ne priveşte şi nu ne încurajează niciodată. Mitică al lui Caragiale este chibiţul bucureştean, sinteza de demult a chibiţării la români. Dar Mitică este simpatic. Acum avem chibiți abjecți. Mai mult decât atât. Avem chibiți în poziții de decizie. Chiar dacă tehnic vorbind, nu se poate proba, între aceștia și fapta complexă numită înaltă trădare, în plan logic, nu este nici o diferență.
Nu ne este greu să ne imaginăm posibilele comentarii inteligente ale chibiților. Doctorul Zamfir? Hai, domne, nu a fost în stare să citească ce era afișat pe ecran. Celălalt medic care spune că de-abia așteaptă să iasă din etapa postoperatorie și a recuperării și să-și reia misiunea? Hai, domne, las’că știm noi. Șpăgi, trafic de organe și încă asta nu este tot! Tânăra atât de pasionată, atât de talentată după cum spun mărturiile avizate, care – nu ne sfiim să o spunem – a murit ca o martiră, aflată sub dublu jurământ (jurământul lui Hipocrate și jurământul față de țară)? Lasă domne, că de-abia aștepta să plece oriunde din țară la mai bine și la mai mult… Oprim aici fluxul imaginației, căci riscă să se transforme în coșmar.
Ce am dorit să subliniem, a fost mecanismul în virtutea căruia funcționează bășcălia.
În acest punct al discuției, singura problemă, din perspectiva dreptății, provine de la cunoscătorul în chestiunile îngerești, D-sa domnul Andrei Pleșu, care ne demonstrează că până și canaliile își au îngerul lor păzitor. (Am zice, păcătuind, firește, un înger păzitor mai eficient decât îngerii păzitori ai oamenilor de treabă, ca să nu mai amintim de eroi).
Acesta este un prim loc geometric al tabloidizării media din România.
Abjecția, sub titulaturile la liberă alegere:” Mărturii cutremurătoare”;” Lovitură de teatru”;” Dezvăluiri în exclusivitate”;” Noi semne de întrebare” etc. (Vom face probabil, la un moment dat, o oarecare monitorizare și atunci vom fi mai sistematici).
Vă amintiți primele zile după decesul lui Sergiu Nicolaescu la un anumit post de televiziune despre care concurenții media și politici spun că este vocea PSD? De ce se grăbește văduva cu incinerarea? Ce are de ascuns? Ce atâta grabă? De ce a venit la ceremonie îmbrăcată cu un pardesiu alb? Ca să nu mai vorbim despre așa-zisele huiduieli spontane. Abjecția însă ține, uneori, să se înveşmânteze chiar și în drapelul național. Sergiu Nicolaescu este un bun național. Cum își permite cineva să facă din ceremonia funerară un act privat?
Cine erau aceia care proferau toate acestea? Evident, niște chibiți. Dar cu notorietate.
Când personajele cu notorietate aleg să intoneze partitura deriziunii (de regulă, fiind bine școlite, aceste personaje știu prea bine ce și cum spun, de unde rezultă că problema în ce le privește nu se află în gradul lor de cultură, ci în alegerea lor de a fi cinici), întreaga societate este în pericol. Chibiții însă nu conștientizează pericolul (sau se prefac că el nu există). Iar consecințele acțiunilor lor nu le ridică nici un semn de întrebare. Asta ar însemna că ar avea unele îndoieli și atunci ar ieși din rolul lor de chibiți. Singura lor menire este să-și joace rolul, să se audă vorbind, să culeagă aplauze, să provoace discuții. La atâta se reduce menirea lor în societate. Să fie citați, să fie celebri, să fie în centrul atenției, fie și pentru câteva minute. Toate acestea reprezintă o supremă, de neiertat trufie.
Cine ar avea menirea să-i pună stavilă?
Teoretic, răspunsul nu este chiar atât de dificil. Aplicarea lui în practică însă, este complicată. În primul rând, pentru că procesele care s-ar cere declanșate trebuie să fie de durată, pentru a da roade. Și aceste procese se referă mai ales la politicile editoriale ale unor instituții media.
Pentru a ajunge cât de cât la un răspuns, ar trebui să enumerăm foarte sintetic locurile geometrice (tematice) ale fenomenului numit tabloidizare.
Acest fenomen privilegiază senzația (de aici senzaționalismul).
Biciuirea senzației este menită să stârnească emoțiile perene ale ființei umane. Care sunt acestea? Presa populară mergea în principal în întâmpinarea imaginarului colectiv al epocii: crima pasională (iubire, gelozie, trădare, ucidere, sânge, poliție, urmărire, proces, încarcerare), respectiv, paranormalul: miracole, monștri, blesteme, stafii, deochiuri, vise premonitorii etc.
Pe măsură ce venim spre zilele noastre, sexualitatea devine tot mai explicită. Top modele, staruri, starlete hollywoodiene și apoi toate celelalte: amoruri, despărțiri cu năbădăi, depresii, răzbunări, droguri, descoperiri epocale, tragedii, catastrofe etc.
Tabloidele din țările avansate (avem aici în vedere mai ales fenomenul britanic), își concentrează atenția asupra personajelor implicate în așa-numitul star-system (fenomen complex de PR, publicitate și marketing, inaugurat de” fabrica de vise”, Hollywood, încă din anii ’30) sau a personajelor din establishment. Așadar, personajele tabloidelor sunt într-un fel sau altul performeri. Actori de succes, laureați ai marilor premii, muzicieni consacraţi prin distincții și vânzări de discuri, sportivi de succes, adică performeri, vedete sau persoane situate în Guvern, Parlament, Case Regale, deci persoane cu puterea de a influența și de a decide, toate urmărite în grila vieții emoționale: amoruri, adultere, divorțuri, copii nelegitimi, crime pasionale, beții, scandaluri, încăierări etc. și nu în latura profesională care le-a adus celebritatea. Se adaugă, din când în când, alte domenii emoționale colective, reprezentate de figura străinului. A se vedea campania anti-români din Marea Britanie. Odată cu străinul, este activată o altă emoție funciară: sentimentul de insecuritate, adică spaima.
Cel puțin patru sunt diferențele față de fenomenul românesc al tabloidizării.
Prima se referă la sistemul media. În Marea Britanie, publicul are oricând la îndemână alternativa pentru a se informa corect în chestiunile serioase, adică în chestiunile care îi schimbă viața. Altfel spus, există coloana vertebrală a informării corecte, reprezentată de Reuters – BBC – presa de calitate.
Nu este cazul României.
A doua diferență se referă la calitatea personajelor despre care este vorba.
Ce semn de echivalență se poate pune vreodată între Bianca Drăgușanu și Prințesa Diana? Dar între Irinel Columbeanu și Prințul Charles? Dar între Ștefan Bănică Jr. și Elvis Presley? Dar între Mutu și Terry? Putem continua la infinit.
A treia diferență este tipic autohtonă. Cu privire la tabloidizarea românească, sexualitatea se apropie de pornografie, dacă nu chiar se confundă cu ea.
Și a patra diferență este tot tipic autohtonă. Tabloidizarea comunicării politice. Pe cel puțin două registre: sexist și al înspăimântării.
Firește, nu mai amintim o doamnă politiciană-parlamentară îndrăzneață care poza acum mai mulți ani în urmă, cu decolteul eliminat, în Playboy. Nici de interviuri acordate de foste și actuale staruri politice în reviste de același gen.
Observăm că în prezent, retorica unor distinse doamne politiciene la adresa adversarilor conține aluzii fine. S-au trezit unii, spune D-sa doamna Udrea, cu țara în mână. Splendid! Apoi, chestia cu sângele din instalații, pronunțată de acela care avea în gestiune ordinea și siguranța publică. Splendid! Altul se trezește spunând că are acasă trei femei, ca și cum ar avea ditamai haremul și că, deci, dacă știe el cum să se descurce cu trei femei, descurcarea cu România este floare la ureche. Splendid! Adică, în mintea și în limbajul unor inși și inse în poziții de decizie, activitatea politică este analogă cu o chestiune de copulație. Nu rezultă explicit cine este partea fecundată, dar nu este prea greu să ne imaginăm.
Înspăimântarea, la rândul ei, este atotprezentă. (Apelul la elemente înspăimântătoare este un vechi și actual truc al propagandelor. Depinde însă cum sunt aleși dușmanul, amenințarea, pericolul. Un dușman posibil de învins folosit pe post de sperietoare, urmărește să obțină mobilizarea, solidarizarea. În schimb, un dușman de neînvins/un fenomen în fața căruia suntem neputincioși, atrage după sine demoralizarea).
În vremea D-sale domnului Emil Boc, din trei în trei zile, România se afla în incapacitate de a plăti salariile și pensiile. În prezent, sperietoarea aceasta continuă cu voioșie la postul de televiziune despre care gurile rele spun că este al PSD (=demoralizare). De ani de zile, recurent, mai întâi primarul capitalei, apoi toți specialiștii ne vorbesc despre marele cutremur (= demoralizare). Când vine gerul, murim, căci un așa ger nu a mai fost niciodată. Iar aceia care scapă de ger, să se pregătească, pentru că vin inundațiile, cum nu au mai fost vreodată. Și dacă mai scapă cineva de inundații, să fie gata, că vine canicula. Și încălzirea planetei ne avertizează că în curând se termină totul (=demoralizare).
Acest tip de tabloidizare, de coborâre la nivelul rudimentar fiziologic, aparținând în egală măsură media și actorilor politici (nu toți, dar dacă aceștia ajung în poziții cheie este ca și cum ar fi toți) – și unii și alții alimentându-se reciproc – reprezintă performanța supremă a bășcăliei. A subminării stării de spirit colective. A demoralizării. A demobilizării.
Vinovați, în egală măsură, actorii politici și populația jurnalistică.
NOTĂ. Titlul de mai sus nu ne aparține. Mai întâi, a fost folosit recurent în anii ’30, în timpul faimoasei campanii generaționiste.

 C.F. POPESCU

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>