Ultima ora
Publicat: miercuri, 27 februarie 2013

Băsescu, hotărât să rămână în viaţa politică: Nu pot fi pensionar

 Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Viena, lucrările Forumului Global al Alianţei Civilizaţiilor organizat de ONU, că după terminarea mandatului de președinte va rămâne în viața politică.

„Voi rămâne în viața politică. Nu pot să fiu pensionar”, a spus șeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu participă, miercuri, la Viena,  la lucrările Forumului Global al Alianţei Civilizaţiilor organizat de ONU. Totodată, șeful statului are programate întâlniri cu români din Austria şi cu oameni de afaceri austrieci.

Liderul liberal Crin Antonescu nu a fost deloc surprins de decizia președintelui Traian Băsescu de a-și continua cariera politică la sfârșitul mandatului său, însă a sugerat că ar fi bine să se stabilească prin lege ca un fost președinte să nu mai poată adera la niciun partid politic.

„Mi se pare normal ca Traian Băsescu să dorească să continue să facă politică. Cred, după părerea mea, că n-ar fi rău să se așeze o cutumă, ca cine a ajuns odată președinte al României să considere asta vârful și capătul carierei politice. Așa, ca în America. Dacă vrem cu adevărat să avem un președinte cât mai puțin partizan cu un partid, sau chiar deloc, poate că ar trebui inclus și în lege, în Constituție acest lucru”, a spus Crin Antonescu.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>