Ultima ora
Publicat: luni, 20 ianuarie 2014

BCR ieftineşte creditele Prima Casă

Banca Comercială Română (BCR) reduce, începând de luni 20 ianuarie a.c., dobânzile pentru creditele în lei. Dobânzile pentru creditele ipotecare şi creditele negarantate se reduc cu peste un punct procentual. Noile dobânzi ţin cont de istoricul bun de creditare, comportamentul tranzacţional cu banca, vechime şi continuitatea în muncă a clientului. BCR a efectuat cea mai amplă reducere a dobânzilor la creditele în lei din piaţă, o treime din creditele noi în lei fiind acordate, în prezent, de către BCR.

Din poziţia de lider al sistemului financiar-bancar, sperăm să dăm un semnal pozitiv, în urma modificărilor dobânzii de politică monetară. Suntem deschişi afacerilor şi gata să acordăm credite. Cu un nivel al ratelor dobânzilor aflate la un minim istoric, vedem o excelentă oportunitate de a sprijini economia cu credite avantajoase. Oferta noastră de creditare este credem cea mai buna din piaţă şi ştiu că nici un client nu va regreta dacă alege oferta noastră de creditare”, a declarat Andrew Gerber, Director Produse Retail în cadrul BCR.

În cazul creditelor ipotecare cu dobanda fixa reducerea este de 1 (un) punct procentual, aceasta ajungând la valoarea de doar 5.25% pentru clienţii care îşi încasează salariul în cont la BCR. Totodată pentru creditele cu dobândă variabilă pe toată perioada marja va fi redusă cu 0,4 puncte procentuale, dobanda plecand de la 5,49%.

De asemenea, BCR reduce dobânda la creditele de nevoi personale Divers BCR – credite noi şi refinanţări de la alte bănci. Astfel, noile dobănzi la creditele de nevoi personale variază între 8,6% şi 9,9% pe an. „Subliniem faptul ca noile preţuri ale creditelor de nevoi personale în lei vor asigura accesul la dobănzi de sub 10% pe an pentru aproximativ 80% dintre clienţii noştri“, a precizat Andrew Gerber.

BCR reduce costul creditelor acordate în cadrul Programului Prima Casa, prin majorarea bonusului de dobanda acordat clienţilor care îşi încasează / vor încasa salariul la BCR, de la 0,2% la 0.5%. Clienţii eligibili pentru Programul Prima Casa vor vedea, de asemenea, avantajul ratelor semnificativ mai mici la dobanzi si care pornesc de la 4,44%, si care urmeaza reducerea ratelor de dobanda din piata.

* *

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a băncilor de locuinţe şi a serviciilor bancare prin telefonul mobil. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (peste 16 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor şi 562 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – peste 2.200 de bancomate şi POS – 15.000 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>