Ultima ora
Publicat: luni, 20 ianuarie 2014

Biedermeyer la Palatal Regal – Eugen BLAGA

În vacanța dintre ani și apoi în primele zile ale anului nou, conform unui vechi obicei, colindăm prin muzee. Acum ceva vreme, am fost atrași de un frumos afiș/poster, pe care, din cauza costurilor, probabil, doar Muzeul Național de Artă al României și-l mai poate permite. Afișul ne reamintea că, doar cu cîteva săptămîni în urmă, a avut loc vernisajul expoziției ”Epoca Biedermeyer în Țările Române”.

Dintotdeauna stilul Biedermeyer și epoca în care a avut strălucire ne-au atras, pentru că Epoca Biedermeyer este una dintre cele mai fecunde perioade ale artelor, perioadă ce a adus o serie de realizări remarcabile, de prim-ordin și de maximă noutate. Este, cum spunea criticul Adrian-Silvan Ionescu, epoca primilor pictori care au format gustul artistic al societății românești.

Expoziția și-a propus să cuprindă perioada 1815-1859 din Țările Române, dar, evident, nu putea să nu țină seama de perioada de sfîrșit de secol XVIII, care a adus pe meleagurile noastre un stil care apoi a făcut epocă.

Ce a adus nou pictura sfîrșitului de secol XVIII? În primul rînd este vorba despre distincția ce va urma, și evoluțiile confirmă acest lucru, între artele decorative și artele plastice. Artele decorative, cu un istoric semnificativ în Țările Române, au împlinit în această perioadă nevoia de lux, de bogăție a celor de atunci. Fie ei domnitori, boieri sau călători străini care au fost atrași de locurile noastre pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. S-a dezvoltat mult tehnica marchetăriei, a prelucrării rafinate a metalelor prețioase, aurul și argintul, apoi tehnica porțelanului, a ceramicii și, nu în ultimul rînd, broderia. Expoziția despre care vorbim prezintă doar cîteva piese de broderie, toate de o extremă finețe, excelent păstrate, piese aduse, în special, din Țările de Jos.

Trebuie să le aducem mulțumire celor care au gîndit și au dezvoltat acest proiect, această expoziție, nu neapărat fabuloasă, cum este cea a podoabelor, cît plină de semnificații și care, iată, demonstrează, deși nu mai era nevoie, că în acea vreme în Țările Române se prețuia frumosul, că, alături de artiștii europeni care lucrau la comandă, care căutau teme noi într-un tărîm încărcat de fabulos, cum era Bucureștiul în acele vremuri, existau și mulți artiști români, care se exprimau excelent, formați și ei la cele mai înalte școli de artă ale Europei acelor vremuri.

Stilul Bidermeyer a avut admiratori, dar și contestatari. Opiniile multora, chiar și astăzi, oscilează între oficializarea caracterului burghez al originii și apropierea de stilul Empire, mult simplificat. Este perfect adevărat că stilul Biedermeyer aduce simplitate, aduce utilitarul în dauna ornamentației, aduce lumina ce alunecă pe moliciunea curbelor, aduce șuetei confort, șuetă atît de prezentă în epocă în viața celor bogați, aduce comoditate și intimitate budoarelor ce, pînă la Bierdermeyer, erau sufocate de arabescurile și dantelăriile mobilierelor grele, baroce. Soluțiile estetice și utilitare propuse de noul stil au fost o lungă perioadă agreate, după care lumea bună le-a abandonat. Dar nu a durat mult și, iată, s-a redescoperit modernitatea stilului. Dovada cea mai concludentă este că tocmai la sfîrșitul anilor 60 ai secolului 20 și apoi în tot deceniul șapte, marcat de simplitate și de un cu totul alt design, a fost redescoperit stilul Biedermeyer, cota sa de piață crescînd uluitor în doar cîțiva ani. Simplitatea, limbajul nou al formelor și al motivelor, asumarea familiei ca destinatar al produselor artistice, apoi, cum spuneam, reinventarea simplității, prietenia, lipsa de ostentație, informalismul confortabil, funcțiile și formele mobilierului au fost doar cîteva dintre argumentele care au atras comanditarii.

Am văzut la începutul anului 2007, la Muzeul Albertina din Viena, expoziția ”Biedermeyer-Die Erfindung der Einfachheit”. O expoziție uriașă, un regal al epocii care poartă numele marelui artist. Trebuie spus că Muzeul Albertina are o importanță aparte în promovarea stilului care, mai tîrziu, va face epocă. Muzeul este găzduit de un palat vienez ce a fost moștenit în anul 1820 de arhiducele Carol. Nobilul a comandat lui Josef Ulrich Danhauser să remodeleze palatul după gusturile sale. Stilul ales a fost tocmai stilul Biedermeyer. Comenzile imense, cum nu au mai fost niciodată pînă atunci, au permis artistului să-și elibereze creativitatea, așa cum nu a mai făcut-o niciodată. Expoziția anului 2007 a prezentat 450 de lucrări.

Muzeul național de artă aduce în fața privitorilor aproximativ 230 de piese de patrimoniu. Pictură, grafică, desene, acuarele, gravuri, miniaturi, bijuterii, textile, argintărie și, de neînțeles pentru noi, foarte puțin mobilier. Am numărat doar șapte piese de mobilier, adică o sofa, două fotolii impozante, un secretaire, o masă rotundă, o consolă și o modestă masă dreptunghiulară. Mult prea puțin față de volumul extrem de mare de mobilier pe care patrimoniul național îl deține. Nu numai în muzeele publice, ci și în colecțiile private sau la casele de licitație. Iată doar cîteva nume ale artiștilor expuși în cadrul expoziției de la București: românii Ion Balomir, Barbu Iscovescu, Constantin Lecca, Theodor Aman, Petre Mateescu, Ioan Negulici, C.D. Rosenthal, Gheorghe Tătărăscu, Carol Popp de Szatmari, precum și artiștii străini: Charles Doussault, Josef August Schoefft, Anton Chladek, Mauriciu Loffler și, extrem de present, Niccoln Livaditti.

Cum spuneam, stilul Bierdermeyer este tratat în expoziție prin lucrări aparținînd perioadei 1815-1848 și numai în țările române. La fel ca și expoziția vieneză, și cea bucureșteană aduce în atenția privitorilor argintărie, sticlă, ceramică, porțelanuri, broderii. Pictura este foarte bine reprezentată, în special prin portrete. Dacă la noi, pînă la această epocă, portretistica era doar votivă, poziționată pe pereții vestici ai lăcașurilor de cult, utilizîndu-se tehnica fresco, portretistica de șevalet se desăvîrșește mult mai tîrziu.

Știința de a poza, apoi maniera de a pune în operă personalitățile, vestimentația aleasă, care trebuia să reprezinte personajul și starea lui materială, apoi lumina, cadrul în care este așezat subiectul, vîrsta, ce unerori este mistificată, toate apropie portretele pictorilor noștri de modelele mai vechi ale picturii europene, aceasta și pentru că portretul epocii Biedermeyer a fost asimilat la noi tîrziu, odată cu acceptarea modei de a agăța portretele pe pereți, adusă la noi abia prin anii 1787-1834.

Expoziția de la noi abundă în portrete. Plăcerea privitorului este întregită de semnificația, de personalitatea, de identitatea celor care au fost portretizați. Aflăm astfel imagini ale unor personalități din acele vremuri, care au marcat într-un anume fel istoria acestor locuri și care, în lipsa lor, ar fi fost necunoscute.

Cum spuneam, expoziția este una din cele care vor fi reținute. Este o realizare remarcabilă a celor ce trudesc în muzeul nostru național. Cu siguranță era loc de mai bine. Lipsa unui catalog al expoziției, apoi maniera în care se face supravegherea vizitatorilor, ce agresează, întrerupe liniștea parcursului prin lumea frumosului și a miracolelor, senzația că asupra ta planează prezumția unei vinovății imaginare umbresc, oarecum, realizarea. Oricum, însă, epoca Biedermeyer, așa cum o ilustrează Muzeul Național de Artă, oferă iubitorilor de frumos ceea ce și-a propus: un prim contact cu stilul, cu arta acelor vremuri și a acelor creatori care, iată, și astăzi, în cel de-al doilea deceniu al mileniului trei, sînt admirate.
Felicitări!

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>