Brexit: Număr record de paşapoarte irlandeze emise în 2017

Guvernul irlandez a anunţat vineri că a emis 779.000 de paşapoarte în 2017, o cifră record stimulată de cererile venite din Regatul Unit, care reflectă îngrijorarea britanicilor în ce priveşte consecinţele Brexitului asupra liberei circulaţii a persoanelor, transmite AFP.

„Acesta este cel mai mare număr de paşapoarte irlandeze emise vreodată într-un singur an. Cifra reprezintă o creştere de peste 6% în raport cu 2016 ( an deja record) şi de peste 15% faţă de 2015”, a precizat ministerul irlandez al Afacerilor Externe, într-un comunicat.

„Aproape 20% din numărul total al solicitărilor primite de serviciul de paşapoarte în acest an” provin din Irlanda de Nord sau din Marea Britanie, adaugă ministerul.

Acest viu interes pentru paşaportul irlandez ilustrează îngrijorarea a numeroşi britanici care îşi vor pierde teoretic, odată cu ieşirea din UE şi din piaţa unică, dreptul la liberă circulaţie în interioriul uniunii, conchide AFP.

CITEȘTE ȘI:

RETROSPECTIVĂ Negocierea Brexit-ului dă primele roade în 2017, într-o mare de îndoieli

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.