Ultima ora
Publicat: luni, 03 aprilie 2017

BVB: Noi maxime de tranzactionare in primul trimestru din 2017

Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o lună martie puternic pozitivă care, alături de rezultatele bune din ianuarie și februarie, a contribuit la un prim trimestru în care s-au înregistrat noi maxime pe piața de capital locală.

Valoarea de tranzacționare înregistrată în piața reglementată la vedere a BVB în martie 2017 a depășit 1,2 miliarde de lei, nivel dublu comparativ cu martie 2016. Valoarea medie zilnică de tranzacționare pe segmentul de acțiuni s-a dublat în martie 2017 față de aceeași lună a anului trecut și a ajuns de la 5,5 milioane euro la 11,5 milioane euro. La nivelul primelor trei luni, valoarea medie zilnică a fost de 9,6 milioane euro, în creștere cu peste 61% față de primul trimestru al anului anterior.

Perioada ianuarie-martie 2017 a fost una de creșteri semnificative atât pentru numărul de tranzacții, cât și pentru valorile tranzacționate. S-a înregistrat, astfel, cel mai bun prim trimestru din ultimii 7 ani în ceea ce privește numărul de tranzacții (212 mii).

Un alt maxim atins pe piața locală de capital a fost în cazul valorii de tranzacționare pe piața reglementată. Cu o valoare totală tranzacționată de 2,4 miliarde lei, bursa de la București a avut cel mai bun prim trimestru din ultimii 6 ani.

Indicele BET-TR, cel care include companiile din indicele principal BET și dividendele acordate de acestea, a trecut pentru prima dată în istorie de pragul de 10.000 de puncte. Ședința din 31 martie 2017 a fost închisă la un nivel record de 10.077,45 puncte. De la începutul anului, avansul BET-TR a fost de peste 15%.

O altă caracteristică a evoluției pieței a fost dată de faptul că în primul trimestru s-a înregistrat cel mai pozitiv sentiment din ultimii 5 ani în funcție de numărul de ședințe închise pe plus de indicele principal al pieței. Prin urmare, BET a închis pe plus 36 de ședințe în primele trei luni.

Evoluția BET, indicele care măsoară cele mai lichide companii listate la BVB, a crescut cu aproape 14% în primul trimestru și a avut cea mai bună evoluție din rândul piețelor din Uniunea Europeană.

Evoluția indicelui principal în primul trimestru

Țară Evoluția indicelui principal primele 3 luni 2017 (%)
România +13,89
Polonia +11,71
Bulgaria                                              +8,11
Cehia +6,46
Ungaria -1,15

Sursa: BVB, Burse

 

 

 

„Sentimentul pozitiv al investitorilor a fost reflectat în numărul ședințelor bursiere pe care indicele BET le-a închis pe plus,” a spus CEO-ul BVB Ludwik Sobolewski. „Faptul că am avut cele mai mari creșteri de la nivelul Uniunii Europene și că am avut o rată de creștere chiar și peste cea mai mare piață din regiune, Polonia, reprezintă un semnal puternic pe care investitorii îl au în legătură cu evoluția pieței de capital românești,” a adăugat CEO-ul BVB.

 

„Așteptările investitorilor privind politica de dividende, evoluția macroeconomică pozitivă cu mult peste creșterea economică din Uniunea Europeană, dar și faptul că piața locală e tot mai aproape să fie promovată la statutul de piață emergentă de FTSE Russell și că trei companii îndeplinesc deja criteriile MSCI ne arată că suntem pe drumul în care România contează din ce în ce mai mult în regiune,” a spus Lucian Anghel, președintele BVB.

 

În drumul spre promovarea la statutul de piață emergentă, România e din ce în ce mai aproape să îndeplinească nu doar criteriile FTSE Russell, ci și cele impuse de MSCI. „Trei companii îndeplinesc criteriile MSCI de upgrade la statutul de piață emergentă. Romgaz, OMV Petrom și Banca Transilvania îndeplinesc atât criteriile legate de dimensiune și free float, cât și de valoarea de tranzacționare. Cu cât este mai mare valoarea free float-ului și cu cât crește valoarea de tranzacționare, cu atât mai mult investitorii vor spune <<da, piața de capital din România este una emergentă>>,” a spus, la eveniment organizat de BVB, Carsten Hesse, EME Equity Strategist în cadrul grupului Berenberg.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>