Ultima ora
Publicat: vineri, 06 septembrie 2013

Calcularea mediei de admitere în învăţământul liceal, modificată

Ministerul Educaţiei Naţionale a decis ca, din anul şcolar 2013-2014, în media finală pentru admiterea în învăţământul liceal, proporţia mediei celor patru ani de gimnaziu să fie de doar 25%, redusă aşadar, comparativ cu cea existentă până acum, de 50%. Media obţinută la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a va avea însă o pondere mai mare în calculul mediei finale, respectiv 75%, faţă de 50%, cât era până acum.

 

Decizia vine în urma analizei datelor înregistrate la finalul clasei a VIII-a. Acestea au relevat diferenţe notabile între mediile, mai mari, obţinute de elevi în şcoală, pe parcursul gimnaziului, şi mediile, mai mici, obţinute de aceştia la Evaluarea Naţională. Cele mai multe situaţii (59,52% din unităţile de învăţământ) relevă diferenţe de 2 până la 2,5 puncte între felul în care au fost evaluaţi elevii pe parcursul gimnaziului şi media de la evaluarea naţională a acestora.

 

Această ruptură între cele două tipuri de evaluare a fost identificată în 25 de judeţe: Iaşi, Sibiu, Braşov, Argeş, Giurgiu, Bacău, Constanţa, Dâmboviţa, Maramureş,  Alba, Vaslui, Bistriţa-Năsăud, Mehedinţi, Sălaj, Tulcea, Bihor, Arad, Teleorman, Satu-Mare, Covasna, Dolj, Harghita, Călăraşi, Botoşani şi Ialomiţa. În alte 6 județe (Vâlcea, Mureş, Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin, Olt) diferenţele sunt şi mai mari, depăşind 2,5 puncte. O situaţie considerată acceptabilă, respectiv un raport de 1,5 până la 2 puncte între mediile pe ciclul gimnazial şi cele la Evaluarea Naţională, se înregistrează în judeţe precum Gorj, Suceava, Vrancea, Ilfov, Prahova, Cluj, Buzău, Galaţi şi Neamţ (reprezentând 21,42% din totalul unităţilor de învăţământ, la nivel de ţară). Numai Bucureştiul şi județul Brăila înregistrează un raport normal între evaluarea la clasă şi Evaluarea Națională, dar reprezintă doar 4,76% din totalul judeţelor. O situaţie îngrijorătoare o reprezintă şi faptul că 35.000 de elevi, din totalul celor care au participat la Evaluarea Naţională, nu au reuşit să obţină minim 5. O parte a elevilor se încadrează în sfera analfabetismului funcţional. De asemenea, abandonul şcolar este un fenomen întâlnit mai ales la trecerea de la învăţământul gimnazial la cel liceal şi este direct proporţional cu eşecul şcolar înregistrat în urma Evaluării Naţionale.

 

Toate unităţile de învățământ unde diferenţele de notare sunt mari sau unde numărul de elevi cu medii de promovare a fost scăzut vor fi monitorizate în mod constant.

 

Inspectoratele şcolare vor realiza analize, punctuale, iar conducerile şcolilor vizate vor fi evaluate în funcţie de măsurile pe care le vor adopta pentru îmbunătăţirea procesului de predare – învăţare.

 

Menţionăm că toate măsurile adoptate de ministrul Educaţiei au fost discutate şi agreate cu partenerii sociali – sindicatele reprezentative, asociaţiile de părinţi. Toate informaţiile care vizează aceste modificări sunt disponibile pe pagina web a Ministerului Educaţiei Naţionale, www.edu.ro.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>