Ultima ora
Publicat: joi, 02 ianuarie 2014

Calificarea la locul de muncă – C.F. POPESCU

În vremea lui Ceaușescu, calificarea la locul de muncă ascundea un oarecare proiect de (re)inserție în societate a pușcăriașilor. Ecuația era oarecum simplă. Termenii ei erau un maistru, un ucenic, o mașină-unealtă (de exemplu un strung) și niște bucăți de metal. Rezultatul calificării era, de exemplu, un șurub.

Din 1990 încoace însă, mai toți aleșii noștri și aceia care sunt numiți în funcții, s-au lansat într-un optimist program de calificare la locul de muncă, pe spezele societății. Altfel spus, în foarte multe cazuri, calificarea lor de bază, dacă au vreuna, este cu totul alta decât aceea de parlamentar în comisia X sau primar sau ministru sau secretar de stat.

Ni se va răspunde pe loc, cu îndreptățire. Aceasta este modalitatea care se practică în toate statele de drept adevărate. Ni se vor oferi nenumărate exemple, cum ar fi acesta (unul dintr-un milion). În timpul celui de-al doilea mandat al președintelui Chirac, Nicolas Sarkozy, de profesie avocat, dar care mai fusese și primar, a fost desemnat rând pe rând ministru de interne și ministru de finanțe. Apoi a devenit președinte. Ce calificări profesionale avea el ca să poată îndeplini cu succes aceste funcții?

Răspunsul comportă două planuri de analiză. Un prim plan este acesta. Avea calificarea politică, adică foaia de parcurs a punerii în aplicare a strategiei partidului de guvernământ în domeniile respective. Pe de altă parte, element fundamental. Acest ”intrus” în domeniul respectiv de activitate nu poate face ce dorește, ce i se pare, ce visează, pentru simplul motiv că se izbește de legile de funcționare, de codurile, de reglementările, de autoreglementările acelui domeniu. Cărora li se adaugă – cel puțin în aria europeană occidentală – sindicatele, un interlocutor care nu poate fi ocolit și ale cărui poziții nu pot fi ignorate. Pentru uzul aleșilor noștri, care îi desemnează în funcții pe aleșii lor, acest fenomen complex se numește CORP PROFESIONAL.

În ce stare precară de organizare și funcționare se aflau (și se află și acum) corpurile profesionale (cu excepția corpului medical constituit prin Jurământul lui Hipocrate, evident, adus la zi în detaliile care însoțesc regulile morale fundamentale ale medicilor în exercitarea profesiunii și a corpurilor militare) – nu este nevoie să descriem.

În atari condiții, calificarea la locul de muncă a aleșilor noștri și a aleșilor lor, devine un spectacol palpitant al traseelor noastre profesionale, al planificărilor carierelor noastre, al sănătății noastre, al pensiilor noastre. Noi, cetățenii care i-am ales, fiind tratați de foarte multe ori, ca niște cobai, după o rețetă de darwinism social, cu accente stridente în mandatele Băsescu-Boc.

Cel mai de succes calificat la locul de muncă apare repede, strălucitor ca un foc de artificii, în anul 1990. Este întâiul în ordine cronologică prim ministru, domnul Petre Roman. D-sa a dat startul unei afaceri de mare succes, valorificarea fierului vechi, decretând. Industria românească este un morman de fier vechi. În acest morman, de exemplu, se afla și un 4×4 românesc: ARO. Fără nici un dubiu, ARO nu era competitiv. Iată însă, că norocul pare că le surâde celor de la ARO. La drum de zi, se arată, rând pe rând, mai întâi o damă de cupă – Toyota. Peste o vreme, o damă de treflă: Mercedes Benz. Acum ne dumirim și noi că ar fi fost o combinație interesantă, gen, mai târziu, Renault-Dacia. Nu s-a putut face. De ce, nu știm, căci nu suntem calificați la locul de muncă. Ce știm însă, este că un oraș mijlociu, superb așezat din punct de vedere geografic, printre altele (dar ce contează acum fleacurile acestea?), prima capitală a Țării Românești și locul de care se leagă primul document scris în limba română (Scrisoarea lui Neacșu de la Câmpulung – 1521), a murit subit din punct de vedere economic. În această situație se află numeroase orașe mici și mijlocii, după cum știm prea bine.

Spectacolul calificării la locul de muncă a luat un adevărat prim avânt în mandatul CDR. Atunci am văzut cum un inginer electronist este ministru al agriculturii, iar consilierul său cel mai apropiat, un medic ginecolog. Tot atunci, vedeam la televizor (ce ne-am face fără el?) cum într-un mare combinat din zona Aradului, porci înnebuniți de foame rod cu furie gratiile cuștilor. S-au întrebat încă de atunci unii, dar nu le-a răspuns nimeni, dacă nu cumva, porcii aceștia din zona Aradului îi încurcau pe aceia din Ungaria. Nu știm să răspundem pentru că nu avem șansa să fim calificați la locul de muncă.

Tot în mandatul CDR, asistăm la o primă inovație revoluționară a UDMR, la care nici pe Ceaușescu nu-l dusese mintea. Avem un avocat, ministru al sănătății. Peste timp, în mandatele Emil Boc, urma să avem un contabil în același post (girat conform algoritmului tot de UDMR), care avea să pună în aplicare consemnul desființării unor spitale dintre care multe nu puteau și nu trebuiau desființate. (Spitalul de la Sulina nu putea fi desființat, pentru că o convenție internațională ne obligă să avem spital într-un port maritim. Spitalul de la Cernavodă nu putea fi desființat, pentru că o convenție internațională ne obligă să avem spital acolo unde există un obiectiv nuclear. Spitalul de lângă Bacău nu putea fi desființat, pentru că figura în planificarea NATO de îngrijire a răniților în teatrele de război. Spitale din comune mari nu trebuiau desființate pentru că ele erau un filtru, adică rezolvau multe situații mai simple, care mai temperau aglomerația și deci așteptarea/prelungirea suferinței, și deci suprasolicitarea personalului medical din spitalele municipale și județene apropiate).

Iată însă că în mandatul său, Adrian Năstase valorifică în parte experiența înaintașilor. Și așa, apare pe post de ministru al sănătății un necunoscut, un domn Bazac, despre care nu se știa decât că este un inofensiv colecționar de automobile modeste: Ferrari. Domnul Adrian Năstase, care în treacăt fie spus, a întredeschis în mai multe porțiuni Cutia Pandorei, suportând acum urmările (dacă începutul tot fusese făcut, nu-i așa, fiind noi adepții eficienței, adică ai liber-schimbismului, ea trebuia deschisă în continuare), îl anticipează în acest punct pe domnul Emil Boc. Iar domnul Bazac, pe domnul Funeriu (acesta la învățământ) despre care nu se știa decât ceva neclar legat de un pixel albastru. Acum apar și unele deosebiri. În vremea domnului Adrian Năstase, spun unii, presa nu se bucura de suficientă libertate de exprimare. Această libertate suficientă manifestându-se în timpul mandatelor domnului Emil Boc, la vreo 3 ani după alegerea domnului Funeriu de către aleșii noștri, și-a amintit și Antena 3 să fie câine de pază, adresând o serie de întrebări nepoliticoase legate de bacalaureatul domnului Funeriu și de alte fleacuri. A fost mult prea târziu. (Despre rostul câinilor de pază pe lumea aceasta, mai în detaliu, cu altă ocazie).

Nu putem încheia fără alte două exemple de calificare de mare succes la locul de muncă, legate de o clădire: Casa Poporului.

Un primar general al capitalei (tot în mandatul CDR), pe numele lui Viorel Lis, constată că are o problemă administrativă. A rezolvat această problemă în felul următor. A decis ca, pe banii contribuabililor bucureșteni (fără să-i întrebe, evident), să-și organizeze un stagiu de documentare aprofundată la Las Vegas, pentru a transforma Casa Poporului într-un complex de cazinouri, tripouri, pentru a o face, nu-i așa, profitabilă.

Peste ani, în mandatul Emil Boc, un calificat de succes la locul de muncă, de data aceasta în calitate de parlamentar, de actor politic, domnul Silviu Prigoană, constată că avem aceeași problemă cu cheltuielile de întreținere ale acestei clădiri imense și propune în esență cam aceleași lucruri pe care le avea în vedere domnul Viorel Lis.

Numai că, în epoca domnului Prigoană, intră în discuție și simbolistica politică și națională. Între timp, spre deosebire de epoca glorioasă a CDR-ului, Casa Poporului a devenit un simbol, un însemn al statului român. Aici este sediul Parlamentului. Acestea fiind spuse, rezultă că oricare calificat la locul de muncă, chiar dacă profesiunea de bază, perfect onorabilă și utilă comunității, este ecologia, ”departamentul” adunarea deșeurilor și oricine altcineva, ar trebui să ia măcar aminte, dacă de respect este greu să vorbim, la unele mici detalii. Cum ar fi simbolurile statului român.

La Paris, toate instituțiile guvernamentale și parlamentare, începând cu președinția, continuând cu ministerele și cu Parlamentul își au sediile în palate, tot atâtea însemne ale statului francez. Desigur, fiecare palat este mai mic decât Palatul Parlamentului. Dar, cu siguranță, toate la un loc au o suprafață mai mare. Nimeni nu își pune însă problema că întreținerea lor împovărează inutil poporul, pentru că toate acestea sunt însemnele statului, pe același plan cu imnul și cu drapelul național.

Există și exemple mult mai glorioase de calificare la locul de muncă, dar ne oprim aici.

Așadar, dacă tot trăim într-o epocă în care principala modalitate prin care poți fi ales sau numit într-o funcție publică este dorința de a te califica la locul de muncă, primele sporturi trebuie să fie alfabetizarea politică, administrativă, morală și patriotică. Această alfabetizare înseamnă, de fapt, cultură. Iar la cultură se ajunge prin educație. Iar educația presupune obligatoriu parcurgerea a două etape: învățarea reperelor etice, comportamentale și de specialitate, precum și dorința de a le aplica. Credința că aplicarea lor este o îndatorire morală esențială.

Atunci, societatea care îi alege pe toți aceștia, pentru ca ei să-și desemneze aleșii în numeroase alte funcții, ar fi ceva mai câștigată. 

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>