Ultima ora
Publicat: duminică, 12 martie 2017

Canada și SUA încearcă să determine cauzele afluxului de imigranți ilegali de la frontiera lor

Canada și Statele Unite au decis vineri să coopereze pentru a determina cauzele afluxului de imigranți care traversează ilegal frontiera, a anunțat ministrul canadian al securității publice, Ralph Goodale, la sfârșitul unei întâlniri cu omologul său american John Kelly, transmite AFP.

„Nimeni nu sugerează construirea unui zid de-a lungul frontierei canadiene”, a declarat Ralph Goodale într-o conferință de presă, referință implicită la decizia președintelui american Donald Trump de a ridica un zid la frontiera SUA cu Mexicul.

„Datele biometrice și biografice” ale solicitanților de azil sunt totuși analizate în încercarea de a afla cum au ajuns imigranții în Canada și pentru a elimina orice eventual „risc terorist”.

Întâlnirile secretarului american pentru securitate internă, John Kelly, cu mai mulți miniștri canadieni s-ar derulat departe de media. Într-un interviu pentru postul public de televiziune CBC, el a negat implicit că afluxul de imigranți din Canada este legat de decretul SUA anti-imigrație.

Majoritatea imigranților care au traversat ilegal frontiera canadiano-americană erau prezenți legal pe teritoriul american, iar „mulți au fost în SUA doar pentru o perioadă scurtă, de câteva zile, înainte de a ajunge în Canada”, a spus John Kelly la CBC.

De altfel, „nu prea înțeleg” de ce imigranții efectuează un astfel de traseu din țările lor de origine, a adăugat el.

Canada și SUA vor aduna date pentru a afla „cine este implicat în această migrație, unde începe călătoria, cât timp au petrecut imigranții în tranzit sau au stat în SUA, factorii care influențează această migrație și, din punct de vedere logistic, cum se realizează ea”, a spus Goodale.

Ministrul consideră că persistă „îngrijorările privind securitatea”, în special în legătură cu rețelele de traficanți.

„Nu avem pentru moment nicio probă că așa ar sta lucrurile, însă vrem să știm dacă această migrație este motivată de interese mercantile”, a declarat Goodale, vorbind în special despre potențiale „cazuri de exploatare” sau de „trafic de ființe umane”.

Cele două țări vor să traseze „un portret detaliat al situației de cele două părți ale frontierei” și al „resurselor legale disponibile pentru a remedia” problema chiar dacă, potrivit lui Ralph Goodale, este imposibil pentru moment să se tragă concluzii privind cauza exactă a creșterii numărului de solicitanți de azil în Canada.

Sursa: AGERPRES

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>