Ultima ora
Publicat: duminică, 06 august 2017

Caniculă și ploi în următoarele două zile

Administrația Națională de Meteorologie a emis o ATENȚIONARE COD GALBEN de INSTABILITATE ATMOSFERICĂ, valabilă pentru intervalul 6 august, ora 18 – 8 august ora 06.
Conform prognozei vor fi afectate regiunile vestice, nordice, centrale și nord-estice ale tării precum și zonele de munte.

În intervalul menţionat, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

 Astfel de fenomene vor fi mai frecvente din seara zilei de duminică (6 august) și până în dimineața zilei de luni (7 august), la munte, în Crișana, Maramureș, Transilvania, Banat și în cea mai mare parte a Moldovei.

Pe parcursul zilei de luni (7 august) și în cursul nopții de  luni spre marți (7/8 august), manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi cu precădere în zonele deluroase și montane, precum și în Transilvania, Moldova și Maramureș.

 

Conform ANM, în regiunile nord-vestice, nordice și la munte manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala și în după-amiaza zilei de duminică (6 august), iar în sudul și sud-estul țării vor fi mai ales în seara zilei de luni (7 august) şi în noaptea de luni spre marți (7/8 august).

 

Totodată a fost actualizată AVERTIZAREA METEOROLOGICĂ de caniculă pentru ziua de luni 7 august. Conform noilor date, codul portocaliu va fi restrâns la Oltenia, sudul Munteniei și al Dobrogei.

 
 Valul de căldură va persista în aceste zone, unde disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat. Temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade.

 În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța și îndeosebi în zona joasă a județului Mehedinți, precum și în municipiul București, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 36 și 39 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va fi de 82…84 de unități.

  
 În nordul Olteniei, Munteniei și al Dobrogei se va menține codul galben de caniculă, aici temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 și 36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.

ANM avertizează că în regiunile sudice, în după-amiaza zilei de marţi (8 august), local disconfortul termic va fi ridicat și, îndeosebi în Lunca Dunării, maximele termice vor mai atinge 35…37 de grade. 

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

 

Meteorologii au prelungit, sâmbătă, avertizarea Cod roșu de caniculă, dar au restrâns zona în care aceasta va fi valabilă, respectiv în județele Dolj și Mehedinți, pe durata zilei de duminică.

În același timp, aproximativ trei sferturi din țară va fi și duminică sub avertizare Cod portocaliu de căldură extremă, în timp ce județele din nord vor fi sub Cod galben de temperaturi ridicate.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), duminică, 6 august, valul de căldură va persista, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Indicele temperatura-umezeala (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități și se va situa frecvent, în zonele joase de relief, între 82 și 84 de unități. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 22 și 25 de grade.

Pe durata avertizării Cod roșu de caniculă, în județele Mehedinți și Dolj se vor înregistra temperaturi maxime extreme de 40 — 41 de grade.

De asemenea, pe parcursul zilei de duminică, va fi Cod portocaliu de caniculă în județe din Banat, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și a Transilvaniei, precum și în nordul și estul Olteniei și în sudul Crișanei. În aceste zone, temperaturile maxime se vor situa, în general, între 36 și 39 de grade, valori cu mult mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei.

Pe de altă parte, în nord-vestul și nordul țării, respectiv local în zonele de munte, va fi Cod galben de disconfort termic ridicat, cu maxime termice ce se vor situa în jurul valorii de 35 de grade.

ANM precizează că, în a doua parte a zilei de duminică și în noaptea de duminica spre luni (6/7 august), vor fi averse torențiale, însoțite de frecvente descărcări electrice, grindină și vijelii, în special la munte, în nord-vestul și nordul teritoriului, iar în cursul zilei de luni (7 august), mai ales în jumătatea de nord.

Totodată, vremea caniculară se va menține și pe parcursul săptămânii viitoare, îndeosebi în zonele de câmpie.

 

ANTERIOR…

Avertizarea Cod roșu de caniculă va fi restrânsă sâmbătă doar la județele din sud-vestul țării, foarte posibil să fie inclusă și Capitala, deoarece temperaturile vor urca duminică până la 40 de grade Celsius, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, Mihai Huștiu, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

„Avem în vigoare un Cod Roșu pentru 12 județe din vest și sud-vestul țării, unde temperaturile vor ajunge și astăzi până la 42 de grade Celsius, în condițiile în care ieri (vineri n.r.) am avut 41 de grade Celsius. Foarte cald va fi și duminică, numai că astăzi vom actualiza acest cod. Cel mai probabil Codul roșu va fi restrâns la sud-vestul țării. Nu vor mai fi atât de multe județe, dar foarte probabil în sud-vestul țării vom menține atenționarea Cod roșu pentru că temperaturile și mâine ajung la 41, posibil 42 de grade Celsius. Vom vedea dacă va fi cuprins și Bucureștiul pe Cod roșu, acum analizăm ultimele materiale. Însă, cel mai cald va fi mâine (duminică n.r.) în Oltenia, sudul Olteniei, sudul Banatului și sud vestul Munteniei, inclusiv în București, care va avea o maximă spre 39, posibil 40 de grade, iar în sudul Olteniei o să atingem 41, posibil 42 de grade Celsius. Vom actualiza sâmbătă atenționarea meteo și vom vedea cum va arăta harta pentru mâine”, a precizat Huștiu.

Acesta a precizat că, începând de duminică seara și până marți, instabilitatea atmosferică se accentua în nord-vestul, vestul și nordul țării, iar temperaturile vor înregistra o scădere ușoară, însă de miercuri vremea va deveni caniculară din nou până la sfârșitul săptămânii viitoare.

„Vremea se schimbă de mâine după-amiază, mâine seară (duminică n.r.), când un front atmosferic rece vine dinspre Europa Centrală, iar instabilitatea atmosferică se va accentua în nord-vestul, vestul, nordul țării, pe la munte. Temperaturile încep să scadă ușor în partea de nord-vest și nord, unde s-ar putea să nu mai atingem pragul de caniculă mâine, dar să avem tot temperaturi ridicate de 33 — 34 grade Celsius. Luni se va produce o răcorire în vest, în centru, în nord, acolo temperaturile vor scădea semnificativ, însă aici în Câmpia Româna vom avea în continuare caniculă, deci temperaturi de peste 35 de grade și luni. Marți, o să fie destul de cald în sudul, sud-estul țării însă temperaturile continuă să scadă ușor. Însă de miercuri e foarte probabil ca valul de căldură să se intensifice din nou, miercuri joi vineri să avem temperaturi foarte ridicate, însă cu privire la evoluția din acele zile ne vom pronunța săptămâna viitoare. Semnalul este că miercuri, joi și vineri va reveni valul de căldură și intensificarea lui, iar temperaturile pot atinge din nou și depăși 39 — 40 de grade Celsius pe vestul și sudul țării. Caniculă va fi cam peste tot, dar temperaturile cele ridicate se vor înregistra din nou în sudul și sud-vestul țării. Estimăm că spre finalul săptămânii viitoare vremea se va mai răcori”, a spus meteorologul ANM.

Întrebat dacă vor mai exista episoade cu temperaturi excesive în luna august, similare cu cele existente în momentul de față, meteorologul ANM a precizat că vor mai fi valuri de căldură până spre a doua decadă a lunii septembrie, însă disconfortul termic nu se va resimți atât de accentuat.

„Sigur că da, valuri de căldură vom mai putea avea până spre a doua decadă a lunii septembrie, numai că acele valuri din septembrie se manifestă altfel. Faptul că nopțile sunt mai lungi, temperaturile din cursul nopții sunt mai coborâte și atunci disconfortul termic nu mai este atât de accentuat, dar mai putem avea episoade cu temperatura excesivă. Era de așteptat să se manifeste vara atât de violent. În această perioadă s-au înregistrat recorduri lunare pentru luna august la stații stații meteorologice din Banat, Oltenia și Dobrogea, șase localități în care s-a atins recordul pentru luna august, nu recorduri absolute, respectiv la stațiile Băile Herculane, Jimbolia, Jurilovca în zona Deltei, Poiana Stampei, la munte în nordul Carpaților Orientali, Vlădeasa în Munții Apuseni și la Siria Cetate în județul Arad”, a subliniat meteorologul de serviciu, Mihai Huștiu.

 

12 județe din vestul țării și sud-vestul țării se află de vineri sub avertizare Cod roșu de căldură extremă, în timp ce în restul teritoriului va fi Cod portocaliu de caniculă, potrivit ANM.

 

Meteorologii avertizează că vineri (4 august) și sâmbătă (5 august), valul de căldură care a debutat încă de luni (31 iulie) va continua să se intensifice, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități și se va situa frecvent, în zonele joase de relief, între 82 și 84 de unități. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 22 și 25 de grade.

De asemenea, în zonele de câmpie și de podiș ale județelor Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Sălaj, Cluj, Mureș, Alba, Hunedoara, Mehedinți și Dolj, se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei și care se vor situa între 39 și 42 de grade Celsius.

Pe de altă parte, tot vineri și sâmbătă, va fi Cod portocaliu de caniculă în Moldova, Dobrogea, Muntenia și local în Maramureș, Transilvania și Oltenia. În aceste zone, temperaturile maxime se vor situa, în general, între 36 și 39 de grade, valori cu mult mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei.

ANM precizează că, treptat, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice și va persista până spre mijlocul săptămânii viitoare. Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere, în special în zonele de munte și în jumătatea de nord a țării.

Cincisprezece județe din vestul țării s-au aflat de marți sub Cod galben de caniculă și disconfort termic, iar de miercuri aceste județe au intrat sub avertizare Cod portocaliu, valul de căldură extinzându-se în toată țara, potrivit ANM.

Vreme extrem de călduroasă și în următoarele două săptămâni

Vremea se va menține caniculară în majoritatea regiunilor țării până în jurul datei de 10 august, cu temperaturi ce vor continua să crească în următoarele zile până la 40 de grade Celsius în unele regiuni, probabilitatea de apariție a averselor și instabilității atmosferice fiind în creștere, în anumite zone, după data de 7 august, conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) pentru perioada 31 iulie – 13 august, dată luni publicității.

În Banat, în prima săptămână de prognoză, temperaturile maxime vor fi în creștere ușoară și treptată, de la valori medii de 35 de grade până la 40 de grade, caracterizând o vreme caniculară în toată regiunea, în timp ce minimele termice se vor situa în medie între 18 și 22 de grade. Începând cu data de 7 august valorile termice medii vor scădea ușor, cele maxime de la 38 la 33 de grade, iar cele minime de la 20 la 17 grade, însă până în jurul datei de 10 august, local, vremea încă se va menține caniculară. Probabilitatea de apariție a ploilor slabe va fi extrem de mică, în special în zona înaltă de relief, și doar începând cu data de 7 august.

Temperaturile maxime vor fi în creștere ușoară și treptată și în Crișana, începând din 31 iulie și până pe 6 august, de la valori medii de 35 de grade până la 39 de grade, caracterizând o vreme caniculară în toată regiunea, în timp ce minimele termice se vor situa în medie între 16 și 21 de grade. Din data de 7 august valorile termice medii vor scădea ușor, cele maxime de la 39 la 32-31 de grade până spre sfârșitul intervalului de prognoză, iar cele minime de la 21 la 16 grade, însă până în jurul datei de 10 august, local, vremea încă se va menține caniculară. Din data de 7 august probabilitatea de apariție a averselor și fenomenelor asociate instabilității atmosferice va fi în creștere.

În Transilvania, în prima săptămână temperaturile maxime vor fi în creștere ușoară și treptată, de la valori medii de 32 de grade, până în jurul a 36 de grade, caracterizând o vreme caniculară în cea mai mare parte a regiunii, în timp ce minimele termice se vor situa în medie între 13 și 18 grade. Apoi, valorile termice medii vor scădea ușor, cele maxime de la 36 la 30 de grade, iar cele minime de la 18 la 14 grade. După data de 6 august va crește probabilitatea de apariție a averselor și fenomenelor asociate instabilității atmosferice.

Și în Maramureș temperaturile maxime vor fi în creștere ușoară și treptată, în prima săptămână, de la valori medii de 33 de grade până în jurul a 37 de grade, caracterizând o vreme local caniculară, în timp ce minimele termice se vor situa în medie între 15 și 19 grade. Apoi, valorile termice medii vor scădea ușor, cele maxime de la 37 la 30 de grade, iar cele minime de la 18 la 14 grade, dar vremea încă se va menține călduroasă. Din 7 august va crește probabilitatea de apariție a averselor și fenomenelor asociate instabilității atmosferice.

În Moldova temperaturile maxime vor fi în creștere ușoară și treptată, de la valori medii de 32 de grade în data de 31 iulie, până la 37 de grade la sfârșitul primei săptămâni, caracterizând o vreme caniculară în mare parte a regiunii, în timp ce minimele termice se vor situa în medie între 15 și 20 de grade. Apoi, valorile termice medii vor scădea ușor, cele maxime de la 36 la 30 de grade, iar cele minime de la 20 la 16 grade, dar vremea încă se va menține călduroasă. Începând cu data de 7 august probabilitatea de apariție a averselor și fenomenelor asociate instabilității atmosferice va crește.

Vremea va fi călduroasă pe parcursul aproape întregului interval înDobrogea și se vor înregistra în medie temperaturi maxime cuprinse între 29 și 34 de grade, iar în perioada 3 — 7 august în partea continentală vor fi și valori diurne de peste 35 de grade. În cele două săptămâni, minimele termice vor avea valori medii cuprinse între 18 și 23 de grade, nopțile cele mai calde fiind estimate pentru perioada 4 — 9 august. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi redusă.

În Muntenia, temperaturile maxime vor fi în creștere ușoară și treptată, de la valori medii de 32 de grade în data de 31 iulie, până la 37-38 de grade, la sfârșitul primei săptămâni, caracterizând o vreme caniculară. Minimele termice se vor situa în medie între 16 și 20 de grade. Apoi, valorile termice medii vor scădea ușor, cele maxime de la 38 la 33 de grade, iar cele minime de la 20 la 17 grade, însă până în jurul datei de 10 august, local, vremea încă se va menține caniculară. După data de 6 august vor fi posibile ploi slabe, în special în zona înaltă de relief.

În Oltenia, temperaturile maxime vor fi în creștere ușoară și treptată, de la valori medii de 33 de grade în data de 31 iulie, până la 38-39 de grade, la sfârșitul primei săptămâni, caracterizând o vreme caniculară în mare parte a regiunii, în timp ce minimele termice se vor situa în medie între 17 și 22 de grade. Apoi, deși valorile termice medii vor scădea ușor, cele maxime de la 39 la 33 de grade, iar cele minime de la 22 la 17 grade, local vremea încă se va menține caniculară. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi redusă.

La munte, vremea va fi caldă în tot intervalul, dar cu precădere în prima săptămână când se vor înregistra în medie temperaturi maxime cuprinse între 21 și 26 de grade și minime între 12 și 16 grade. Începând cu data de 7 august vor apărea aversele și fenomenele asociate instabilității atmosferice.

Sursa: AGERPRESANM

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>