Ultima ora
Publicat: joi, 28 septembrie 2017

Caravana Smart City Etapa a II-a, Brașov

          Caravana Smart City, cel mai amplu program de promovare a industriei Smart City din România, proiect inițiat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate (ARSCM), aflat sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei a fost lansat la București, în perioada 22-24 septembrie în prezența celor mai importanți decidenți.

         Evenimentul de la Brașov va avea loc în data de 5 octombrie 2017 și va pune față în față viziunea autorităților locale din Brașov, Sibiu, Mureș, Harghita și Covasna cu viziunea societății civile, a mediului universitar, dar și a companiilor care pot dezvolta soluții dedicate pentru regiune, astfel încât transferul de know-how să se producă în mod natural și pentru a putea identifica cele mai bune soluții pentru comunitate, având în permanență în centru beneficiile pentru cetățeni.

         În contextul în care la nivelul Uniunii Europene se pune problema decarbonării și creșterii energiei din surse regenerabile și cu eficiența energetică, Ministerul Energiei va aduce la cunoștința decidenților locali programele de eficiență energetică pe care le pot accesa, analizând cele mai frecvente situații întâlnite. Conform programului preliminar, un aspect extrem de important este cel dedicat agriculturii inovatoare – smart agriculture, în cadrul căruia vor fi analizate soluții care pot aduce plus valoare regiunii. De asemenea, vor exista module dedicate soluțiilor inteligente pentru managementul deșeurilor, iluminării inteligente dar și înțelegerii și analizării conceptelor care formează orașele inteligente.

         Evenimentul face parte din Programul Caravana Smart City, inițiat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate și este organizat Sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei. Programul se desfășoară pe o perioadă de 12 luni, în 12 regiuni ale țării și reunește principalii factori decidenți din administrația publică, alături de  mediul universitar, societatea civilă și principalele companii care oferă soluții inovatoare.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>