Ultima ora
Publicat: vineri, 31 martie 2017

Casa Albă va lua o decizie cu privire la Acordul de la Paris abia spre sfârșitul lunii mai

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, își va preciza poziția cu privire la Acordul de la Paris asupra climei „până la sfârșitul lunii mai”, a anunțat joi Casa Albă, conform AFP.

Deocamdată Casa Albă nu a luat nicio decizie cu privire la Acordul de la Paris asupra climei, document semnat la sfârșitul anului 2015 de peste 190 de țări, printre care și Statele Unite, dar criticat în mod deschis de Donald Trump în timpul campaniei electorale care l-a adus la președinția SUA.

„Suntem pe cale să examinăm chestiunile legate de Acord și ne așteptăm să ajungem la o decizie până la summitul G7 (din Italia) de la sfârșitul lui mai”, a declarat Sean Spicer, purtător de cuvânt al executivului american.

Într-un discurs în care nu a menționat deloc chestiunea schimbărilor climatice, Donald Trump a lansat marți ofensiva împotriva inițiativelor predecesorului său democrat Barack Obama și a promis o revigorare a industriei cărbunelui.

Statele Unite sunt pe locul doi, după China, în topul celor mai mari poluatori ai planetei, după o lungă perioadă de timp în care au ocupat primul loc. În cursul campaniei electorale, Donald Trump a susținut că, după ce va ajunge la Casa Albă, va anula participarea SUA la Acordul de la Paris și va opri toate plățile făcute din banii contribuabililor americani către programele ONU pentru limitarea încălzirii globale. După ce a fost ales, el a afirmat, evaziv, că rămâne deschis la discuții pe acest subiect.

În cadrul audienței sale în fața Congresului pentru postul de șef al diplomației americane, Rex Tillerson a susținut că este necesară menținerea acordului din decembrie 2015. „Consider că este important ca Statele Unite să păstreze un loc la această masă (…) amenințarea schimbărilor climatice necesită un răspuns global”, a susținut fostul CEO al gigantului petrolier ExxonMobil.

Sursa: AGERPRES

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>