Ultima ora
Publicat: marți, 12 martie 2013

Casele de pariuri şi-au desemnat favoriții la Sfântul Scaun al Bisericii Catolice

Biserica Catolică îşi va alege săptămâna aceasta un nou suveran pontif, după ce Papa Benedict al XVI-lea a renunţat la această funcţie. Conclavul care va hotărî cine va fi noul papă se reuneşte mâine, iar potrivit purtătorului de cuvânt al Vaticanului, în cel mult 4 zile am putea afla verdictul.

Timothy Dolan, Peter Turkson din Ghana şi arhiepiscopul de Milano, Angelo Scola, sunt trei dintre favoriţii la Scaunul Sfântului Petru. Presa italiană nu-i exclude însă nici pe cardinalul Francis Arinze Nigeria şi Marc Ouellet din Canada.

Jurnaliştii italieni susţin că bookmaker-ii britanici mizează pe o confruntare între Italia şi Africa, care au cotele de 2,75 şi, respectiv, 3,00, la agenţia Paddy Power.

Cardinalul nigerian Francis Arinze conduce la pariuri cu o cotă de 2,90, urmat de Peter Turkson (Ghana, 3,25) şi Marc Ouellet (6,00). Primul italian pe listă rămâne arhiepiscopul Angelo Scola, urmat de cardinalul Tarcisio Berlone, cel care acum este numărul doi la Vatican.

Bookmaker-ii au lansat pariuri şi în legătură cu numele viitorului Papă. Favorit este Petru, urmat de Pius, Ioan Paul sau un nou Benedict.

Conclavul pentru alegerea noului papă va începe mâine, aşa cum a anunţat Serviciul de presă al Vaticanului. O slujbă va fi celebrată dimineaţă în Basilica San Pietro, iar după-amiază 115 de cardinali electori vor participa la Conclav.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>