Ultima ora
Publicat: joi, 25 mai 2017

Cetățile Carpaților „Medievali” – harta unui nou concert la MNHCV

După un itinerariu sonor început în februarie pe Cursul Dunării de la izvoare până la vărsare la 1693, către Valahia, Moldova și Basarabia la 1769, până la Tracia după Ptolemeu la 1578, Stagiunea „Cartografii sonore” prezintă o nouă hartă istorică ce își va revela povestea prin intermediul muzicii clasice.

În seara zilei de marți, 30 mai, de la ora 18:00, în saloanele Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi (din Strada Londra nr. 39), harta în jurul căreia se va contura concertul reprezintă Munții Carpați și teritoriul Sarmației în anul 1545, principalele cetăți și forme de relief, după coordonatele Antichității, trasate de savantul grec Ptolemeu.

Contextul cultural și istoric al apariției hărții va fi expus și de această dată prin discursul de specialitate susținut de istoricul Silviu Anghel.

Vor concerta Duo Cello JayaElla Bokor și Mircea Marian la violoncel avându-l invitat special pe Iulian Ochescu la pian, cu un program inspirat de teritoriile descrise de hartă. Programul va cuprinde lucrări de David Popper, George Enescu, Reinhold Glière și Dmitri Shostakovich.

Accesul la eveniment se va face prin rezervare în prealabil, în limita locurilor disponibile, la adresa comunicare@muzeulhartilor.ro și prin plata biletului de intrare la muzeu în valoare de 8 lei.

Evenimentul marchează, totodată, închiderea Stagiunii „Cartografii sonore” până la reluarea sa în toamna acestui an. Până atunci, hărțile prezentate pot fi redescoperite cu fiecare vizită nouă la MNHCV.

Carpații „Medievali” în viziune antică

Numele complet al hărții este „Ptolemaeus, Geographia. Tabula Europae. VIII. Sarmatia”. Realizată la Basel în anul 1545 de către Sebastian Münster, harta prezintă Estul Europei, numit în Antichitate „Sarmatia”, așa cum a fost descris de geograful Ptolemaeus în secolul II d.Chr.

Silviu Anghel: „Marginile hărții sunt date de Munții Carpați la Sud, Râul Vistula la Vest, Marea Baltică la Nord și de Râul Tanais (Don) la Est. Râul Tanais, care în Antichitate trasa granița, puțin cunoscută, între Europa și Asia, se varsă în Lacul Maeotis (Marea de Azov).

Münster a folosit ca sistem de reprezentare a textului lui Ptolaemaeus proiecția lui Nicolaus Germanus, cartograf benedictin din Florența la sfârșitul secolului al XIVlea. Proiecția, numită proiecția Donis (de la (Dominus > Donus >) Donis Nicolaus Olahus) sau proiecția conică, presupunea calcularea bazelor de Nord și de Sud a fiecărei hărți, ajungând astfel la o formă trapezoidală sau, în spațiu, conică. În cazul hărții a 8-a a Europei, baza Sudică era dată de Munții Carpați, pe care Ptolemaeus îi așează în Nordul Daciei.

Aceasta a fost cea mai populară metodă de reprezentare a Geografiei lui Ptolemaeus timp de 200 de ani, până în secolul al XVI-lea.”

Pentru completarea experienței, la final de eveniment va avea loc o degustare de vinuri dintr-una din regiunile descrise de hartă.

Stagiunea „Cartografii sonore” este o inițiativă a MNHCV și UCIMR, un proiect derulat prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni excepționali din România, program prin care tineri artiști găsesc oportunități reale de afirmare pe scenele din România în cele peste 100 de concerte organizate anual. În sprijinul eforturilor de promovare și susținere a tinerilor muzicieni în această Stagiune s-a alăturat Banca Transilvania, prin încrederea acordată antreprenoriatului din sectorul creativ.

După succesul primelor evenimente, organizatorii promit în continuare să aducă în atenția publicului o nouă perspectivă inedită asupra vizitei la muzeu, în apropierea hărților vechi, unde istorii, mentalități, coduri estetice și alte valori ale societăților care s-au succedat de-a lungul vremurilor pot fi descifrate printr-o privire nouă.

Directorul MNHCV, Cristina Toma, la deschiderea Stagiunii: „LA MNHCV, publicul va găsi o colecție unică în România și rară în lume. Ne propunem să devină un spațiu de întâlnire al artelor, științelor și culturii, un centru de studiu al hărților preferat atât de către specialiști cât și de către publicul larg.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>