Ultima ora
Publicat: vineri, 27 septembrie 2013

CFR ia la control lucrările de reabilitare a Coridorului IV pan-european

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că în perioada 16-24 septembrie a.c, reprezentanţii direcţiei de specialitate care gestionează proiectele cu finanţare din fonduri europene s-au deplasat în teritoriu pentru a verifica stadiul de execuţie a lucrărilor de reabilitare pe Coridorul IV pan-european.

Discuţiile purtate între reprezentanţii companiei şi reprezentanţii firmelor contractante s-au axat pe insuficienta mobilizare a constructorilor pe anumite tronsoane, unde lucrările de reabilitare au evoluat într-un ritm scăzut faţă de situaţia raportată în ultimele două luni, şi pe încadrarea în graficul de execuţie, astfel încât termenul de finalizare prevăzut în contracte să fie respectat.

De asemenea, pentru perioada septembrie – decembrie 2013 reprezentanţii CFR SA şi reprezentanţii firmelor antreprenoare au semnat o Minută, prin care fiecare parte s-a anagajat să întreprindă acţiuni şi măsuri care să conducă la recuperarea întârzierilor înregistrate în graficul de execuţie a lucrărilor.

Verificarea gradului de execuţie a vizat lucrările de reabilitare pe 5 tronsoane feroviare, aferente secţiilor de circulaţie:

– Frontieră – Curtici – Arad – Km 614, constructor asocierea Alstom Transport SA – Swietelsky Bau Gesell Sachaft m.b.H– Astaldi S.p.A – Euro Construct Trading 98 SRL –Dafora SA (stadiul fizic – 33%, termen de finalizare 2014)
– secţiunea Simeria – Coşlariu, tronsonul Vinţu de Jos – Coşlariu, constructor LD Impresa Pizzarotti & C S.p.A. (stadiul fizic – 14,85%, termen de finalizare 2014)
– secţiunea Coşlariu – Sighişoara, tronsonul Coşlariu – Micăsasa, constructor Aktor SA – SC Arcada Company SA (stadiul fizic – 33,36%, termen de finalizare 2015), tronsoanele Micăsasa – Aţel (stadiul fizic – 12,72%, termen de finalizare 2015) şi Aţel – Sighişoara (stadiul fizic – 17,15%, termen de finalizare 2015), constructor FCC Construccion SA – Alpine Bau GmbH – SC Azvi Straco SA.

Reprezentanţii companiei i-au asigurat pe constructori că vor menţine dialogul permanent cu diriginţii de şantier, însă verificarea pe teren a lucrărilor de reabilitare se va face periodic, iar firmele constructoare sunt obligate să se mobilizeze astfel încât desfăşurarea lucrărilor să respecte graficul de execuţie stabilit.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>