Ultima ora
Publicat: miercuri, 15 martie 2017

Comisarul european, Corina Crețu: Europa nu poate veni cu miracole atâta vreme cât statele membre nu-și fac datoria

Comisarul european pentru Politică regională, Corina Crețu, a declarat, miercuri, că trebuie să înceteze „jocul” prin care tot ce este rău vine de la Bruxelles și ce este bun vine din plan național, subliniind că România trebuie să comunice beneficiile apartenenței la UE.

„Acest joc prin care tot ceea ce este rău vine de la Bruxelles și tot ceea ce este bun vine din plan național trebuie să înceteze. Europa nu poate veni cu miracole atâta vreme cât statele membre nu-și fac datoria și responsabilitățile și cred că trebuie să vorbim despre ceea ce aduce UE. Vreau să vă spun sincer că eu am candidat în Ardeal și am fost foarte surprinsă că mi-a fost foarte greu să aflu că, de pildă, în Cluj liniile de tramvai sunt făcute pe fonduri europene, atâtea lucruri sunt făcute pe fonduri europene și sunt exemple nu numai din România”, a afirmat Corina Crețu, la întâlnirea cu parlamentarii din comisiile de afaceri europene ale Senatului și Camerei Deputaților.

Ea a adăugat că în România 70% din investițiile publice sunt realizate din fonduri europene și trebuie să se comunice acest lucru.

„Eu cred că trebuie să încetăm acest lucru și să recunoaștem că totuși în România 70% din investițiile publice sunt realizate din fonduri europene. Noi nu suntem în cazul altor țări în care fondurile europene reprezintă doar 5%, cel mai puțin în Austria. Cred că avem nevoie de a comunica și beneficiile apartenenței noastre la UE. În fiecare județ, nu există comună, nu există localitate unde să nu avem, așa cu toate întârzierile, totuși din 19 miliarde s-au absorbit 17 miliarde. (…) Din acest punct de vedere trebuie să comunicăm mai mult, comunicarea este cheia. Este vorba de valoarea adăugată pe care UE o aduce vieții noastre”, a punctat Crețu.

Comisarul european a precizat că România încă „nu este pusă sub observație” de către organismele europene cu privire la un eventual deficit bugetar cauzat de creșterile salariale, subliniind că există un semn de întrebare cu privire la resurse.

„Există aceste îngrijorări legate de faptul că România nu va reuși să își mențină ținta de deficit. Domnul prim-ministru Grindeanu s-a întâlnit la Bruxelles, săptămâna trecută, cu comisarul european Pierre Moscovici, care a și adresat o scrisoare Guvernului României și Guvernul României, din câte știu eu, e în dialog constant pentru a se încadra în acest deficit și în același timp a-și duce la îndeplinire planul ambițios al programului de guvernare”, a afirmat Crețu.

Ea a spus că există o precauție, la nivel european, cu privire la cheltuielile bugetare.

„Cred că, atât timp cât există sustenabilitate, scopul este acela de a îmbunătăți viața oamenilor (…). În același timp, Comisia Europeană este foarte precaută, pentru că știm cazul Greciei, știm alte cazuri”, a nuanțat ea.

Comisarul european a afirmat că nu există îngrijorări clare privind țara noastră referitor la eventualul deficit. „Încă România nu este pusă sub observație. Există acest semn de întrebare — ‘De unde vor veni resursele?’ și urmează ca Guvernul României să vină cu răspunsurile”, a mai declarat ea.

De altfel, Corina Crețu se va întâlni, joi, cu reprezentanți ai Guvernului de la București.

Comisarul european pentru Politică regională, Corina Crețu, a fost prezentă, miercuri, anterior conferinței de presă, la dezbaterea „Cinci scenarii pentru Europa” la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din Capitală.

Ea a vorbit cu tinerii despre diverse aspecte ale organismelor europene, cu aplicare în special asupra României. În ceea ce privește dialogurile pe care le are cu autoritățile române, Crețu a spus că nu vine să „impună” nimic.

„Cred că nu ar fi foarte politicos să vă spun ce sfaturi o să le dau celor de la Guvern, pentru că eu nu sunt comisar sovietic, eu sunt comisar european. Eu vin să ajut, nu vin să impun nimic, mă pun la dispoziția Guvernului împreună cu toate serviciile noastre, să ajutăm să depășim aceste întârzieri”, le-a transmis ea studenților.

Comisarul european a mai spus că își dorește demararea implementării proiectelor europene în România pentru perioada 2014-2020.

„În primul rând, urgența numărul unu este ca instituțiile de certificare și de control a celor 23 de miliarde să fie acreditate (…), instituțiile sunt acreditate de către Curtea de Conturi. Deci, noi trebuie să primim o scrisoare de la Curtea de Conturi care să ne asigure că aceste instituții sunt capabile să gestioneze cele 23 de miliarde”, a arătat ea, adăugând că, în prezent, România are contractate doar 5% din cele 23 de miliarde.

Sursa: AGERPRES

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>