Ultima ora
Publicat: marți, 07 martie 2017

Concertul ploii

Azi a plouat atat de frumos si crede-ma ca nu stiu de ce ador ploaia. Cand stiu ca intr-o anumita zi trebuie sa ploua, pur si simplu imi vine sa tip de fericire. Se intampla ceva ciudat in inima mea, dar placut in acelasi timp. In exterior nu dau de banuit asta, ci imi exprim nemultumirea la fel ca toata lumea. Nu stiu. Probabil de teama sa nu imi fure cineva firicirea asta din suflet. E ceva ce vreau doar pentru mine. E fantastic cand ploua. Imi place sa ascult simfonia picaturilor de ploaie. Imaginatia mea a luat-o razna deja…

Sunt in tren. E o caldura sufocanta. Nu stiu cat o sa mai dureze calatoria asta. Pe geam niciun peisaj nu ma mai atrage. Cartea pe care o citesc a devenit deja plictisitoare. Pasagerii din compartiment mi se pare ca schimonosesc peisajul pe care vreau sa il creez in minte doar pentru mine. Simt ca nu mai am aer. De ce oare am ales sa parcurg drumul asta cu trenul. Si de una singura…ma simt vinovata. Si nu mai suport ca tipul asta sa ma priveasca atat de obsesiv. E deja prea mult pentru mine. In ochi deja imi joaca o lacrima. In sufletul meu se da o lupta apriga. Simt ca ma sufoc. Ma simt vinovata de multe lucruri si de fapt nu am nici cea mai mica vina. Sau poate am o mica vina…aceea ca exist. Ce vrea oare lumea de la mine sau viata asta atat de plina de mistere? E bine de stiut ca toti au asteptari de la mine, dar pe mine personal nu m-a intrebat nimeni ce asteptari am eu de la viata. Ca de la oameni nu mai astept nimic. Mi-am dat seama ca toti suntem intr-o competitie si cand s-a dat startul de la capatul drumului nu mai poti decat sa alergi. Daca vrei sa dai un sfat pierzi din respiratie si automat si din timp si putini sunt cei care se risca. In fine…asta e alta poveste. Nu sunt vreun eseist, orator sau scriitor ca sa va asteptati sa cititi de la mine niste randuri extraordinare. Sunt doar o visatoare convinsa fara leac de vindecare.

Sunt tot in tren. Privesc pe geam cu lacrimi in ochi deja. Am incercat din rasputeri sa ma abtin. Sunt fericita totusi ca azi voi asista la cel mai mare concert din viata mea. Ca sa fiu sincera, in trenul asta am urcat mai mult fara sa imi dau seama. M-a prins un dor nebun de toate si de nimic anume si in timp ce megream pe strada fara niciun gand, la un moment dat mi-am amintit de vorbele astea: „Cand nu mai stii incotro s-o iei, intoarce-te Acasa.” In sfarsit se anunta si ultima statie. Ce greu am ajuns la capatul lumii, mi se pare ca a trecut o vesnicie si totusi sunt in viata. Cobor din tren usor, cu sfiala si emotii de simt ca ma strange cineva de gat. Apuc sa ma indepartez de gara cam un kilometru. Am mers pe jos. M-am oprit pentru ca efectiv nu mai pot inainta. E inutil. Chiar in fata mea s-a deschis o cortina imensa. A inceput. Toata lumea si-a oprit respiratia aici. Tu stii ce inseamna sa ploua? Ai asistat oare la asa ceva vreodata? E pur si simplu o adevarata simfonie! Concertul asta ma scoate din minti. Picaturile astea de ploaie sunt o adevarata arta coborata din cer. As sta o vesnicie aici sa privesc cum ploua. As vrea sa vorbesc cu cineva sa ma lase sa ating norii. In surdina se aude o arie frumoasa de Beethowen, probabil cineva a venit cu pianul. N-as mai pleca de aici. E absolut mirific. Sa stai cu ochii inchisi si sa asculti concertul asta al ploii care as vrea sa nu se mai termine niciodata. Imi vine sa incep sa dansez de bucurie. Nu stiu de ce am sentimentul ca aici incepe si se termina viata. Cineva spunea ca viata nu este despre cum supravietuiesti in furtuna, ci despre cum dansezi in ploaie. Deja dansez fara oprire in ploaia asta, vreau sa profit de fiecare picatura pentru ca stiu deja cum e sa supravietuiesti unei furtuni. E liniste si rece in acelasi timp. Daca mai plange cineva e pentru ca ne-am transformat si noi in ploaie. Ne-am contopit cu natura. Nu mai aud nimic aici. De fapt, cred ca am uitat cum e sa aud vorbe.

Mi se pare atat de normal sa ploua de cateva ore bune. As da orice sa nu se mai opreasca pentru ca acasa este atat de bine…

Maria Magdalena Milea 

Displaying 1 Comments
Have Your Say
  1. Viorel Daniel Pop spune:

    „….As sta o vesnicie aici sa privesc cum ploua. As vrea sa vorbesc cu cineva sa ma lase sa ating norii. In surdina se aude o arie frumoasa de Beethowen, probabil cineva a venit cu pianul. N-as mai pleca de aici. E absolut mirific. Sa stai cu ochii inchisi si sa asculti concertul asta al ploii care as vrea sa nu se mai termine niciodata. Imi vine sa incep sa dansez de bucurie….”
    Minunat !!! Mirific !!! Am avut nevoie să-ți citesc expunerea de multe ori crezând la început ca e banal, mereu un gând mă întorcea că e concert din ploaie, e simfonie pe arii de Beethowen, e o simțire unică ce mă îndeamnă la un dans și să-nțeleg că făr’ să știu, să vreau… și eu mă regăsesc în tren…, la geam…, în ploaie să dansez…, de-n ploaie eu te-aş întâlni un dans, atâta doar ți-aș cere, un dans…

    P. S.
    M-aplec in fața ta ce-n rânduri iți citesc să-nvăț să recitesc, din tainele trăiri al trenului în care ai pornit….
    Success !!!!

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>