Ultima ora
Publicat: luni, 02 octombrie 2017

Creşterea puterii de cumpărare, triplă faţă de creşterea PIB!

Puterea de cumpărare a salariilor a ajuns în iulie 2017 la pragul de 180% faţă de referinţa stabilită pentru luna octombrie 1990 ( ultima lună de dinaintea liberalizării preţurilor). Pe prima jumătate din anul curent, nivelul mediu a ajuns la un impresionant 176,7%, de la doar 133,3% în primul semestru din 2015. Este o evoluţie care merită o atenţie special, pentru a vedea dacă poate fi susţinută în timp.

Discuţia se referă la o creştere în termeni reali a veniturilor nete încasate de către salariaţi de aproape o treime pe parcursul a doar doi ani (mai precis 32,5%), TRIPLĂ faţă de nivelul cumulat al creşterii PIB în acelaşi interval de timp. În această situaţie, paradoxal, cererile de majorări de salarii se înmulţesc şi se acutizează în loc să se tempereze, pe sistemul că „pofta vine mâncând”.

Puterea de cumpărare este dată de raportul dintre indicele de creștere a veniturilor de natură salarială și indicele prețurilor de consum. Creșterea puterii de cumpărare se poate realiza numai dacă aceste venituri se majorează mai repede decât cresc prețurile produselor și serviciilor achiziționate din banii câștigați prin muncă.

Am luat în consideraţie primul semestru din fiecare an de după aderarea la UE pentru că, de fapt, deciziile de politică economică privind veniturile, inclusiv şi mai ales pentru anul următor, au fost luate cam în această perioadă şi în baza datelor statistice disponibile potrivit procedurilor standard de strângere, prelucrare şi comunicare din partea INS.

Pentru cei care au o memorie ceva mai slabă, reamintim că puterea de cumpărare a românilor, măsurată ca medie a semestrului întâi, a trecut pragul de 100% din valoarea de referință stabilită pentru luna octombrie 1990 (ultima lună de dinaintea liberalizării prețurilor) de-abia după aderarea la Uniunea Europeană.

Totodată, vă reamintim şi episodul de la mijlocul lui 2010, când tăierea salariilor, concomitent cu majorarea cu cinci puncte procentuale a TVA, a redus brusc puterea de cumpărare a salariilor (de la 123,7% în iunie 2010 la 114,9% în iulie 2010, adică un minus de opt procente de la o lună la alta). De reţinut şi luat aminte, revenirea s-a produs de-abia după patru ani.

Privind retrospectiv, se poate observa că decizia de a majora puternic salariile luată după mijlocul lui 2008 nu arăta, iniţial, atât de rău pe hârtie iar decalajul faţă de creşterea economică (altminteri record istoric) a fost în prima parte a anului de doar 4,2%. Adică undeva la mai puţin de jumătate sau la jumătate faţă de isprăvile făcute în politica de venituri pe primele semestre din 2016 şi 2017.

Atenţie, nici măcar în 2008, când am avut o creştere economică de 8,8% şi nu de 5,0% ca în 2016 sau 5,7% ca în 2017, nu s-a mers atât de departe cu majorarea puterii de cumpărare ( 13,4% a fost sub valorile de 15,8% din 2016 şi 14,4% din 2017) ca în ultimii doi ani. Eroarea majoră a fost făcută când s-au luat măsurile de creştere pentru 2009.

Care odată aplicate, nu au mai putut fi reversate decât în 2010 şi ne-au costat acordul de împrumut cu FMI şi dublarea datoriei publice. Respectiv plata şi în prezent an de an de an cam a 1% din PIB (mai mult decât dacă nu greşeam cu creşterea exagerată a salariilor) în contul datoriei rămase de atunci ( bani cu care puteam face în fiecare an şi accesare de fonduri şi autostrăzi şi şcoli şi spitale etc.).

Prin 2013, creşterea de PIB era pe la 40% faţă de 1990 iar cea a puterii de cumpărare a salariaţilor pe la +20%. Se putea spune că există o rezervă de suplimentare a veniturilor peste evoluţia PIB ( provenită din trecerea greutăţilor aferente ieşirii din criză aproape exclusiv pe spinarea angajaţilor, dar acesta este alt subiect). Rezerva aceasta s-a epuizat.

Produsul Intern Brut a crescut în termeni reali între 1990 și 2016 cu 58%, în timp ce puterea de cumpărare a salariilor a crescut cu 59% (media lunară a anului trecut). Adică s-a revenit, în condiţii capitaliste, la corelaţia cu posibilităţile date de PIB din vremea socialismului (ca să nu mai acuzăm exploatarea excesivă a muncii; dacă nu cumva se făcea, pe cale logică, şi atunci)

Ce facem acum este să forţăm, din nou ( după experienţa din 2008, din care se pare că nu am învăţat mai nimic) ruperea corelaţiei dintre rezultatul economic şi remunerarea celor care îl obţin. Cu observaţia că balanţa înclină mai degrabă spre cei care nu îl obţin direct (bugetarii) sau nu îl obţin deloc, din calitatea pe care o au (pensionarii).

Dacă vă uitaţi pe verticala celor zece corelaţii dintre creşterea puterii de cumpărare şi avansul înregistrat de PIB, se poate vedea că situaţia nu este atât de evident aiuritoare ca în 2009. Când s-au dat bani în plus ( doar +6,4% !) pe baza deciziilor luate în a doua jumătate a lui 2008 de unde nu se puteau da, economia intrând în scădere pronunţată.

În 2015, majorarea puterii de cumpărare a fost mai mare (+6,8%) decât în 2009, dar nu ne-am trezit cu o criză mondială. Puterea de cumpărare a fost păstrată la un rezonabil avans relativ la majorarea PIB, adică aproape trei procente, numai datorită „puşculiţei” rezervelor de subremunerare acumulate în perioada crizei.

Articol integral pe cursdeguvernare.ro

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>