Ultima ora
Publicat: miercuri, 12 februarie 2014

” Cu mâinile curate” – C.F. POPESCU

    La începuturile noii existențe a României, într-o așa-zisă libertate, s-a vorbit adesea în tonalități înalte despre necesitatea unei legi a lustrației. Conform căreia, vechii comuniști și slujitorii fideli ai vechiului regim urmau să fie scoși din jocurile decizionale, printr-o lege. Principalii susținători: nou-reapărutele partide istorice și o așa-numită societate civilă, remanentă și azi. S-a vorbit atunci dezordonat, despre comuniștii răi și despre comuniștii buni, despre securiștii răi și despre aceia buni, care erau patrioți și nu făceau altceva decât să-și apere țara cu onoare. S-a mai vorbit și despre nomenclaturiști. O dezbatere amplă de tip nominalist, pe marginea întrebărilor: cine este și cine nu este nomenclaturist, cine este și cine nu este informator al securității etc. Bruiată de o găselniță: așa-zisul concept” poliție politică”. Apoi, au apărut instituții și protocoale de transmitere a arhivelor fostei securități. Apoi, au apărut analize realizate tot de unii care puteau fi considerați (și care și au fost până la un moment dat) foști nomenclaturiști (de exemplu, Silviu Brucan), conform cărora,” noii stâlpi ai puterii” sunt tot ei, pe post de lupi care și-au schimbat părul și și-au adus la zi năravurile. S-a ajuns peste ani, la un așa-zis Proces al comunismului coordonat de fiul unui întemeietor al nomenclaturii comuniste, fabricată la începuturile ei în URSS-ul stalinist. Încă o formă fără fond.
Acest tip de lustrație a eșuat în spatele unor fastuoase zgomote de fond cacofonice.
În același timp, încă din anii ’90, a apărut ideea” responsabilității politice”, adică a politizării. Campionii ideii: PNȚCD și PNL, dar și nou-născutul prematur, PD. A apărut sloganul” nu ne putem pune în aplicare strategiile, decât împreună cu oamenii noștri de încredere”. Și așa a început conspirația împotriva profesioniștilor numiți peiorativ, tehnocrați. Simplu spus, meseriași în meseriile lor. Altfel spus, cunoscători. Și așa s-au născut clanurile, confreriile, triburile și rețelele transpartinice, paralele cu traseele profesionale consacrate. Triburi mai puternice azi, ca niciodată. Așa s-au născut rețelele paralele informale de putere în instituții, rețele mai puternice decât acelea formale, adică oficiale, adică, conform normelor.
Inutil să subliniem că această idee cheie” a oamenilor de încredere” este discriminatorie, sectară, tribală, revolută, deci anacronică. Inutil să spunem că ea pornește de la o premisă grosolan falsificată.
Pe baza acestei idei cheie transformată în regulă, România nu poate ajunge niciodată un stat modern (la limită, postmodern) racordat la provocările epocii. Și atunci, ce poate să facă ea, România? Să rămână un stat de mâna a doua. O semi-colonie sau o colonie, de-a dreptul.
Pentru ca acest traseu turistic să poată fi parcurs, în paralel, era nevoie de o întreagă strategie de de-profesionalizare și de golire de conținut a sistemelor cheie în conturarea și păstrarea specificului și resurselor naționale: învățământul și sistemul de sănătate. Ceea ce s-a realizat aproape în întregime.
În spatele marilor zgomote de fond numite bombastic dezbateri politice, doctrinare și de principii, adică de strategii, adică de viziuni, campanii de imagine, campanii electorale, oamenii buni au topit rapid uriașele patrimonii ale fostelor CAP-uri și IAS-uri, ale sindicatelor, ale fostului UTC și ale fostei Gospodării de Partid (aceasta este încă în desfășurare sub forma acelei așa-zise rezolvări, numită RAPPS). Ca să nu mai vorbim despre așa-zisele privatizări. Și, happy-end, ca în basme sau ca în toate producțiile hollywoodiene, oamenii buni reprezentând binele, s-au îmbogățit.
Tot în spatele marilor zgomote de fond, sistemul de pensii a fost dinamitat, încă din vremea marelui prim ministru reformator, D-sa domnul Petre Roman. Aceasta a fost o pistă fertilă, căci acest sistem este dinamitat și în prezent.
Apoi, a urmat și este în plină desfășurarea epopeea retrocedărilor. Cu zvâcnetul de originalitate al retrocedărilor fabuloase către un afin al familiei regale a României.
În virtutea acestei logici, cine a trebuit să se îmbogățească, a făcut-o și o face în continuare. Cine cu cine a trebuit să se alieze, unica țintă fiind banii la care nu aveau nici un drept, au făcut-o. Și așa s-au născut mafiile cu etichetă românească postcomunistă. Ceea ce noi numeam șerpării transpartinice.
Apar însă deosebiri uriașe. Mafia italienească are la bază un cod de onoare foarte puternic: Famiglia (adică Familia). În varianta românească însă, famiglia a devenit difuză, transfamilială, adică transpartinică și chiar transnațională, adică desprinsă de solul strămoșesc. Este o famiglia globalizată, așa zicând, virtuală, fără vreo identitate clară.
Apoi, mafia branduită românește, este blândă. Nu am avut decât vreo două sinucideri ciudate (dacă le numim sinucideri, nu le putem numi reglări de conturi – cum ar fi acel soț al unei consiliere prezidențiale despre care se spune că era implicat în contrabanda cu țigări sau acel domn Erbașu). Altfel spus, dacă nu putem vorbi despre reglări de conturi, nu putem vorbi despre mafie, nu-i așa? Deci suntem pe calea cea bună.
Ei bine percepția noastră este că ne aflăm foarte departe de a fi pe calea cea bună.
Parafrazând un prea faimos slogan” Aici sunt banii dumneavoastră”, în fața căruia și-au rupt mașinile destui cetățeni în intersecţiile acestui București, care păreau mai bombardate decât a bombardat aviația americană șoselele Irakului (dar, nu-i așa, nu se înțelegea doctrinar, adică pe contracte, primarele cu partidul aflat la guvernare), venim și formulăm aceste întrebări la care, firește, nimeni nu ne va da vreun răspuns.
Cine ar trebui să facă ordine? Firește, cine este specializat în problemele mafiei. Adică nimeni altul decât actualul prim ministru, împreună cu copreședintele unei alianțe politice majoritare. O vor face ei? Greu de crezut. Acum sunt prea ocupați cu jocuri doctrinare, ba de dreapta ba de stânga, cu crearea de imagini, adică de aparențe, adică de iluzii, adică de minciuni, cu planificări de alianțe fără nici o valoare pentru noi, dar profitabile pentru ei, cu orgolii, în realitate niciodată atacate, dar care trebuie urgent reparate, cu pacturi de coabitare vizibile și, mai ales, nespuse.
Apoi, am vrea să aflăm niște cifre. Cât au avut și au de recuperat finanţele publice din privatizări scandaloase, din inginerii financiare, din sancțiunile financiare la care România a fost supusă din vina unor jocuri de culise autohtone (de la CEDO până la proceduri de suspendare din partea UE), din rapoartele Curții de Conturi care estimează evaporarea a circa 10 miliarde de euro pe an, din licitațiile cu dedicație, adică trucate, din invariabila umflare a prețurilor pentru orice lucrare, din investiții supraponderale prin raport cu calitatea echipamentelor achiziționate? Și cât s-a recuperat? Și unde sunt banii? Și ce se face cu ei? Cât s-a recuperat din așa zisa economie subterană? Și unde sunt banii?
Cât trebuia să se recupereze și cât s-a recuperat din fiecare minister transformat din mandat în mandat în” cuibușor de nebunii” prin numiri aiuritoare, prin cheltuieli aiuritoare, prin sporuri salariale aiuritoare, prin calcule abracadabrante cu prevederile legale în mână?
Ce fel de prevederi legale sunt acestea și cum au devenit ele posibile încât să permită aceste jonglerii la limita legii, adică legal?
Și, în definitiv, care sunt acele neștiute criterii în conformitate cu care se construiesc bugetele anuale ale țării? Pentru ce BOR trebuie să primească alocații bugetare consistente an de an ca să-și construiască mausolee fără să facă mai nimic în domeniul carității și nu spitalele și nu flotila de avioane utilitare și nu școlile și nu învățământul din mediul rural și nu toți copiii în pericol de abandon școlar din motive social/financiare? Știu oare doamna Ecaterina Andronescu și domnul Ponta și domnul profesor Crin Antonescu că de peste 20 de ani încoace, fenomene precum Barbu Ștefănescu Delavrancea (fiu de căruțaș), George Călinescu (fiu de spălătoreasă), Constantin Brâncuși (fiu de țărani) etc., etc. Nu mai sunt posibile? Știu oare toți aceștia că un medic și când doarme noaptea aduce plusvaloare pentru că se trezește odihnit și vindecă sau salvează un om a doua zi? Teoretic și retoric știu. Și ce dacă știu?
Filierele financiare sunt consolidate și betonate legal. Vânzoleala de interese este frenetică. Legăturile de rudenie și de trib sunt cel mai bun rezervor de resurse umane, unicul. Afilierea, adică aderarea, adică așa-zisa loialitate țin loc de orice competență. Și nimic nu testează mai bine capacitatea de a fi loial, decât disponibilitatea de a linguși, de a căra servieta, de a face cumpărăturile, de a lua scamele de pe vestonul șefului, de a-i fi confident, de a-l face să simtă că este dumnezeul tău pe veci. Până se schimbă puterea. Și odată cu puterea, se schimbă și idolii.
În Italia anilor ’70, toate aceste fenomene au fost curmate printr-o operațiune despre care se spune că a fost eroică, cunoscută sub numele” cu mâinile curate”. Este posibilă o astfel de revoluție în România de acum încolo? Toate datele expuse până aici, ne indică un singur răspuns. Niciodată!

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>