Ultima ora
Publicat: luni, 20 ianuarie 2014

Cupa Olimpia Accu-Chek la atletism – o zi dedicată sportului, pentru 650 de copii

Compania Roche Diabetes Care România, prin brandul Accu-Chek, a susținut viitorii campioni la atletism ai României, în cadrul evenimentului sportiv Cupa Olimpia Accu-Chek, dedicat copiilor care fac performanță în atletism. A IV-a ediție a evenimentului organizat sâmbătă, 18 ianuarie, la Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu”, de Clubul Sportiv „Olimpia” București împreună cu Accu-Chek, a dat startul probelor de atletism pentru 650 de copii, de la 39 de cluburi sportive din întreaga țară.

Accu-Chek a sprijinit îndeaproape întregul eveniment, fiind alături de micii sportivi, stimulând în acest fel exercițiul fizic și stilul de viață sănătos adoptat încă din copilărie, astfel încât tinerii să se dezvolte sănătoși și să prevină prin intermediul sportului și a unei alimentații sănătoase diverse afecțiuni precum diabetul de tip 2.

„Ne dorim să încurajăm sportul în rândul copiilor, să îi facem pe părinți și pe copii să conștientizeze importanța mișcării. Cazurile de obezitate infantilă din România ne plasează pe locul trei în Europa. Obezitatea, asociată cu alți factori care intervin pe parcursul creșterii unui copil, sunt un important factor de risc pentru instalarea precoce a diabetului de tip 2. Ne-a bucurat mult faptul că în ediția din acest an s-au înscris 650 de copii, de trei ori mai mulți decât în anul precedent. Asta înseamnă că părinții încep să își îndrepte copiii către sport și să își dea seama de importanța mișcării fizice în dezvoltarea copilului. Acesta este și mesajul pe care ne dorim să îl transmitem prin implicarea noastră în astfel de evenimente”, a declarat Andrei Foișor, Head of Diabetes Care al Roche România.

Accu-Chek susține evenimentele sportive dedicate copiilor, precum Cupa Olimpia Accu-Chek la atletism, tocmai pentru a trage un semnal de alarmă asupra importanței pe care o are sportul în procesul de dezvoltare al copiilor. Odată cu stilul de viață sănătos, sportul aduce tinerilor perseverenți performanțe care îi pot ajuta să devină viitorii campioni ai României de care vom fi cu toții mândri.

Competiția de atletism desfășurată la Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu” a dat startul următoarelor probe, copiii participanți având vârste cuprinse între 7 și 14 ani.

PROBELE CONCURSULUI:

COPII  I.  60m  F – B, LUNGIME F-B, 200m F-B, 800m F-B, 4X1TUR F-B

COPII II.  50m  F –  B, LUNGIME F-B, 150m F- B , 600 m , ȘTAFETĂ. 4X100m F-B

COPII III. 50m  F –  B, LUNGIME F-B, 200m F-B, ȘTAFETĂ. 4X50 m F-B

JUNIORI  III. 60m   F- B,  LUNGIME F-B, 200m F-B, 800m F-B, 4X2 TURURI F-B

Copiii au fost susținuți de marile campioane la atletism: Paula Ivan, Anișoara Cușmir și Ionela Țîrlea, într-o competiție prezentată de Costin Moscovici, cunoscut drept „vocea atletismului” și, totodată, crainic atestat al concursurilor de acest tip din România.

Roche Diabetes Care Romania, prin brandul Accu-Chek, își respectă promisiunea de a veni constant cu soluții inovatoare pentru un control al diabetului comod, eficient și real.

Astfel, Accu-Chek Performa Nano, ultimul glucometru lansat pe piața din România, a fost conceput în primul rând pentru copii și tineri, fiind un dispozitiv mic, discret și în același timp performant. Este ideal pentru copii datorită design-ului de tip gadget care face mai prietenoasă interacțiunea cu dispozitivul, venind în același timp cu un sistem de înțepare atraumatic care îi va ajuta pe micuți să-și înlăture teama de a-și verifica glicemia.

Diabetul de tip 2 este o afecțiune ce poate fi prevenită și ținută sub control. Când vine vorba despre copii, părinții, cei care de obicei supervizează dezvoltarea și educația acestora, ar trebui să îi îndemne să practice un sport și să adopte o alimentație cât mai echilibrată.

Acesta este și motivul pentru care Accu-Chek va continua să se implice în evenimente sportive care susțin practicarea exercițiului fizic și performanța în rândul tinerilor români.

Despre Roche Diabetes Care

Roche Diabetes Care este pionier în ceea ce privește dezvoltarea sistemelor de automonitorizare a glicemiei și este lider mondial în sisteme și servicii destinate managementului diabetului. De peste 35 de ani, marca Accu-Chek s-a dedicat descoperirii de soluții care să permită persoanelor cu diabet să trăiască o viață normală și activă, iar medicilor să le ofere posibilitatea de a gestiona cât mai corect starea pacienților. Astăzi, portofoliul Accu-Chek oferă persoanelor cu diabet și profesioniștilor din domeniul medical produse și soluții inovatoare pentru un control al diabetului comod, eficient și real, începând cu monitorizarea glicemiei, continuând cu gestionarea informațiilor și apoi trecând la administrarea insulinei. Marca Accu-Chek cuprinde glucometre, sisteme de administrare a insulinei, dispozitive de înțepare, sisteme de management al datelor și programe de educație – conducând spre rezultate medicale îmbunătățite. Pentru mai multe informatii, va rugam accesați www.accu-chek.ro.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>