Ultima ora
Publicat: marți, 06 iunie 2017

CUVÂNT INTRODUCTIV

 
                Anul 2016 a început cu un nou guvern – de tehnocraţi! – Guvernul Cioloş, condus de nimeni altul decât de Dacian Cioloş, care, până la numirea aşa-zisului Guvern al Preşedintelui Klaus-Werner Iohannis, a fost Comisar pentru agricultură în Comisia Europenă şi consilier al actualului Preşedinte al Comisiei Europene, luxemburghezul Jean-Claude Juncker.
                Am avut un guvern făcut în grabă, pe picior cum se spune, cu aşa-zişi tehnocraţi aduşi aluvionar de pe unde s-a putut, unii dintre ei chiar mărunţi funcţionari de la Bruxelles, total necunoscuţi, dar, mult mai grav, total nepregătiţi pentru desemnarea lor în demnităţi de asemenea anvergură. Un guvern tehnocrat, nepolitic, fără susţinere parlamentară, doar prezidenţială.
A fost un guvern care, încă de la înscăunare, s-a împăunat cu numele marelui sculptor român Constantin BRÂNCUŞI, prin dorinţa de a cumpăra pentru statul român „Cuminţenia Pământului”, o sculptură deosebită, ba chiar un simbol în opera acestui mare artist. Au mers până acolo încât au afişat pe frontispiciul clădirii Guvernului un uriaş mesaj cu reproducerea operei, mesaj prin care întreaga naţiune era chemată să participe la achiziţia acestei opere de artă, prin donaţii publice în conturi deschise la diverse bănci. Au eşuat în mod lamentabil, la fel cum au eşuat şi în actul de guvernare, excelând prin nerespectarea sau pur şi simplu ignorarea, cu cinism, a drepturilor fundamentale ale omului.
De fapt „rezultatele” s-au văzut la scurt timp: o totală neperformanţă, lipsă de viziune şi de profesionalism în exercitarea actului managerial în fruntea ministerelor pe care vremelnic le-au condus. Am avut nonperformanţa de a nu reuşi să absorbim, în anul 2016, nici măcar un euro de la Comisia Europeană. Din contră, am avut blocaje şi punerea la index de către Comisie.
                Cu două rânduri de alegeri – locale în iunie şi parlamentare în decembrie – am avut un an în care mai mult s-a vorbit decât s-a muncit. A fost un întreg an de campanie electorală, fiind din nou amăgiţi şi aiuriţi cu promisiuni fără nici o acoperire, total ireale.
                Atât alegerile locale, cât şi cele parlamentare, au fost câştigate de partidul de centru-stânga, Partidul Social Democrat, condus cu mână de fier de Preşedintele Liviu Dragnea.
                Dacă despre alegerile locale putem spune că au fost câştigate la un scor rezonabil, cele pentru parlamentare au fost adjudecate într-un mod triumfal, cu aproape 50 % din votul electoratului, restul de voturi împărţindu-se între istoricul partid de dreapta – Partidul Naţional Liberal, care a obţinut un scor jenant de 20%, urmat de un partid nou format, aşa numit anti-sistem, Uniuniea Salvaţi România, cu membri tineri proveniţi din Societatea civilă, condusşi de un fost ONG-ist – Nicuşor Dan, cu un scor de 8,5 % şi o aripă ruptă din P.N.L., şi anume ALDE (Alianţa Liberal Democrată), condusă de Călin Popescu Tăriceanu, fost Preşedinte al partidului liberal, alianţă formată prin fuziunea cu Partidul Conservator al lui Daniel Constantin. Şi, ca o surpriză, deloc fericită, pe un discurs naţionalist ridicol, la limită, cu puţin peste pragul admis de 5 %, a reuşit să intre în Parlament Partidul Mişcarea Populară, nou creat de fostul Preşedinte al Statului, Băsescu Traian, cel care timp de zece ani, adică pe  perioada a două mandate, şi-a bătut joc, cum nimeni nu a făcut-o până la el, de poporul român şi de România ca ţară, transformând-o într-un stat mafiot, după chipul şi asemănarea lui. A încălcat în mod flagrant drepturile fundamentale ale omului, ignorându-le cu bună ştiinţă, având chiar a plăcere diabolică de a vedea suferinţele celor mulţi, victime ale ilegalităţilor şi abuzurilor lui şi a găştii de mafioţi pe care i-a cultivat în jurul său.
                Deşi lucrurile erau clare şi certe în urma alegerilor parlamentare, totuşi, greu s-a născut un nou Parlament printr-o coaliţie aşa-zis de centru-stânga, formată între un partid social democrat/PSD şi unul liberal democrat/ALDE, dar şi mai greu s-a format un nou guvern emanat din această alianţă, care urma să înlocuiască Guvernul Cioloş, un guvern total neperformant şi deloc pe placul electoratului şi al naţiunii române.
                După refuzul nemotivat, pentru prima dată în România, al Preşedintelui Klaus Werner Iohannis a nomina-lizării pentru funcţia de prim-ministru a doamnei Sevill Shhaideh, s-a făcut o a doua nominalizare, a domnului Sorin Grindeanu, venit de la Timişoara, membru de peste 20 de ani al PSD, fost ministru al comunicaţiilor în Guvernul Ponta, care a fost desemnat cu formarea noului Guvern, care a reuşit să depună Jurământul în cu puţin înainte de sfârşitul anului de 2016.  
                Noul Guvern şi-a asumat un program social şi economic mai mult decât curajos şi pretenţios, destul de greu de înfăptuit, atâta timp cât în România avem de-a face mai mult cu o discordie naţională, în niciun caz o concordie internaţională.
                Drepturile fundamentale ale omului au cunoscut în continuare noi derapaje, motiv cert de condamnare a României la CEDO şi menţinerea ţării noastre la coada clasamentului, pe locul 3 din cele 47 state membre ale Onoratei Curţi, după Rusia şi Turcia, ţări cu populaţie net superioară comparativ cu ţara noastră, care nu depăşeşte 20 de milioane de locuitori, dintre care aproape 5 milioane au emigrat în ţările U.E. în căutarea unui loc de muncă pentru subzistenţă.
                În închisorile româneşti se continuă tratamentele inumane, supraaglomerările şi condiţii de detenţie de tipul celor din evul mediu, fără ca oficialităţile statului să fi intreprins ceva pentru eradicarea situaţiei. Am rămas tot la stadiul de bune intenţii, de vorbe goale şi lipsă de fapte concrete. Nimeni nu doreşte nici măcar o ameliorare a acestor condiţii prin măsuri legislative, de tipul unei graţieri şi a unei amnistii de substanţă, după ce timp de 15 ani, mai precis din anul 2002, în România acest mecanism, uzitat de toate ţările civilizate ale Europei, este permanent amânat. Tot ce ne mai lipseşte în anul care urmează este o condamnare-pilot a CEDO în valoare substanţială, de peste 80 de milioane de euro, adică o amendă şi nicidecum o investiţie în sistemul penitenciar.
                Reiterăm o solicitare  făcută şi anul trecut, sens în care solicităm Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, domnului Prim-ministru Sorin Grindeanu şi Preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, domnii Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea, să se ţină cont de cerinţele Parlamentului European făcute prin Rezoluţia 2199, încă din 17 iunie 2010, privind adoptarea unei legislaţii europene în problema atât de importantă a protecţiei apărătorilor drepturilor omului şi să ceară reînceperea procedurilor parlamentare pentru adoptarea unei legi în acest domeniu esenţial pentru o democraţie reală şi puternică, în care abuzurile de orice fel să dispară, în timp ce cunoaşterea, respectarea şi apărarea drepturilor omului să triumfe în statul de drept pe care ni-l dorim cu toţii.
Poate, totuşi, vocea Societăţii civile va fi auzită de acest Parlament şi acest Guvern care îşi doresc o democraţie solidă, un stat de drept puternic şi, desigur, o Societate civilă la fel de puternică ca partener la guvernare printr-un dialog corect, transparent şi de substanţă.
 
Florentin SCALEŢCHI

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>