Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Daniel Barbu, contradictoriu privitor la Roşia Montană

Publicat: vineri, 13 septembrie 2013

Ministrul liberal al Culturii, Daniel Barbu, aflat, vineri, la Cluj, a declarat va vota împotriva proiectului Roşia Montană pentru că aceasta este decizia partidului, dar că susţine proiectul în calitate de ministru.

“Eu voi vota împotrivă – sunt într-o situaţie delicată, din punct de vedere tehnic am subscris acestui acord, am convingerea că pe latura de patrimoniu proiectul este absolut în regulă. Niciuna din legile naţionale sau din prevederile internaţionale legate de bunele practici de prezervare a patrimoniului nu vor fi încălcate. Atâta timp cât hotărârea oficială a PNL este de a vota împotrivă şi eu voi vota împotrivă. Situaţia e delicată”, a explicat Barbu. El a spus că în urmă cu două luni, a ridicat problema la biroul naţional: “le-am spus colegilor că se lucrează la proiect şi le-am spus că aş apecia sprijinul lor pentru proiect. Atunci nu s-a discutat problema. La sfârşitul lui august, la Constanţa, în delegaţia permanentă au apărut opinii diferite în PNL, dar nu s-a luat decizia unică. Acum însă, s-a decis votul împotrivă”.

“Eu voi vota împotrivă – sunt într-o situaţie delicată, din punct de vedere tehnic am subscris acestui acord, am convingerea că pe latura de patrimoniu proiectul este absolut în regulă. Niciuna din legile naţionale sau din prevederile internaţionale legate de bunele practici de prezervare a patrimoniului nu vor fi încălcate. Atâta timp cât hotărârea oficială a PNL este de a vota împotrivă şi eu voi vota împotrivă. Situaţia e delicată”, a explicat Daniel Barbu, citat de Adevărul.

Ministrul Culturii a fost atacat cu roşii de un grup de protestatari din Cluj, care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.

Manifestanţii l-au aşteptat pe ministru în faţa Prefecturii Cluj, unde susţinuse o conferinţă de presă, şi l-au atacat cu roşii şi au strigat „Demisia!”.

Protestatarii aveau mai multe pancarte pe care scria „Barbu, mercenarul Goldului, împotriva patrimoniului” şi „Roşia Montană în patrimoniul UNESCO”.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=14082

Publicat de la data sept. 13 2013. Categorii POLITIC.

Zona comentariilor

Text To Speech

Meteo în țară

13 decembrie 2018, 5:08
 

VSV
Ceaţă
0°C
11 km/h
Perceput de temperatură: -4°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 11 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:43
Apus: 16:36
Prognoza 14 decembrie 2018
Zi
 

NE
Noros
3°C
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

ENE
Rafale
-1°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 18 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 160.492 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team