Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

De ce au nevoie cei de la Ministerul Fondurilor Europene de un sediu plătit din banii UE? Explicația șefilor instituției…

Publicat: sâmbătă, 28 decembrie 2013

Ministerul Fondurilor Europene a închiriat un sediu în care să-şi desfăşoare activitatea deoarece sediul actual, din Bd. Mircea Vodă, nr. 44, pe care îl foloseşte în baza unui protocol și a unei convenții încheiate cu Ministerul Finanțelor Publice, nu oferă spaţiul de care are nevoie MFE pentru o bună funcţionare. Înainte de a demara procedura de achiziţie pentru închirierea unui sediu, Ministerul Fondurilor Europene s-a adresat Regiei Autonome – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) pentru a obţine un sediul corespunzător, însă clădirile deţinute de RA-APPS care erau disponibile nu aveau dimensiunile necesare pentru funcţionarea MFE.

În sediul din Bd. Mircea Vodă, nr 44, suprafeţele destinate derulării activităţii personalului se află sub valorile normativelor aprobate, iar spaţiile conexe (arhivă, magazie, casierie, registratură/ secretariat, spaţii securizate, sălile de şedinţe), nu există, sunt prea puţine sau au suprafeţe mult mai mici decât ar fi nevoie. Ministerul Fondurilor Europene gestionează documente cu regim special, cum ar fi dosarele de achiziţii publice, documentaţiile de atribuire ale contractelor şi ofertele tehnico-financiare ale operatorilor economici, care necesită un spațiu de depozitate securizat conform normelor legale naţionale şi europene. Prin natura responsabilităţilor Ministerului Fondurilor Europene, de coordonare a gestionării instrumentelor structurale, activitatea instituției presupune organizare de reuniuni (prevăzute şi de H.G. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale), inclusiv întâlniri cu reprezentanţi ai Comisiei Europene, delegaţii din celelalte state membre etc. În acelaşi timp, Autoritatea de Audit realizează audit de operaţiuni, solicitând alocarea de spaţiu pentru echipa de audit, a cărei prezenţă trebuie asigurată de către Ministerul Fondurilor Europene pe o durată de aproximativ cinci – şase luni în timpul unui an. Suplimentar, deoarece sediul din Bd. Mircea Vodă, nr. 44, are o suprafaţă mai mică decât cea necesară, Ministerul Fondurilor Europene a trebuit să închirieze în acest an săli pentru desfăşurarea diferitelor întruniri ale structurilor pe fonduri europene pe care a avut obligaţia să le organizeze.

Noul sediul al Ministerului Fondurilor Europene a fost închiriat în urma derulării unei proceduri de achiziţie publică, în baza art. 13 lit. a) din OUG 34/2006, cu modificările și completările ulterioare și este reglementată prin: Norme procedurale interne elaborate în vederea atribuirii contractului de închiriere a unui spațiu într-o clădire de birouri, dotată cu mobilier, utilități și spații de parcare, necesar funcționării Ministerului Fondurilor Europene, care au fost aprobate prin Ordin MFE.

În urma derulării acestei proceduri de achiziţie publică, Ministerul Fondurilor Europene a închiriat un spaţiu de 3.853 mp, în clădirea de birouri Tower Center, din Bd. Ion Mihalache, nr. 15-17. Valoarea chiriei lunare este de 19,8 euro, valoare stabilită în urma procedurii de achiziţie publică. Chiria pentru noul sediul al Ministerului Fondurilor Europene va fi achitată din fonduri europene, contractate prin Programul Operaţional Asistentă Tehnică, în condiţiile în care chiria reprezintă o cheltuială eligibilă, deci poate fi finanţată din fonduri UE.

Scopul Hotărârii nr. 1.100 din 18 decembrie 2013, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 835 din 24 decembrie 2013, a fost consemnarea modificării adresei, pentru a putea fi asigurată paza la sediul din Bd. Ion Mihalache, nr. 15-17.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=20666

Publicat de la data dec. 28 2013. Categorii Economic, FINANTE - BANCI.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 august 2018, 0:36
 

N
Senin
24°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 23°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 53%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 6:21
Apus: 20:18
Prognoza 18 august 2018
Zi
 

NNE
Parţial însorit cu furtună
34°C
Vânt: 7 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

NNE
Predominant senin
21°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-08-2018 Ora : 23 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 23:40 si 01:00 In zona : Județul Giurgiu: Giurgiu, Comana, Călugăreni, Vărăști, Băneasa, Frătești, Izvoarele, Hotarele, Prundu, Oinacu, Colibași, Valea Dragului, Vedea, Stănești, Daia, Putineiu, Greaca, Găujani, Malu, Toporu, Gostinari, Slobozia, Mihai Bravu, Gostinu, Schitu, Gogoșari, Herăști, Isvoarele;Județul Teleorman: […]
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 17-08-2018 Ora : 11 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 17 august, ora 13 – 19 august, ora 22 Zonele afectate : conform textului; Fenomene : intervale de timp cu manifestări de instabilitate atmosferică; Mesaj : ACTUALIZAREINFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 17 august, ora 13 – 19 august, ora 22Fenomene vizate: […]

Loto

Horoscop

  • 121.700 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team