Ultima ora
Publicat: duminică, 29 septembrie 2013

De la 1 Octombrie luați bancherii de guler, și la judecată cu ei! – Maria Diana POPESCU

Săptămîna trece extrem de repede, sîntem nişte jucării în mîna timpului şi nu-mi vine să cred că aceleaşi ciori vopsite în chip de papagal orbitor au zburat în miez de toamnă spre Göteborg, ca să se înfrupte din alt caşcaval. Se tot cred repere valorice şi morale, cînd, în realitate, unii merg pe mîna pornografiei şi a limbajului decadent, alţii au închinat ode poematice comunismului sau au făcut ciocul mic din laşitate. Mărturie? „Floarea darurilor” – volum omagial unicat de poezii-manuscris, dedicate fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu de către 262 de poeţi. Încîntător!, de ce nu? Actualul preşedinte nu va pupa aşa ceva! Ciorile înşirate pe gard nu s-au speriat de răpăitul armelor automate din ’89. Au descoperit anticomunismul de paradă, fac pe dizidenţii acum şi defilează „victorioşi” pe sub „arcul de triumf” al ipocriziei, furînd căciula intelectualilor şi a scriitorilor de rasă. Ce mai, se fură peste tot ca în Codrul Vlăsiei.

Cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, poc, a căzut din cer o ordonanţă de urgenţă cu 1 octombrie 2013, şi le vine de hac bancherilor cămătari, care au furat şi au abuzat milioane de români captivi. Bancherii au ratat la mustaţă a treia victorie în faţa clienţilor „abuzaţi”. Ordonanţa dă dreptul asociaţiilor de protecţie a consumatorilor să trimită în judecată băncile cu clauze abuzive în contractele de credit, şi să ceară anularea tuturor contractelor-tip. Aşadar, dragi români s-a terminat epopeea clauzelor abuzive! Nu vă spuneam cu două-trei luni în urmă că vom merge împreună la parastasul băncilor? Dacă aveţi împrumuturi, din 1 octombrie luaţi banca de guler şi la judecată cu ea, pentru orice prevedere ne-negociată din contractele de credit, incluzînd: comisioanele umflate cu pompa, neînscrierea în contractul de credit a tuturor comisioanelor, perceperea comisionului de risc, dobînzile stabilite după ureche, fără o referinţă, nerespectarea clauzelor contractuale, redactarea contractelor într-o formă necorespunzătoare, existenţa clauzelor abuzive, modificarea datei scadente de plată, mărirea ratei lunare de credit. Nu-i iertaţi deloc, luaţi-vă înapoi banii pe care vi i-au furat. Secretarul general al International Organization of Securities Commisions (IOSCO), David Wright, a anunţat într-un interviu acordat pentru Bloomberg că bancherii necinstiţi vor fi sancţionaţi cu amenzi usturătoare şi pedepse privative de libertate. Amin!

Furtul democratic e o profesie pe cinste! La nivel de uniune se numeşte filosofic deturnare de fonduri, adică o înţelegere sau mai multe, parafate pe furiş între trepăduşii şefi – confirmări în plus că o asemenea construcţie unională nu prea mai are justificări. Declaraţia lui Francoise Le Bail – demnitar al Comisiei Europene şochează în acest sens: „furturile anuale din fondurile U.E. se ridică la peste 500 de milioane de euro”. Avem şi noi faliţii noştri care au umplut spaţiul cu proiecte de intenţie, şi cu legi care atrag ca un magnet fondurile în curtea lor. Lipseşte cu desăvîrşire interesul politic în stoparea fraudelor cu bani europeni, unele, probabil, nedescoperite, altele, tăinuite de către autorităţi. Uniunea nu mai este ceea ce au dorit statele fondatoare. A fost transformată într-un cartel al puterii mafiotizate, controlat de lacomi pentru lacomi. Exemplu relevant? Salariile „nesimţite” plătite de U.E. parlamentarilor europeni şi funcţionarilor C.E. Dar asta-i fluştuc pe lîngă ciubucul intrat în buzunarele lor fără fund, pe lîngă pensiile de peste 9000 de euro pe lună ale trepăduşilor pensionaţi la cincizeci de ani. Cine îi plăteşte? Tot noi îi plătim din impozite, din taxe şi din cotizaţia la uniune. Sistemele de pensii unde au cotizat muritorii de rînd se prăbuşesc, şi se recomandă, ca soluţie, creşterea vîrstei de pensionare a angajaţilor la 68 de ani. Chiar regele Willem-Alexander al Olandei a supralicitat în faţa Parlamentului de la Haga: „Din cauza evoluţiilor sociale, precum globalizarea şi îmbătrânirea populaţiei, piaţa noastră a muncii şi serviciile publice nu mai sunt potrivite pentru necesităţile timpurilor noastre. Statul clasic al bunăstării din a doua jumătate a secolului al XX-lea evoluează încet dar sigur către «o societate participativă», în care se aşteaptă ca cetăţenii să aibă grijă de ei înşişi sau sa creeze soluţii la nivelul societăţii civile pentru probleme precum pensiile”. Monştrii aceştia care şi-au adunat averi fabuloase, ar trebui lăsaţi fără nicio leţcaie, apoi să aibă grijă, precum îndemnă, de ei înşişi. Adică, fiecare pe cont propriu, pînă îi cade cortina. Regilor le convine! Au grămezile mari! Fie vorba între noi, doar în România veţi găsi un fost rege, pensionar al statului!

Revenind la europarlamentari, cincisprezece ani şi jumătate le sînt de ajuns pentru o pensie de nabab, deşi niciunul n-a dat cu sapa, niciunul n-a fost văzut cu coasa în spinare. Dacă răsfoim biografiile celor de la bucătăria uniunii, constatăm că foarte mulţi din cei care se joacă cu soarta a mii de miliarde de euro şi cu cea a popoarelor europene, în trecut, n-au avut tangenţă nici măcar cu o dugheană de gogoşi. Lună de lună, statele cotizante bagă în buzunarele acestor cinovnici milioane de euro. Şi ei cu ce se ocupă de fapt? Fac glume ieftine şi periculoase cu statele Europei, le trimit pe piste false, impun şi amendează, confiscă, joacă impecabil piesa întrajutorării, apoi îşi împart ironiile cu presa aservită. Ba se mai lipeşte de ei şi cîte o mită grasă, cunoscînd cazul unuia trimis acolo din ograda noastră. Zi de zi e o bătălie politică între ei, zi de zi ideologiile se ciocnesc dincolo de interesele naţiunilor. Specialitate lor e întoarcerea pe dos a bătrînei Europe.

Ce-i lipseşte Europei? Poate „o mână de fier într-o mănuşă de catifea!”, precum cea a cancelarului Otto von Bismark, ar mai putea strivi definitiv mafia şi sclavia. Sau, poate un cuplu politic de talia Kohl – Mitterrand.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>