Ultima ora
Publicat: sâmbătă, 26 august 2017

DE LA „LUMEA NOUĂ” LA… ALBA CAROLINA

 

 

Despre începuturile culturii Petreşti, importanţa celor mai noi descoperiri din situl  „Lumea Nouă” de pe teritoriul oraşului Alba Iulia, ruinele castrului roman de la Apulum, fortificaţia austriacă de tip Vauban – Alba Carolina şi oraşul modern

 

În inima Podişului Transilvan, se află un loc intrat deja în legendă, în care aidoma celor trei mari provincii istorice româneşti, Moldova, Ardealul şi Muntenia, îşi unesc apele trei importante râuri…

Mureşul, născut la poalele Hăşmaşului Mare în Carpaţii Orientali se înfrăţeşte aici cu Sebeşul, plecat la drum de sub Cetăţile dacice ale Munţilor Orăştie, din Meridionali, şi cu Ampoiul cel plin de aurul Apusenilor…Undeva, pe terasa de pe malul stâng al Mureşului, dintre zidurile străvechi ale cetăţii Alba Iulia, anticul Apulum îşi ridică turlele spre cer bisericile simbol ale unirii neamului românesc…

În parcul din zona centrală, tronează bustul lui Avram Iancu, “Craiul Munţilor Apuseni”, la adăpostul tulnicelor care-au adunat românii sub stindardul revoluţiei de la 1848…

Renăscut în jurul vestigiilor unui trecut multimilenar, oraşul modern îşi venerează eroii şi îşi comemorează cu demnitate momentele de glorie…

Alba Iulia a fost şi va rămâne inima primei uniri a principatelor Moldovei, Transilvaniei şi Munteniei sub sceptrul lui Mihai Viteazu, a fost şi va rămâne capitala de suflet a întregirii neamului de la 1918…

Un act de voinţă populară sprijinit de întreaga suflare românească care a consfinţit înfăptuirea unui ideal de veacuri… unirea Transilvaniei cu România, piatra de temelie a statului modern de astăzi.

În zorii zilei de 1 decembrie 1918, pe Câmpul lui Horea, platoul din spatele cetăţii, s-au strâns peste o sută de mii de oameni, din toate colţurile Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului, cu flamuri şi cu inimile pline de un singur gând: “vrem unirea tuturor românilor”…Era mesajul poporului care i-a ales şi i-a însărcinat să hotărască în numele său…

Din ansamblul arhitectonic ce compune  “Muzeul Naţional al Unirii” face parte şi clădirea ce adăposteşte “Sala Unirii”, în care, cei 1228 de delegaţi oficiali, la 1 decembrie 1918, au votat  moţiunea istorică citită de Vasile Goldiş…

După cum pomeneşte şi inscripţia în latină, săpată în piatră pe frontispiciul de la intrare: “În anul Domnului 1918, 1 decembrie, în acest loc s-a proclamat pentru totdeauna şi în mod irevocabil prin votul solemn şi unanim al poporului, unirea Transilvaniei cu întreaga Daco-Românie. Eternă fie aducerea aminte a acestui act măreţ”…

În apropiere de Sala Unirii se află “Clădirea Babilon”, cel mai important monument de arhitectură romantică din oraş, care adăposteşte în cele peste 100 de încăperi, expoziţia de bază, depozitele, biblioteca şi laboratoarele de restaurare ale Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia…

Printre exponatele de excepţie, se numără şi cele aparţinând Culturii Petreşti, una din enigmaticele civilizaţii neolitice, care a înflorit pe aceste meleaguri în mileniul al treilea înainte de Cristos… De unde au venit şi cine au fost creatorii acestor piese ceramice de o rară frumuseţe şi varietate care amintesc, stranie coincidenţă, de cele ale Culturii Cucuteni din Moldova…

Sunt uluitoare schiţele aşezărilor întocmite de specialişti în baza descoperirilor arheologice iar privind mai atent machetele caselor reconstituite în baza aceloraşi date de observaţie, cu greu ne putem imagina, că aceşti semeni ai noştri au dispărut cu mai bine de cinci milenii în urmă…

Sunt extrem de numeroase semnele de întrebare care mai persistă în legătură cu originea culturi Petreşti creatoare a unei ceramici pictate extrem de originale care o singularizează la nivelul ariei Carpatice…

Nicolae Vlassa a avansat ipoteza confom căreia cultura Petreşti s-a dezvoltat organic din Cultura Turdaş prin etapele Tărtăria – Tăualaş şi Lumea Nouă care o preced.

În opinia cercetătorului Iuliu Paul, convieţuirea dintre cele două culturi, a fost mult mai lungă… o dovedesc aşezările de tip Turdaş care suprapun stratigrafic pe cele ale Culturii Petreşti pe terasele Mureşului şi afluenţilor săi, în special Târnavele…

Profund originală această cultură a fost capabilă să emită impulsurile necesare pentru naşterea marelui complex cultural Ariuşd-Cucuteni-Tripolije al cărui areal se extinde până în Ucraina.

Părăsim muzeul cu gândul la aceşti enigmatici semeni ai noştri din vechime şi, pentru o clipă, ne oprim, dincolo de Palatul Princiar, în dreptul impresionantei statui a lui Mihai Viteazul, realizată în bronz de către sculptorul Oscar Han în anul 1968…În faţa acestui simbol al dezideratului unirii tuturor românilor, inima se înclină iar ochii scormonesc după un punct de sprijin, doar de suflet ştiut, printre zidurile îngălbenite de vreme ale vechilor clădiri, cu speranţa că sufletele martirilor acestui neam destoinic îşi vor găsi odată liniştea…

O altă istorie se ascunde însă, sub temelia acestor construcţii ori sub pietrele pavajului iar paşii se îndreaptă spre locul care adăposteşte vestigiile unei alte lumi cu mult mai veche redescoperită recent şi pusă în valoare de cercetătorul Mihai Gligor…

Semnalată încă din anul 1942, în urma executării unor lucrări cu caracter edilitar,  în partea de nord est a oraşului, pe terasa largă a rîului Ampoi, aşezarea neolitică de la Lumea Nouă s-a dovedit de curând plină de surprize…Încă de la primele sondaje efectuate între anii 1944 şi 1947, importanţa şi noutatea descoperirilor au implasat situl printre aşezările cheie pentre neoliticul Transilvănean…Au urmat mai multe campanii de săpături efectuate de Ion şi Dumitru Berciu, Iuliu Paul sau Ioan Aldea în urma cărora s-a conturat cu exactitate extinderea sitului pe o suprafaţă de aproape 40 de hectare…

Ultimele săpături efectuate între anii 2002 şi 2006 au avut ca scop identificarea ceramicii pictate consacrată deja sub numele de “Lumea Nouă”…

Descoperirile făcute au impus deja o nouă abordare interdisciplinară a studiului acestei culturi. Ele, în opinia cercetătorului Mihai Gligor, au adus numeroase elemente noi care susţin o ipoteză îndrăzneaţă conform căreia situl de la Lumea Nouă reprezintă una dintre aşezările cheie, ce pot contribui substanţial la lămurirea fenomenului culturii Petreşti…

Ceramica cu ormnamentaţie tipică culturii Precucuteni, frecvent întâlnită în numeroase situri transilvănene şi considerată un element important de cronologie relativă a fost depistată şi aici, iar plastica antropomorfă şi zoomorfă permite conturarea unei imagini mult mai consistente legate de viaţa spirituală a comunităţilor umane care au locuit pe aceste meleaguri în epoca neolitică, cu mai bine de cinci milenii în urmă…

O descoperire aparte făcută recent în situl de la Lumea Nouă – unică în prezent pentru epoca neolitică din România – o constituie înmormântările multiple, ce însumează resturile osoase străvechi de la aproximativ 100 de schelete umane… Chiar dacă expoziţia deschisă cu acel prilej nu le-a putut expune, din motive lesne de înţeles, importanţa şi complexitatea descoperirii este evidentă…

La aproape doi kilometri de situl de la Lumea Nouă curge astăzi Mureşul, râul rege al acestui ţinut din inima ţării… Despre el se spune că în vechime curgea mult mai aproape de aşezarea neolitică pe care a hrănit-o şi a ocrotit-o vreme de mai multe secole…Apar noi ipoteze iar în contextul ultimelor descoperiri arheologice din această regiune carpatică un singur lucru este cert… povestea acestor oameni din vechime abia acum începe să fie scrisă… Peste aşezările triburilor de păstori şi agricultori neolitici, creatori ai unei originale civilizaţii, descoperite în nordul oraşului la „Lumea Nouă”, şi urmele de epoca bronzului ale Culturii Coţofeni, se suprapun cele din epoca fierului, atribuite triburilor dacilor appuli, constructorii cetăţii din apropiere, de la Piatra Craivii, intrată în istorie sub numele de Apoulon…

Apulum se va numi şi aşezarea, ce va creşte sub administraţie romană, după ultimul război dacic din anul 106 după Cristos, în jurul castrului Legiunii a XIII-a GEMINA…

Construcţia de formă dreptunghiulară, ce se număra printre cele mai mari de pe teritoriul Provinciei Dacia a fost edificată după toate canoanele tehnicii şi arhitecturii militare romane şi se întindea în perioada ei de glorie pe o suprafaţă impresionantă… treizeci de hectare.

Va evolua împreună cu aşezările semiurbane numite „canabae” ale Legiunii a XIII-a GEMINA ce vor fi ridicate la rangul de municipiu de către Împăratul Marcus Aurelianus, sub numele de Municipium Aurelium Apulense, avansat mai târziu, pe vremea Împăratului Commodus, la rangul de colonie sub numele de Colonia Aurelia Apulensis…

Sălile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia nu pot expune decât o mică parte din vestigiile descoperite pe teritoriul oraşului sau în împrejurimi, însemnele acelor vremuri îndepărtate când trunchiul viguros, încă sângerând, autohton, primea altoiul rafinatei civilizaţii mediteraneene.

Odată cu neantizarea cetăţilor dacilor appuli şi impunerea administraţiei romane, Împăratul Traian punea aici la Apulum piatra de temelie a celui mai mare centru urban din Dacia romană.

Hrănit din seva aurului Apusenilor, oraşul va creşte, devenind treptat, spre începutul secolului al treilea după Cristos, cel mai important centru administrativ, militar şi economic din Dacia, o mică „Romă” a Noii Provincii care va copia fidel viaţa din marile oraşe ale Imperiului…

Sunt extrem de rare informaţiile privind vremurile tulburi care au urmat retragerii adminstraţiei romane la sudul Dunării… când oraşele fostei Provincii Imperiale decad, iar populaţiile autohtone, singure  întoarse la economia tradiţională, vor supravieţui cu greu valurilor de popoare migratoare…

La fel de fragmentare sunt şi informaţiile despre fortificaţiile şi aşezările ridicate în timpul acelui Ev Mediu Întunecat, când din ruinele Marelui Imperiu se va naşte o altă Europă ce nu va cunoaşte liniştea şi pacea până în zilele noastre… De atunci datează probabil şi vechea denumire de Bălgrad dată de slavi cetăţii de aici de pe malul Mureşului, ridicată pe ruinile anticului Apulum…

De aici par să provină şi celelalte denumiri ale oraşului căruia, din Evul Mediu şi până în epoca modernă românii i-au spus întotdeauna Cetatea Albă, maghiarii Fehervar iar austriecii Weissenburg…

Capitală a Principatului Autonom al Transilvaniei şi pentru scurtă vreme, inima celor trei provincii româneşti Moldova, Muntenia şi Transilvania, unite sub acelaşi sceptru de Mihai Viteazu… Cetatea Alba Iulia pe care cronicarul turc Evlia Celebi o descria ca având “…palate împodobite cu fresce şi mozaicuri, fântâni arteziene şi oglinzi de Murano…” va cunoaşte de două ori distrugerea sub atacul oştilor turceşti şi tătăreşti, mai întâi în anul 1658 şi apoi în anul 1662.

După lungi perioade de războaie şi instabilitate politică, râvnită de marile Imperii ale vremii, cetatea va intra, din anul 1699, odată cu Transilvania sub administrarea Imperiului Habsburgic… În 1715, sub conducerea generalului Stefan de Steinville, comandant al trupelor imperiale din Principat, va începe construcţia actualei cetăţi de la Alba Iulia, cea mai reprezentativă fortificaţie în “stea” sau de tip “Vauban” din Transilvania…Lucrările, efectuate după planurile arhitectului Giovanni Morando Visconti, se vor încheia, sub comanda generalului Weiss, abia în anul 1738…Fortificaţia, amplasată pe terasa superioară a Mureşului, de unde se putea supraveghea întreaga aşezare, a fost ridicată peste ruinele vechii cetăţi medievale, care suprapunea la rândul ei, în bună parte, anticul castru roman al Legiunii a XIII-a GEMINA… Păstrată aproape în întregime până în zilele noastre, cetatea era alcătuită din şapte bastioane dispuse în stea şi botezate simbolic: Eugeniu de Savoia, Sfântul Ştefan, Trinitatea, Sfântul Mihail, Sfântul Carol, Sfântul Capistrano şi Sfânta Elisabeta.

Timp de aproape două secole, “Fortificaţia capitala de la Alba Iulia” sau “Alba Carolina”, cum se numea cetatea în proiectul generalului Weiss, şi-a îndeplinit cu succes rolul de centru militar al Transilvaniei şi depozit pentru armament.

Vizitatorii impresionantului muzeu în aer liber devin martorii unui spectacol unic…

Lăsăm în urma noastră spectacolul din incinta cetăţii, încorsetată de zidurile ei groase de cărămidă, împănată cu piatră de carieră şi cu blocurile răpite din ruinele cetăţii romane, şi ne retragem pe drumul ce coboară spre oraşul de pe malul Mureşului…

Dincolo de porţile monumentale, undeva jos la poalele terasei, drumul se pierde în cetatea modernă Alba Iulia  transformată pe veci, pentru însemnele sale în capitala de suflet a neamului românesc…

Teodora Marin&Mihai Răducă

Foto: sursă internet

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>