Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Decapitări la CFR. Se va rezolva ceva? Noul șef al Transporturilor spune că da.

Publicat: marți, 24 octombrie 2017

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a afirmat, marți, că își propune ca ministerul pe care îl conduce „să se dedulcească la fonduri europene”, acești bani fiind o soluție pentru rezolvarea problemelor de infrastructură care există în România.

 Aflat într-o vizită la Deva, ministrul Transporturilor s-a arătat nemulțumit de întârzierile înregistrate de CFR, precum și de condițiile în care se călătorește cu trenul.

„În ultimele patru zile am mers de două ori cu trenul, o să mai merg de multe ori. Aș fi vrut să fie incognito și acum, din păcate n-a fost incognito. Sunt nemulțumit de faptul că trenurile întârzie și nu am auzit să fi fost viscol, să se fi prăbușit terasamentul. Întârziem la Deva, întârziem de la București la Constanța, nu este normal. (…) Nu este un secret pentru mine și aș fi demagog să vă spun că sunt excepționale (n. r. — condițiile). Categoric nu sunt pentru secolul 21. Materialul rulant este învechit, practic vagoanele noi sunt în număr nesemnificativ”, a mai spus ministrul.

Șeful CFR, între demitere și demisie

De altfel, șeful  Transporturilor a declarat  că directorul Companiei de Căi Ferate CFR SA, Marius Chiper, a fost demis tocmai din cauza întârzierilor trenurilor generate, spune politicianul, din cauza lipsei de organizare din cadrul companiei.

Ministrul a spus că nu poate tolera „lipsa de respect față de cetățeni” și că va avea o întâlnire, la sediul ministerului, cu personalul responsabil din infrastructura feroviară, căruia îi va atrage atenția asupra problemelor din sistem.

„Nu facem demiteri ca să facem loc pentru alții. (…) Nu se poate să tolerăm lipsa de respect față de cetățeni. Eu nu voi tolera, toleranța este zero. Problemele întârzierii trenurilor nu sunt datorate faptului că materialul rulant este învechit. Sunt datorate infrastructurii, care provoacă aceste întârzieri. De aceea, dânsul (Chiper — n.r.) a fost demis astăzi. Nu pot să înțeleg cum pe calea ferată București-Constanța, în care s-au investit sute de milioane de euro pentru a fi modernizată și este cea mai modernă din România, trenul trebuie să întârzie zeci de minute, decât ca și lipsă de organizare, de preocupare, de exigență a conducătorului respectiv. I-am atras atenția domnului Chiper, ieri, la ministerul Transporturilor. Culmea, știa că vin la Deva și totuși acest tren a întârziat o oră. Și nu a întârziat o oră azi, întârzie în fiecare zi. (…) Când o să vină viscolele, ce o să ne facem?”, a spus ministrul Transporturilor.

Potrivit acestuia, este nevoie de punctualitate în circulația trenurilor, el menționând că demiterea directorului Marius Chiper va reprezenta un semnal de avertisment „foarte serios” că astfel de probleme „nu vor mai fi tolerate”.

De cealaltă parte, Directorul general interimar al CFR SA, Marius Chiper nu recunoaște că ar fi fost demis. Fostul șef al căilor ferate  afirmă că a renunțat la funcție din motive personale.

„Compania Națională de Căi Ferate ‘CFR’ SA vă informează că domnul Marius Chiper și-a înaintat demisia din funcția de director general interimar, din motive personale, președintelui Consiliului de Administrație”, precizează CFR SA printr-un comunicat de presă.

Reabilitarea CFR

Revenind la problema de bază a sistemului feroviar, Felix Stroe  a precizat că una dintre preocupările sale prioritare va fi reabilitarea căii ferate, în general, deci și a segmentului de Călători.

În opinia acestuia, o sursă importantă de fonduri pentru rezolvarea problemelor care trebuie rezolvate în România în domeniul transporturilor, inclusiv în cel al căilor ferate, sunt fondurile europene.

„Vreau să vă spun că fonduri se găsesc. Nu este vorba neapărat de bani naționali. Putem să atragem fonduri europene, dar ca să atragem fonduri europene trebuie să muncim, să scriem proiecte, să le depunem, să ne ducem de 22 de ori pe lună la Bruxelles și o să avem succes. Eu am condus o companie de apă, din Constanța, care pe POS Mediu este pe locul patru în România, ca și entități în general, între ministere, ca și volum de fonduri absorbite. (…) Să zicem, o voce malițioasă din mass-media a prezentat printre problemele mele mari, pentru care nu ar fi trebuit să fiu promovat ministru, că eu conduc o companie de apă care s-a dedulcit la fonduri europene. Îmi propun ca și Ministerul Transporturilor să se dedulcească la greu la fonduri europene”, a spus Felix Stroe.

 

În acest răstimp…

Primul sistem autonom de tranzit feroviar rapid fără conductor din lume a început luni probele de testare în orașul Zhuzhou din provincia centrală chineză Hunan.

Vehiculele electrice circulă pe o linie ferată rapidă autonomă de tranzit, un sistem urban de transport care a fost descris ca o încrucișare între autobuz, tren și tramvai.

 

Sursa: AGERPRES; China Xinhua News

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=86958

Publicat de la data oct. 24 2017. Categorii Social.

Zona comentariilor

Meteo în țară

20 august 2018, 12:49
 

ENE
Soare
29°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 32°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 39%
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 7
Răsarit: 6:24
Apus: 20:13
Prognoza 21 august 2018
Zi
 

E
Predominant însorit
32°C
Vânt: 0 km/h E
Rafale de vânt: 4 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

NNE
Senin
19°C
Vânt: 0 km/h NNE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 20-08-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 07:00 si 09:30 In zona : Județul Harghita: Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaș, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Gălăuțaș, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Subcetate, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, […]

Loto

Horoscop

  • 122.143 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team