Ultima ora
Publicat: joi, 23 ianuarie 2014

Decizie fără precedent a CNA: Talk-show-urile NU vor mai fi difuzate în direct

Membrii CNA au aprobat forma finală a unui articol din Codul audiovizualului care va face în așa fel încât majoritatea emisiunilor de tip talk-show nu vor mai fi difuzate propriu-zis în direct. Potrivit paginademedia.ro, articolul va permite introducerea unui așa numit „delay” (decalajul între momentul înregistrării unei emisiuni și cel al difuzării ei pe post), măsura permițând în acest fel să curețe emisiunile de ieșirile necontrolate ale invitaților. În forma inițială, articolul ar fi obligat televiziunile să introducă un delay de 3-4 minute, dar cei mai mulți membri ai CNA nu au fost de acord cu propunerea, așa încât s-a agreat o altă formă. Acesta sună în felul următor: „În cazul programelor difuzate în direct, altele decât cele de știri și transmisiunile sportive, radiodifuzorii au obligația să folosească orice mijloace, inclusiv delay-ul, astfel încât să prevină difuzarea unor scene, expresii sau comportamente care contravin dispozițiilor prezentului cod privind protecția minorilor și a demnității umane”. Astfel, televiziunile vor putea să introducă delay-ul sau nu, dar nu vor mai putea invoca în fața unor posibile sancțiuni faptul că „emisiunea era în direct”. Zece membri CNA au votat „pentru” propunerea de articol, care va fi acum supus dezbaterii publice. A existat un singur vot împotrivă (cel al lui Viorel Vasile Buda, fost deputat PSD).

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>