Ultima ora
Publicat: sâmbătă, 21 decembrie 2013

„Declarația de la București”. Manifestație în Piața Universității!

Sâmbătă seară, la fix 24 de ani de la momentul „baricadei de la Inter”, Piața Universității va fi încă o dată scena unei manifestații îndreptate împotriva conducătorilor politici. Pe rețelele de socializare circulă numeroase îndemnuri pentru participarea la evenimentul programat să înceapă la ora 17.30. Organizatorii au formulat și un text intitulat „Declarația de la București”, care cuprinde 10 revendicări, dintre care prima este legată de demisia Guvernului Ponta și a președintelui Traian Băsescu. Iată textul:

La 24 de ani de la momentul decembrie 1989, în contrast cu visurile, speranțele și așteptările de atunci ale românilor, avem o clasă politică imorală, tot mai ruptă de cetățeni, care s-a înconjurat de ziduri legislative menite să-i protejeze privilegiile.
Prefăcându-se că sunt în tabere opuse, politicienii mimează democrația, dar pe sub masă își dau mâna pentru a satisface interesele îmbogățiților de tranziție și ale corporațiilor străine. În timp ce ei își pregătes superimunități și amnistii, abuzul de putere și de forță devine singura lege aplicabilă restului de 20 de milioane de români.
Disprețul este moneda cu care au tratat și tratează cererile legitime ale cetățenilor, strigate de nenumărate ori în stradă de la 1 septembrie.
De aceea, este necesar să facem un pas înainte, să-i determinăm pe unii dintre ei să plece de la putere, iar pe ceilalți să dărâme zidurile legislative care acoperă afacerile murdare și împiedică venirea unor oameni noi, necompromiși, să gestioneze treburile publice.
Sunt numeroase revendicările care ar trebui incluse pe listă pentru a readuce România la o stare de normalitate, le-am notat doar pe cele mai dureroase în momentul actual și în special pe cele care pot deschide ușa schimbării.
De aceea cerem:
1. Demisia Guvernului Ponta și a președintelui Traian Băsescu.
2. Destituirea conducerii Jandarmeriei și anchetarea abuzurilor comise la Pungești și în alte localități, cu participarea unor experți desemnați de Consiliul Europei.

3. Abrogarea noilor modificări aduse Codului Penal, a legii amnistiei, precum și respingerea proiectului de modificare a legii expropierii.
4. Modificarea legii partidelor politice pentru relaxarea condițiilor de înființare a acestora.
5. Revizuirea legilor electorale prin eliminarea pragurilor și reducerea numărului de semnături pentru înregistrarea candidaților independenți.
6. Eliminarea obligațiilor de declarare a adunărilor publice.
7. Desecretizarea tuturor contractelor și clauzelor confidențiale încheiate de statul român, cu excepția celor din domeniul apărării și siguranței naționale.
8. Interzicerea mineritului pe bază de cianuri în România și includerea Roșiei Montane pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
9. Interzicerea prin lege în România a fracturării hidraulice de mare volum în explorarea și exploatarea gazelor de șist și a altor hidrocarburi provenind din zăcăminte neconvenționale.
10. Anularea concesiunilor și licențelor de explorare și exploatare a hidrocarburilor de șist.

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>