DEFILEUL DUNĂRII… ÎNTRE LEGENDĂ ŞI ADEVĂR

Când şi cum a luat naştere Defileul de la Porţile de Fier şi… ce legătură există între apariţia acestuia şi formarea Deltei Dunării?… A fost sau nu omul primitiv martor al acestor evenimente geologice?… despre evoluţia celui mai nou teritoriu românesc legende şi mituri străvechi dar şi dispute academice pe această temă

„Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere….” Aşa începe o veche poezie românească despovărând bătrânul fluviu de praful obositor al căilor de pe uscat… Încă nu ştim cine au fost primii navigatori care înfruntîndu-i, primejdiile, şi-au condus ambarcaţiunile până aici în ostrovul de la Moldova Veche, nu departe de strânsura de la Pescari Alibeg, poarta de intrare în impresionantul Defileu al Dunării de la Porţile de Fier…

Simbol al pericolelor care-i pândeau, în acest sector dunărean, pe navigatorii de odinioară, doar stânca de la Baba Gaia, se mai ridică astăzi, din mijlocul apelor lacului de acumulare, format în spatele barajului din aval de Orşova, de la Gura Văii – Şip.

Controlul navigaţiei şi negoţul, dar mai ales pescuitul au fost dintotdeauna, ocupaţiile de bază ale celor de aici, din Coronini sau Pescari aşezare cuibărită în versantul stâng al Dunării lângă stînca al cărui nume, într-o variantă autohtonă aminteşte de mitul facerii lumii, iar după o poveste ceva mai nouă, de vaietele unei domniţe exilate pe vremea turcilor în vîrful şteiului de piatră. Chiar şi aşa înjumătăţită, de prăbuşirea unuia din cei doi pinteni de calcare, ce-i dădeau până de curând o înfăţişare stranie, stînca de la BabaGaia îşi păstrează aura de mister…

Disputat fără încetare de marile imperii care s-au perindat de-alungul istoriei, în această parte a lumii, fluviul a reprezentat încă din cele mai vechi timpuri cea mai importantă cale de legătură dintre Ţinuturile de la Marea Neagră şi Centrul Europei… Ca şi aici, la Golubăţ, pe malul drept al Dunării, o istorie zbuciumată a făcut ca peste ruinele aşezărilor dacice, ale castrelor romane sau cetăţilor medievale timpurii, să se ridice zidurile fortificaţiilor turceşti şi mai apoi austriece…

În aval de ruinele cetăţii de la Golubac se desfăşoară, pe aproape 110 km lungime, unul dintre cele mai impresionante şi mai sălbatice defilee din Europa…

După ultimele ipoteze, evoluţia lui, extrem de complexă, s-a încheiat, probabil, în timpul Erei Cuaternare, cu mult înainte de cristalizarea primelor comunităţi umane pe aceste meleaguri…Există date certe care atestă faptul că peşterile şi adăposturile sub stîncă care se întâlnesc pretutindeni în versanţii calcaroşi din zona Defileului au fost locuite cu intermitenţă încă din paleolitic.

Pe la 1919, marele savant român, George Vâlsan, publica lucrarea “Asupra trecerii Dunării la Porţile de Fier”… Reconsiderând în baza studiilor proprii, cartările făcute de Zvihici (Cvijic), geomorfolog de origine sârbă, el va încerca să răspundă la câteva din întrebările care-i frământă şi astăzi pe oamenii de ştiinţă: când şi cum a luat naştere, Defileul Dunării?…

A apărut el treptat, pe măsura ridicării Carpaţilor, sau este de dată mai recentă, format prin captări succesive de râuri, ori… prin deversarea lacului, ce a acoperit cu intermitenţe, până în Cuaternar, Câmpia Panonică?…

S-a descifrat de atunci, geologia şi tectonica regiunii muntoase, pe care fluviul, o taie practic transversal şi s-a cartografiat reţeaua hidrografică şi succesiunea teraselor aluvionare… În ciuda acestui impresionant dosar lumea academică ezită să dea un răspuns tranşant iar misterul încă persistă…

În aval de Şviniţa, nu departe de locul în care Dunărea coteşte sub un unghi de 90 de grade şi se îndreaptă spre Cazane, o ciudată continuitate a pus faţă în faţă, cea mai amplă aşezare paleolitică din Europa, situată pe malul Yugoslav al Dunării, la Lepenski Vir, a cărui vechime, de 10.000 de ani, o face contemporană cu Yerihonul, şi ruinele cetăţii medievale de la Tricule…

După 1429, Sigismund al Ungariei, chema în Banatul de Severin detaşamentele de cavaleri teutoni, încercând să asigure frontierele sudice împotriva expansiunii otomane… Printre cetăţile puse la dispoziţia acestora se număra şi cea de la Sviniţa, construită cu mult mai înainte şi cunoscută sub numele de “Tricule”… de unde se putea supraveghea cel mai bine drumul de ape al Dunării… către intrarea acestora în strânsoarea de la “Cazane”…

Unii oameni de ştiinţă susţin că, în zona Cazanelor Dunării, s-ar găsi răspunsul la întrebările legate de apariţia impresionantului Defileu…În amonte de golful Dubovei, restul unei străvechi depresiuni, ocupată cândva de un lac intramontan, anterior defileului, se află Cazanele Mari…Aceste uriaşe gropi, separă masivul calcaros al Stirbăţului Mare, de pe malul yugoslav, de Ciucarul Mare situat pe malul românesc, iar despre ele, unii specialişti, susţin că sunt de dată recentă, şi că au apărut în condiţiile actualei circulaţii a apelor fluviului…Acolo, fundul Dunării, continuă să fie coborât, cu peste 70 de metri sub nivelul actual al Mării Negre… şi asta doar la 400 de kilometri distanţă, în linie dreaptă faţă de litoral…

Cum arăta oare platoul calcaros de deasupra în Cuaternar… şi când au avut loc mişcările tectonice în urma cărora, malul românesc s-a prăbuşit cu mai bine de 300 de metri?… Verticalitatea versanţilor, ca şi distanţa mică dintre cele două maluri la intrarea şi ieşirea apelor din “Cazane”, i-a pus pe gânduri pe specialişti… cum se explică adâncimile mari din Cazane?… Sfredelirea şi dizolvarea calcarelor a fost cauzată de neregularităţile din patul văii şi lărgimea variabilă a acestuia, proces care creşte în intensitate odată cu nivelul apelor… Iată de ce, uriaşele marmite, de peste 100 de metri adâncime, nu s-au acoperit cu sedimentele cărate de fluviu niciodată.

Ce drum de taină îşi plămădeşte Dunărea, această stranie “zeitate acvatică”, acolo în adâncuri?…

În opinia profesorului Grigore Posea de la Universitatea din Bucureşti, în zona Cazanelor, acest segment al Defileului de o rară frumuseţe şi sălbăticie de numai 9 kilometri lungime, care include golful Dubovei şi valea Ponicovei, se află punctul nodal pentru evoluţia Dunării…

În această regiune plină de mister, în locul în care sălbatica vale a Mraconiei se uneşte cu fluviul un grup de tineri temerari au supus stânca conform unui străvechi obicei al acestor meleaguri, şi au modelat-o după chipul şi asemănarea unuia din marii eroi ai neamului intrat şi el în legendă Decebal… Să fie doar o simplă coincidenţă?     Dar să ne reîntoarcem la problemele legate de apariţia şi evoluţia Defileului Dunării de la Porţile de Fier. Există la ora actuală trei mari categorii de ipoteze care încearcă să explice formarea acestuia…

Ipoteza “antecedenţei” presupune că Dunărea s-a instalat pe actualul curs odată cu secarea braţului de mare ce lega, cu multe milioane de ani în urmă, bazinul Getic de bazinul Panonic, iar defileul s-ar fi format treptat pe măsura ridicări Carpaţilor…

Printre contra argumente s-ar număra şi tinereţea evidentă a versanţilor…

Plutim odată cu apele pe sub vestita TABULA TRAIANA care marca odinioară drumul săpat în stâncă de legiunile romane… dispărut şi el, ca multe dintre dovezile care ar putea elucida misterul evoluţiei defileului sub apele lacului de acumulare de aici de la Porţile de Fier…

Un alt scenariu este propus de ipotezele care susţin “captarea”…Ea s-ar fi produs în zona cumpenei de ape dintre două râuri ce curgeau în sens opus, pe traseul actualului defileu… Opiniile devin totuşi, divergente când se indică râurile, cumpăna de ape, numărul şi sensul unor asemenea captării…

Ultima categorie de ipoteze, presupune “deversarea” unui lac dinspre Câmpia Panonică peste cumpăna de la Porţile de Fier… aflată, în opinia unor cercetători, în zona barajului de la Gura Văii-Şip, sub culmea „Sfântul Petru” dominată de silueta stranie a „Moşului”, ce ocrotea odinioară navigaţia la fostele Gherdapuri sau cataracte ale Dunării…

În opinia specialiştilor, lucrurile se complică atunci când se combină cele două procese, “captarea” şi “deversarea”… împotriva căreia ar pleda şi lipsa unor depozite de roci sedimentare specifice, cum ar fi conurile de dejecţie, la ieşirea Dunării din Defileul de La porţile de Fier, înspre Drobeta-Turnu Severin… În urma lucrărilor complexe de amenajare şi de construcţii hidrotehnnice, Dunărea şi-a schimbat destinul şi odată cu acesta şi-a redescoperit trecutul… Un trecut geologic din ce în ce mai controversat în ceea ce priveşte formarea defileului, şi o pagină de istorie, mai veche, sau mai nouă, care continuă să fie scrisă…

Lăsăm deocamdată în urma noastră Defileul de la Porţile de Fier şi sectorul de cîmpie al Dunării, nu mai puţin interesant şi pătrundem în Delta Dunării pe principalul ei braţ navigabil Sulina

După cum ştim, înainte de vărsarea în Marea Neagră, fluviul se desparte în două braţe principale, Chilia de 120 km lungime, şi Ceatalul Ismail sau Tulcea cu o lungime de 17 kilometri şi jumătate. Acesta din urmă, se bifurcă la randul sau în braţul Sulina cu o lungime ne 63,7 km şi braţul Sfântul Gheorghe, lung de 109 km. Navigatorii măsoară însă distanţele pe Dunăre în mile marine, unitate etalon egală cu 1852 de metri…

Numărătoarea începe de la gurile sale de vărsare şi se continuă în amonte către zona de izvoare… Ne aflăm deci aici, la Sulina la „Mila 0″… Doar faţadele patinate de timp ale celor cîteva clădiri vechi mai amintesc de vremea cînd micul port cosmopolit de aici de la capătul „pământului românesc” găzduia „Comisia Europeană a Dunării de Jos”… Ne despărţim cu nostalgie de oraşul port, plămădit din îmbrăţişarea fluviului cu Marea Neagră, şi… plutim dincolo de clădirea vechiului far, către locul în care se naşte cel mai nou pămînt al deltei… şi care poartă numele unei prinţese japoneze care şi-ar fi găsit odinioară, sfîrşitul pe aceste meleaguri dobrogene… Golful Musura. După ce colectează apele unui impresionant bazin hidrografic extins pe 817.000 de kilometri pătraţi, reprezentând mai bine de 8% din suprafata Europei, Dunărea, cel de al doilea fluviu ca mărime al bătrânului continent, construieşte la întâlnirea sa cu Marea Neagră, de mai bine de 10.000 de ani, una dintre cele mai interesante structuri deltaice din Europa şi poate chiar din lume.

Fără complexul lagunar Razim-Sinoe şi limanele din nordul braţului Chilia, Delta Dunării ocupă o suparfaţă de 4.152 km2 şi se plasează pe locul doi ca mărime în Europa. Se depun aici peste şapte zeci de milioane de tone de aluviuni anual…

O mărturie a uriaşei capacităţi de remodelare a geografiei locului este şi apariţia la nord-est de Sulina, pe locul golfului de odinioară, a lacului Musura, ca urmare a tendinţei de unire a celor două braţe din nordul Deltei Dunării… Chilia şi Sulina.

Un nou pămînt a apărut aici, la graniţa dintre dulce şi sărat… un amestec de nisipuri, de mâluri şi resturi organice… un ţinut al nimănui, hrănit, în egală măsură, de fluviu şi de mare. Un univers de o stranie frumuseţe, adevărat paradis acvatic, gazdă primitoare şi loc sezonier de popas pentru un număr impresionant de vieţuitoare…Un proces de sedimentare aproape similar cu cel de aici, din Golful Musura, s-a petrecut cu mai bine de un secol în urmă, undeva în sudul litoralului deltaic, în dreptul gurii de vărsare a Dunări prin braţul Sfântul Gheorghe…

După inundaţiile catastrofale din Europa anului 1897, prin depunerea aluviunilor cărate de fluviu, s-a ridicat aici, din apele mării, insula Sacalin, sub forma unui impresionant cordon litoral, care a închis înspre linia ţărmului deltaic o uriaşă lagună numită de atunci “Meleaua Sacalinului”…Aici se amestecă apele dulci provenite din Dunăre cu apele sărate ale mării… Rezultatul este o apă „salmastră”… nici dulce, nici sărată… Fundul nisipos este populat din abundenta de crabi minusculi de dimensiunea unei unghii… Sedimentele, şi apele cărate de fluviu, extrem de bogate în resturi organice, sunt ideale nu numai pentru micuţii crustacei ci şi pentru numeroase alte specii de animale care se hrănesc cu aceştia… mai ales sturionii, peşti cartilaginoşi extrem de valoroşi care din păcate, datorită pescuitului intensiv, dar şi modificărilor antropice, au dispărut aproape cu desăvîrşire din această zonă.

Apele din Meleaua Sacalinului nu depăşesc decât pe alocuri un metru şi jumătatea adâncime. Iată de ce ele sunt un real pericol pentru ambarcaţiunile care naufragiază aici, împinse de curenţi marini sau de valurile puternice pe timp de furtună…

Părăsim Meleaua Sacalinului şi epava de la Ciotic, micul vas costier ucrainian abandonat pe limba de nisip, formată în urmă cu mai bine de 100 de ani şi ne alăturăm membrilor Grupului de Explorări Subacvatice şi Speologice din Bucureşti care vor plonja sub oglinda celui mai interesant ochi de apă din inima Deltei Dunării…Lacul Belciug.

Cândva, spun specialistii, Dunarea se ramifica aici intr-o imensă buclă… Construirea unui canal de navigaţie care a tăiat bucla transversal a avut ca efect depunerea unor cordoane de sedimente laterale… şi la separarea treptată sub forma de lac a străvechiului curs al Dunării… Vegetaţia a desăvârşit tot acest proces… Aşa a apărut Lacul Belciug, cel mai adânc dar şi cel mai spectaculos lac de pe teritoriul Deltei Dunării… Dar când a început să se structureze actualul edificiu deltaic şi ce legătură există, între evoluţia Dunării ca fluviu bine individualizat şi oscilaţiile nivelului Mării Negre din timpul erei Cuaternare?…

Delta Dunării nu are mai mult de 12.000 de ani vechime, ea a apărut practic în momentul în care Dunărea a început să se verse în Marea Neagră al cărei nivel era apropiat de cel actual. După cum susţine cercetătorul Nicolae Panin, director al Insitutului de Geologie Marină GEOECOMAR din Bucureşti, în timpul Cuaternarului, Dunărea se vărsa într-un imens lac ce acoperea în întregime Câmpia Română cunoscut şi sub denumirea de „Lacul Dacic”. El era separat de Marea Neagră printr–un prag care îi limitau legăturile cu aceasta. Abia în ultima parte a Cuaternarului, cu aproape 500 de mii de ani odată cu retragerea apelor lacului dacic, gurile de vărsare ale Dunării au atins Marea Neagră…Din acel moment putem vorbi de Dunăre ca fluviu bine individualizat…

Este greu să reconstituim succesiunea evenimentelor care s-au petrecut în urmă cu 12.000 de ani… când pământul a început să se desmorţească din ultima glaciaţiune iar nivelul Mării Negre tindea să se apropie de cel actual…

Avea pe atunci Dunărea acelaşi debit de apă ca şi cel actual de… 6000 – 6200 m3/s… şi cât de diferită era cantitatea de sedimente cărate de fluviu?… Cum arăta acea lume?…Răspunsul se află cu siguranţă, sub oglinda înşelătoare a apelor printre sutele de miliarde de tone de sedimente care intră în structura profundă a deltei Dunării…

Tinereţea edificiului deltaic este evidentă iar descifrarea principalelor etape ale dezvoltării sale în strînsă legătură cu evoluţia Dunării ca fluviu propriuzis nu este decât o problemă de timp…S-au strâns, până în prezent, în acest puzzle uriaş, extrem de multe elemente bazate pe datele de observaţie şi investigaţiile făcute de oamenii de ştiinţă… Multe dintre procesele tectonice, geologice, geomorfologice şi climatice care au modelat în timpurile istorice acest spaţiu dintre Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră mai acţionează şi în prezent…Doar prin cunoaşterea lor am putea scăpa de spaimele moştenite de la strămoşii noştrii martori şi victime deopotrivă ale cataclismelor începuturilor de lume…

Teodora Marin

Mihai Răducă

Fotografii preluate de pe www.facebook.com© Toate drepturile apartin autorului/autorilor fotografiilor. | despre drepturile de autor

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.