Ultima ora
Publicat: joi, 23 ianuarie 2014

Demisia "de onoare" a ministrului Stroe

Ministrul Radu Stroe a demisionat din funcţia deţinută la MAI ca urmare a scandalului survenit după accidentul aviatic din Munţii Apuseni.

Iată cuvintele cu care liberalul s-a despărțit de funcția de ministru:

 “Încep prin a transmite sincere condoleanțe familiilor celor decedați. Am decis să îmi depun demisia în semn de onoare și pentru apărarea demnității pompierilor din IGSU. Ei sunt eroii care au salvat și vor salva în continuare viața oamenilor. Chiar și în Apuseni au fost salvate cinci vieți. Acești salvatori de meserie nu trebuie să pătimească din cauza decidenților politici. Localizarea epavei avionului aparține exclusiv altor instituții, și nu MAI.  Îmi cer scuze tuturor celor cărora le-am creat impresia de om relaxat, indiferent sau care ține de scaunul de ministru, prin declarații nepotrivite. Plecarea mea trebuie să reprezinte un fapt de normalitate într-o țară democratică”.

Discursul a fost citit, cu ușoare devieri de la textul scris, după care fostul ministru a plecat.

Interimatul va fi asigurat de Gabriel Oprea, vicepremier.

Dragnea regretă plecarea lui Stroe

Demisia lui Radu Stroe „a fost opţiunea sa de onoare”, a declarat, joi, vicepremierul Liviu Dragnea, exprimându-şi regretul pentru plecare lui Stroe de la minister.

„Eu am colaborat foarte bine cu dumnealui. Consider că demisia a fost opţiunea sa de onoare, în condiţiile în care, aşa cum a spus astăzi şi premierul, nu au fost probleme serioase la Ministerul de Interne sau la cei de la Situaţii de urgenţă”, a declarat joi Dragnea,

Întrebat despre nominalizarea unui înlocuitor, vicepremeirul a insistat că este datoria PNL.

„Nominalizarea va veni de la PNL. Probabil că vor lua decizia în Delegaţia Permanentă a PNL care ar urma să se desfăşoare, din câte ştiu, pe 1 ori 2 februarie. Sigur, ne vom spune şi noi părerea, dar abia după formularea propunerii în PNL”, a mai precizat Liviu Dragnea.

*****

Liberalul Radu Stroe, cunoscut adversar politic al actualului preşedinte suspendat, Traian Băsescu, a preluat în 2012 portofoliul Administraţiei, după ce a fost deputat, senator, secretar general al Guvernului şi după ce a fost foarte aproape, în 2008, de a deveni ministru al Apărării.

În 2008, Stroe a fost desemnat pentru portofoliul Apărării de către PNL, însă, în urma unor discuţii dintre Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu, premier la acea vreme, Stroe nu a mai primit funcţia.

În perioada 23 mai 2006 – 5 aprilie 2007 a îndeplinit funcția de ministru delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului (în Guvernul Tăriceanu).

La 6 august 2012 a fost propus ca ministru delegat pentru Administrație ca urmare a demisiei lui Victor Paul Dobre.

La 23 ianuarie 2014, Stroe a demisionat din funcția de ministru al afacerilor interne ca urmare a deficiențelor de intervenție a echipelor de căutare-salvare a victimelor accidentului din Munții Apuseni.

În ultimii șase ani, Ministerul Afacerilor Interne a avut nu mai puţin de nouă şefi. Niciunul nu a avut un mandat complet. Fie şi-au dat demisia, fie au fost demişi, fie guvernele din care făceau parte au căzut, în urma moţiunilor de cenzură.

******

Șefia Ministerului de Interne ar putea fi preluată fie de liderul deputaților PNL, George Scutaru, sau senatorul liberal Teodor Atanasiu, potrivit unor surse liberale.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>