Ultima ora
Publicat: miercuri, 18 septembrie 2013

Demnitarii vor, doar pentru ei, avion de 56 de milioane de euro

Propunerea Guvernului României privind achiziționarea unui avion a ajuns pe masa senatorilor din Comisia de apărare, care nu a luat însă o decizie finală în acest sens. Senatorii PDL și PNL Traian Igaș și Corneliu Dobrițoiu nu susțin această propunere, după cum a declarat la finalul dezbaterilor senatorul democrat-liberal. Aeronava ar urma să fie folosită de preşedintele României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, prim-ministrul, viceprim-ministrul, miniştri sau omologii străini ai acestora aflaţi în vizită în România.

Fostul ministru de Interne susține că această propunere este de fapt o acțiune mascată a Guvernului de a intra în posesia acestui avion, prezentat ca fiind pentru misiuni ale Armatei Române.

„În aceasta dimineață, în cadrul Comisiei pentru apărare, ordine și siguranță publică din Senatul României am discutat și această propunere a Guvernului României de a achiziționa un avion. La început ni s-a prezentat ca fiind un avion multirol pe care să-l folosească Armata în diverse misiuni. Sigur că a fost doar o acțiune mascată a Guvernului, pentru ca, ulterior, să aflăm că este vorba de un avion care să fie folosit de demnitarii statului român și aici mă refer la primul-ministru. Chiar a fost dat exemplul că dl. Crin Antonescu ar fi plecat în Elveția cu acest avion, nu s-ar fi dus cu un avion de linie. Am contestat acest lucru și am propus amânarea acestui subiect și sigur dezbaterea mai aprofundată a acestei inițiative a Guvernului, asta și datorită faptului că toată această achiziție, toată această procedură costă statul român 56 de milioane de euro pe o perioadă de patru ani de zile”, a declarat Igaș.

Potrivit lui Igaș, acest avion urma să se achiziționeze în leasing și a susținut că, dacă investiția s-ar fi făcut cu bani cash, statul român ar fi plătit doar 35 de milioane de euro.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET

Comments

comments

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>