Descoperire de sine în La vie d’ Adèle (2013)
Regia: Abdellatif Kechiche Cu: Adèle Exarchopoulos, Léa Seydoux
Raiting: Imdb: 8.1 Rotten Tomatoes: 8.1
La vie d’ Adèle este câștigătorul Palme d ‘Or la Festivalul de Film de la Cannes, ediția 2013 și reprezintă o adaptare a romanului grafic „Blue Angel”, al scriitoarei franceze Julie Maroh.
Filmul abordează tema descoperirii de sine, dintr-o perspectivă controversată. Mai mult, aceasta se dovedește a fi un proces extrem de complicat pentru adolescenta de 15 ani, Adèle (Adèle Exarchopoulos).
La vie d’ Adèle este o reprezentare vie a dorinței, a insecurității, a curiozității, a unei iubiri diferite, ce trebuie să înfrunte prejudecățile sociale, a perseverenței necesare pentru a atinge un ideal. Și este inevitabil ca, în cele trei ore, să nu devii martor al spectacolului minunat reprezentat de adolescența pierdută și de descoperirea sinelui.
Găsesc foarte interesantă ideea regizorului de a structura tematic filmul. Deși nu foarte evidentă, această structurare este sugerată de elemente repetative, precum anumite cadre (close-ups) pe chipul fetei adormite, ca simbol al tranziției de la inocență la maturitate. Punctul ce declanșează transformarea personajului principal este momentul în care întâlnește, pe stradă, o tânără cu părul albastru, Emma (Léa Seydoux). Astfel, inocența este înlocuită, treptat, de dorință. Ideea de predestinare guvernează faptele și, în același timp, fragmentează structura peliculei. Dacă începutul relației cu Emma vine ca un element cheie al destinului, tot soarta este cea ce pune punct poveștii de iubire dintre cele două. Un alt element reprezentativ este cel al dansului. Prin dans, Adèle se pierde de sine, se regăsește, se reintegrează într-un social de care fusese, anterior, respinsă.
Filmul este unul controversat, întrucât portretizează relația amoroasă a două persoane de același sex. Nu lipsesc nici presiunea socială și gândirea convențională cu privire la relația dintre cele două femei. În timp ce Adèle este victima discriminării și prejudecăților colegilor și prietenilor ei, Emma este acceptată atât de familie, cât și de mediul din care face parte. Prin relația celor două, Adèle parcurge drumul spre descoperirea și acceptarea adevăratei sale identități.
Emma devine victimă a prejudecăților, prin modul în care este percepută și categorisită de colegii lui Adèle . Datorită părului albastru și scurt, a cămășilor masculine și atitudinii sale rigide, femeia este încadrată, instant, în categoria devianței sociale.
Un alt punct forte al filmului este reprezentat de modul în care sunt atacate anumite stereotipuri sociale. Prin promovarea ideii de femeie-artist, se readuce în discuție stereotipul femeii de secol XIX, care avea acces doar la educația de tip artistic. Astfel, descoperim că Emma este pictoriță, în timp ce Adèle este educatoare și dorește să devină scriitoare. Acest stereotip este foarte vizibil într-o scenă ce prezintă conversația pe care Emma o are cu părinții tradiționaliști ai lui Adele. Aceștia consideră că o femeie poate fi artistă, atâta timp cât are un soț să o susțină financiar. Din aceeași conversație, putem deduce și incapabilitatea persoanelor de vârstă mijlocie de a admite o relație diferită de cea dintre un bărbat și o femeie. Totodată, în viziunea tradițională, femeia este complet dependentă de soț. Pe lângă acestea, este prezentat și stereotipul conform căruia din artă nu se poate trăi.
La vie d’ Adèle este semnificativ, întrucât reușește să aducă în discuție niște teme ce rămân sensibile pentru societatea contemporană, precum cea a libertății de a-ți alege orientarea sexuală, fără a fi constrâns. Pe lângă aceasta, filmul reușește să surprindă, în mod captivant, transformarea interioară a unei adolescente, în toate ipostazele ei: de la iubire pasională, la decepție și suferință, pentru ca, în final, Adèle să se descopere pe sine.
Sursa foto:
http://www.lepasseurcritique.com/upload/articles/Kechiche-LaVieAdele1-Lepasseurcritique.jpg