Ultima ora
Publicat: vineri, 31 ianuarie 2014

Despre mentalitatea de învingător, cu Octav Bjoza, la Profesioniştii

„Uneori aş vrea să plâng şi nu pot. Şi dacă se va întâmpla vreodată, voi fi fericit, că m-am reîntors în rândul oamenilor normali”, spune, la 75 de ani, Octav Bjoza, fost deţinut politic, care şi-a pierdut tinereţea în 14 lagăre şi la muncă silnică. În prezent preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, Octav Bjoza este invitatul Eugeniei Vodă din 1 februarie la Profesioniştii. Emisiunea poate fi urmărită atât la TVR 1, cât şi pe platforma online tvrplus.ro, de la ora 23.00.

Născut la Iaşi în 1938, Octav Bjoza şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Braşov. Între anii 1956-1958, a făcut parte, împreună cu alţi 14 elevi, studenţi şi muncitori, din organizaţia anticomunistă „Garda Tineretului Român” din Braşov, care avea drept scop „înlăturarea regimului democrat popular din ţara noastră pe calea violenţei”. A început facultatea la Iaşi, însă după primul an a fost exmatriculat, arestat de Securitate şi condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii. De atunci, a trecut prin închisorile: Codlea, Gherla, Galaţi, Brăila, Văcăreşti şi Jilava, prin lagărele de muncă din Balta Brăilei de la Strâmba, Stoieneşti şi Salcia, precum şi cele din Delta Dunării ca Bacul „4” şi Periprava – Secţia Grindu, de unde a fost eliberat în 1962.

Anii grei de detenţie şi suferinţele prin care a trecut nu l-au doborât, însă, iar în 1966 intra la Facultatea de Electromecanică din cadrul Universităţii din Braşov, pe care a absolvit-o. Consecinţele detenţiei politice asupra celor din jurul său au avut, însă, un impact devastator: tatăl său a fost  arestat şi reţinut de Securitate timp de 5 luni, pierzându-şi serviciul pentru totdeauna, mama, contabilă de profesie, a fost şi ea dată afară din serviciu, iar după un an, reprimită ca muncitor necalificat; iar unicul lui fiu, exmatriculat de la Liceul de Marină din Constanţa din cauza dosarului tatălui (figurează retras la cerere!), s-a îmbolnăvit psihic, apoi de diabet, iar la 42 de ani murea, lăsând în urmă doi copii, orfani de ambii părinţi.

Realizatoarea TVR a început seria Profesioniştilor în acest an cu o ediţie specială, dedicată actriţei Stela Popescu, la cea de-a doua ediţie, inivitatul ei fiind profesorulul universitar doctor Teofil Lung. Fostul director general al Institutului Geologic al României (IGR), profesorul doctor inginer Ştefan Marincea a fost invitatul Eugeniei Vodă la ediţia Profesioniştii din 18 ianuarie, cea de-a treia premieră din 2014 a emisiunii TVR 1, iar pe 25 ianuarie telespectatorii au avut ocazia să îl cunoască pe Radu Afrim, unul dintre cei mai apreciaţi regizori ai momentului. Întreaga colecţie de emisiuni Profesioniştii poate fi urmărită şi online, pe portalul video al TVR, www.tvrplus.ro.

Despre Profesioniştii: Unul dintre cele mai longevive programe ale Televiziunii Române, emisiunea Profesioniştii este difuzată de TVR 1 din anul 2000 şi a oferit publicului înregistrări unicat cu Puiu Călinescu, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică, Adrian Pintea, Leopoldina Bălănuţă, Octavian Paler, dar şi Tataee de la BUG Mafia, jurnalistul Cristian Tudor Popescu sau actorul Marius Manole. Emisiunea Profesioniştii a fost distinsă cu numeroase premii, printre care „Premiul Clubului Român de Presă” pentru cel mai bun talk-show, „Premiul criticii” pentru cea mai bună emisiune de televiziune, dar şi premiul APTR pentru talk-show. Realizatoarea Eugenia Vodă completează arhiva de aur a Televiziunii Române cu fiecare ediţie a emisiunii Profesioniştii, aceasta rămânând constantă în privinţa calităţii invitaţilor şi a calităţii produsului de televiziune.

Ziarul Ultima Oră este de acord cu orice tip de comentariu atât timp cât păstrează termenii unui limbaj civilizat, fără atacuri injurioase ori diverse amenințări la adresa semnatarilor articolelor susmenționate. Restul mesajelor ( cu un conținut inadecvat, injurios, nepotrivit cu ținuta morală și etică a publicației noastre ori având o clară tendință de mesaj publicitar) va fi eliminat din sistem iar ”atacatorii” vor fi blocați. Vă mulțumim!

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>